Patru asociații se vor bate pentru 2 milioane de lei, pe care CNAM îi acordă pentru profilaxia și prevenirea cazurilor noi de HIV/SIDA
redactor
27 septembrie, 2017, 16:20
Vizualizări: 2287
Patru asociații obștești din Moldova au depus proiecte la concursul de selectare a pentru depunerea proiectelor în domeniul profilaxiei și prevenirii cazurilor noi de HIV/SIDA. Potrivit condițiilor concursului vor fi selectate două dintre acestea, pentru finanțarea cărora Compania Națională de Asigurări în Medicină a prevăzut două milioane de lei din fondul măsurilor de profilaxie.
Redactor: Parascovia Rogate
Patru asociații obștești din Moldova au depus proiecte la concursul de selectare a pentru depunerea proiectelor în domeniul profilaxiei și prevenirii cazurilor noi de HIV/SIDA. Potrivit condițiilor concursului vor fi selectate două dintre acestea, pentru finanțarea cărora Compania Națională de Asigurări în Medicină a prevăzut două milioane de lei din fondul măsurilor de profilaxie.
Asociațiile obștești care au depus dosarele pentru concurs sunt A.O.„Iniţiativa Pozitivă”, A.O. „Împreună să Salvăm Viitorul”, A.O. „Tinerele Femei Cernoleuca”, A.O. „Tinerii pentru dreptul la viaţă” din Municipiul Bălți.
CNAM a anunțat acum o lună demararea concursului pentru proiectele în domeniul prevenirii și profilaxiei HIV/SIDA din sursele Fondului măsurilor de profilaxie.
Vom preciza că în acest an proiectele pentru profilaxia și prevenirea HIV/SIDA în grupurile cu risc sporit de infectare au fost stabilite drept prioritare pentru finanțare din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM.
Potrivit Regulamentului privind modalitatea de finanțare în bază de proiecte, de planificarea, stabilirea priorităților și aplicarea activităților se ocupă un Consiliu Coordonator, care are reprezentanți din cadrul Ministerului Sănătății, Centrul Național de Sănătate Publică și CNAM.
De altfel, amintim că beneficiarii de proiecte pot fi organizațiile neguvernamentale sau alte instituții non-profit, care au o experiență de minim trei ani în implementarea unor proiecte similare. De asemenea, până în prezent, organizațiile trebuie să fi aplicat proiecte în valoare de cel puțin 150 de mii de lei per proiect.
Criteriile de acordare a finanţării
Se ia în considerare următoarele aspecte:
• Dacă proiectul corespunde cu priorităţile de finanţare din fondul măsurilor de profilaxie stabilite de către Consiliul coordonator.
• Actualitatea şi importanţa proiectului, fundamentarea obiectivelor şi încadrarea în acţiunile strategiei naţionale de sănătate în acest domeniu.
• Dacă acțiunile propuse pentru implementarea proiectului corespund integral sau parţial listei serviciilor din Standardul de calitate a serviciilor de prevenire HIV în mediul populaţiilor-cheie.
• Capacitatea solicitantului de a realiza proiectul.
• Dacă bugetul stabilit este argumentat.
• Calitatea mecanismului de evidenţă, monitorizare a activităţilor şi evaluare a rezultatelor.
• Impactul proiectului.
Acum, CNAM trebuie să aleagă care vor fi cei doi câștigători ai concursului și să anunțe rezultatele până pe 13 octombrie. Pentru obținerea finanțării se clafică proiectele care însumează 85 de puncte din cele 100 posibile. În funcție de mijloacele financiare disponibile, proiectele calificate beneficiază de finanțare, în ordinea punctajului obținut.
Adăugăm că în fiecare an, până pe 30 iunie Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va cere instituțiilor medicale să-și prezinte prioritățile de finanțare pentru următorul an. Ulterior, autoritatea în Sănătate le va prezenta Consiliului Coordonator care va stabili care dintre proiecte sunt eligibile. De asemenea, Consiliul va verifica care este impactul activităților de profilaxie și prevenire a riscurilor de îmbolnăvire asupra societății.
Un astfel de mecanism de finanțare din bugetul public a activităților de prevenire a riscurilor de îmbolnăvire cu HIV/SIDA este așteptat de către experții din domeniu de mai bine de doi ani. Cei care au pledat pentru aprobarea acestuia au fost mai multe organizații neguvernamentale, printre care, în mod special, Uniunea pentru Prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor, recipientul principal al grantului Fondului Global pentru combaterea SIDA, TB și Malariei - Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate și sub-recipientul grantului - Fundația Soros-Moldova.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 ianuarie, 2017, 12:04
02 ianuarie, 2018, 13:04
02 ianuarie, 2016, 21:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
