UPDATE: Aliona Serbulenco a fost numită secretar de stat în domeniul Sănătății Publice

Irina Papuc
31 ianuarie, 2018, 10:49
Vizualizări: 6955
Aliona Serbulenco a fost numită secretar de stat în domeniul Sănătății Publice la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Candidatura acesteia a fost prezentată Executivului de către ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari.
UPDDATE (16:25) În cadrul ședinței de astăzi a Executivului Aliona Serbulenco a fost eliberată din funcția de viceministru și numită în funcția de secretar de stat în domeniul Sănătății Publice. „Vă mulțumesc pentru activitatea pe care ați avut-o în funcția de viceministru. Sper că veți lucra în aceeași manieră. Noi avem adoptată reforma Sănătății Publice, de aceea de lucru este foarte mult și am toată încrederea că vom reuși”, a spus premierul Pavel Filip.
Concursul pentru ocuparea funcției de secretar de stat s-a desfășurat astăzi, la ora 10.00. La cel de-al patrulea concurs în cursă s-a înscris actualul viceministru la Sănătate, Aliona Serbulenco, ea fiind până acum direct responsabilă de domeniul Sănătății Publice.
Proba
CV-urilor ar fi trecut-o, în afară de Aliona Serbulenco, Andrei Cazacu și Igor
Arsene, cel din urmă fiind mai puțin cunoscut comunității medicale. Cazacu,
angajat la fostul Minister al Sănătății, s-a înscris până acum la toate
concursurile organizate de Cancelaria de stat pentru funcțiile de secretari la
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în timp ce numele lui Arsene apare în listă pentru prima
dată.
Concursul
pentru ocuparea funcției de secretar de stat în domeniul Sănătății Publice s-a
transformat într-o adevărată epopee, după ce trei concursuri au fost declarate
eșuate, în pofida faptului că specialiști din domeniu și-au depus
candidaturile. Printre cei mai cunoscuți sunt Mihail Pâslă și Iurie Pânzaru.
Ambii s-au declarat dezamăgiți de felul cum a fost organizat concursul, având
în vedere că a existat doar proba CV-urilor și interviurile care, din spusele
lor, au durat doar câteva minute. Mai mult, ei au remarcat că nu a existat un
mecanism de contestare a rezultatelor. În același timp, Cancelaria de Stat nu a
considerat necesar să-și justifice poziția, iar când Sănătate INFO a solicitat
detalii importante despre concurs și modul de apreciere a candidaților,
instituția a făcut trimitere la o normă inexistentă din Legea privind protecția
datelor cu caracter personal, refuzând să dea orice detalii.
Noul
secretar ales va trebui să conlucreze eficient cu noii șefi ai Agenției
Naționale de Sănătate Publică, ce urmează să fie aleși în curând.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
„Fiica mea era sfârtecată toată. Avea două stome și la mijlo ...
06 decembrie, 2022, 13:42
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova/ Jasmin, escortă d ...
05 octombrie, 2022, 15:22
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
O mama, originară din Republica Moldova, a acceptat să donez ...
28 februarie, 2023, 13:41
Vox Populi
Câte doze de vaccin anti COVID v-ați făcut?
Una5,51 %