Câte fețite au fost imunizate împotriva virusului Papilloma Uman (HPV) în Moldova, odată cu introducerea vaccinului în Programul Național
Elena Cioina
06 martie, 2018, 16:57
Vizualizări: 6243
Peste 8.500 de fetițe din Moldova, cu vârsta de 10 ani au fost imunizate, într-o primă etapă, împotriva Papillomavirusului Uman (HPV), principalul răspunzător de provocarea cancerului de col uterin. Asta înseamnă mai mult de jumătate din numărul total de adolescente născute în 2007, pe care autoritățile din domeniul sănătății și-au propus să le protejeze de maladie.
Peste 8.500 de fetițe din Moldova, cu vârsta de 10 ani au
fost imunizate, într-o primă etapă, împotriva Papillomavirusului Uman (HPV), principalul
răspunzător de provocarea cancerului de col uterin. Asta înseamnă mai mult de
jumătate din numărul total de adolescente născute în 2007, pe care autoritățile din domeniul sănătății și-au
propus să le protejeze de maladie odată cu introducerea vaccinului în
calendarul național. În total, timp de doi ani (2017-2018) responsabilii planifică
să protejeze 30 de mii de fetițe de virusul HPV.
Vaccinul HPV a fost introdus în calendarul de imunizare
în decembrie anul trecut și este opțional. Părinții care au fetițe cu vârsta de
10 ani sunt invitați de către medicul de familie să le vaccineze pentru a le
proteja pe viitor de infectarea cu Papillomavirusul uman și respectiv de
îmbolnăvirea prin infecțiile provocate de HPV, și anume de cancerul de col
uterin. Țara a luat această decizie din cauza morbidității înalte a acestei
forme de cancer. În fiecare zi, cel puțin o femei este diagnostică
cu cancer de col uterin, iar la fiecare două zile, cel puțin una moare din
cauza bolii. Anual, potrivit specialiștilor, sunt înregistrate aproximativ 300
de cazuri noi. Maladia este a treia în topul mortalității printre femeile din
Moldova, majoritatea cazurilor fiind depistate în stadii tardive.
Deși suntem aproape de finele primului trimestru al
anului 2018, iar în mai-iunie ar trebui să înceapă a doua etapă de imunizare pentru
fetițele născute în 2007, nu e sigur dacă autoritățile vor reuși să îndeplinească
indicatorul propus. Responsabilii consideră, totuși, că se vor încadra în
termeni.
„Este un vaccin nou și era de așteptat să se întâmple
așa. Alte țări, care au introdus vaccinul nu au obținut din prima o asemenea
rată de vaccinare împotriva HPV. Este important ca părinților să li se explice
foarte clar de ce este important să-și imunizeze fetițele și că astfel fac o
investiție în sănătatea lor pe viitor”, a explicat pentru Sănătate INFO
epidemiologul, Alexei Ceban de la Agenția Națională de Sănătate Publică.
Cele mai mari temeri ale părinților sunt ca de obicei
reacțiile adverse, dar în mod special, dacă nu există riscul ca odată ajunse la
maturitate, fetițele să fie infertile.
„Vaccinul este implementat în unele state din 2006. Sunt
deja 20 de ani de când acesta este dezvoltat. Este unul dintre cele mai sigure
vaccinuri, deoarece nu conține nici o particulă din virus. El este replicat.
Acest lucru înseamnă că anumite particule au fost modificate genetic, adică
sunt o formă reprodusă a virusului. Organismul recunoaște această formă și
produce anticorpi, ca și cum ar fi infectat cu HPV. El nu poate provoca
infecția cu HPV, ci dimpotrivă ne protejează 90%-100%. Vaccinul se numește
Gardasil și este produs de compania Merck. Este cel mai utilizat pe piața
mondială. S-a făcut recent un studiu pe câteva sute de persoane din Danemarca
și s-a demonstrat că nu are reacții adverse, datorită formei lui – deci nu
conține particule de virus în sine, ci o imitație a acestuia”, a adăugat Alexei
Ceban.
Ludmila Sprânceană are o fetiță de 10 ani. Spune că a
decis să-și imunizeze fiica pentru a o proteja de cancerul de col uterin.
Înainte să meargă la medicul de familie, a citit pe internet despre vaccin, ca
să fie pregătită moral și să știe la ce să se aștepte după. Pe medic l-a
întrebat în primul rând despre eventuale reacții adverse.
„Am întrebat de reacții adverse. Mi-au spus că nu ar
trebui să existe. Slavă Domnului a fost totul normal. Nu știam cât de bine
venit este acest vaccin. Din moment ce m-am informat și am discutat cu mai mulți
oameni competenți, am ajuns la concluzia că trebuie făcut și că e pentru
siguranța fetiței mele pe viitor. Medicul nu prea ne-a dat detalii. Nici ghid
nu ne-au dat. Așa, doar o informație superficială. Mai mult m-am informat de
sine stătător. Au răspuns doar la întrebările puse de mine. Mi-au spus că la jumătate
de an ne vor anunța să venim să facem din nou”, a povestit Ludmila pentru
Sănătate INFO.
De altfel, anume medicii de familie trebuie să le ofere
părinților toată informația necesară despre Papillomavirusul Uman și să propună
ghiduri elaborate special pentru aceștia.
„Noi am primit 20 de doze de vaccin. Atâtea fetițe avem
cu vârsta de 10-11 ani în satul Cineșeuți și Echinauți, care au intrat în
categoria celor ce puteau fi vaccinate împotriva HPV. Le-am vaccinat pe toate.
Nu am avut refuzuri. Le-am explicat părinților și copiilor ce e cu acest vaccin
și împotriva la ce te protejează. O singură mamă nu a fost inițial de-acord,
dar am convins-o și pe ea. Chiar și o fetiță care suferă de epilepsie am
vaccinat-o și totul a fost în ordine. Nu am avut nicio reacție adversă”, a
explicat Petru Dascăl, medic-șef la Centrul de Sănătate Cineșeuți din raionul
Rezina.
Potrivit responsabililor, acum raioanele cu restanțe la
imunizarea împotriva HPV sunt Dondușeni, Drochia, Vulcănești, Ceadâr-Lunga și
municipiile Bălți și Chișinău. Rata de vaccinare este în medie de aproximativ
51 de procente. Astfel, autoritățile spun că își vor concentra efortul anume
aici pentru a reuși să acopere numărul de fetițe propuse pentru imunizate.
Un studiu privind cost-eficiența introducerii vaccinului
împotriva virusului Papilloma arată că în fiecare an Moldova ar economisi
aproximativ 250 de mii de dolari. Banii sunt cheltuiți pentru tratament și
servicii adiționale acestuia, dar ar putea fi folosiți pentru procurarea
vaccinului. Cel mai important este însă faptul că statul va încerca să procure pe
viitor de sine stătător vaccinul, iar dacă în următorii 10 ani trendul
imunizării se va menține cel puțin la nivelul de acum, atunci în jur de 150 de
mii de fetițe vor fi protejate de cancerul de col uterin.
„În 2007 s-au născut 17 mii 350 de fetițe care vor fi
protejate de cancerul de col uterin, dacă acceptă să fie imunizate. De
asemenea, acest vaccin dezvoltă o imunitate încrucișată, pentru că-i protejează
și pe băieți, dacă fetițele sunt vaccinate”, a precizat Alexei Ceban.
Vaccinul HPV a fost introdus în calendarul imunizărilor
pe 7 decembrie 2017. Acesta protejează femeile împotriva tipurilor 6, 11, 16 și
18 ale virusului. Sunt cele mai agresive tipuri ale virusului. Astfel, subtipurile
6 și 11 sunt responsabile de apariția a 90% dintre toate condiloamele genitale
(negii genitali), iar subtipurile 16 și 18 – de apariția a 70 la sută dintre
toate cancerele de col uterin și infecțiile HPV.
Pentru vaccinarea fetițelor nu este nevoie de o pregătire
specială. Este important ca acestea să nu sufere de maladii acute și să nu aibă
febră. După imunizare, pacienta trebuie să fie supravegheată timp de 20-30 de
minute pentru a evita orice fel de reacții, inclusiv leșin, după care este
liberă să plece acasă.
Pentru anii 2017-2018, Moldova a beneficiat gratis de vaccinul Gardasil împotriva HVP prin intermediul Alianța Globală de Vaccinări și Imunizări. Acesta a fost procurat de UNICEF, la un preț preferențial de 4,6 dolari per doză. Din 2019, țara va trebui să procure singură vaccinul, urmând totodată ca acesta să fie introdus în Programul Obligatoriu de Imunizări. Moldova va beneficia în continuare de un preț preferențial de 4,6 dolari pentru o doză până în anul 2025.
Tag: vaccin, imunizare, HPV, virus Papilloma Uman
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
12 octombrie, 2018, 15:48
12 octombrie, 2016, 15:28
12 octombrie, 2016, 15:17
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,44 %