Schimbare de macaz la CSP Chișinău. Luminița Suveică, managerul instituției a revenit în funcție la numai o lună de la demisie
redactor
24 iulie, 2017, 18:51
Vizualizări: 3914
A demisionat de la șefia Centrului de Sănătate din Municipiul Chișinău ca într-o lună să revină înapoi. Este vorba de Luminița Suveică, care timp de patru ani a fost managerul acestei instituții.
Autor: Parascovia Rogate
A demisionat de la șefia Centrului de Sănătate din Municipiul Chișinău ca într-o lună să revină înapoi. Este vorba de Luminița Suveică, care timp de patru ani a fost managerul acestei instituții. Contactată de Sănătate INFO, Suveică a declarat că a plecat din funcție din cauza unor probleme de sănătate, pe care ulterior le-a și rezolvat. Specialista însă se pare că face declarații diferite. Acum o lună, aceasta a menționat pentru alt protal de știri că a plecat din proprie inițiativă, ca să înceapă un alt proiect personal.
„Am alte planuri pe care să le realizez. A fost o experiență de patru ani interesantă, dar și foarte complicată. Am ținut să-mi felicit colegii cu ocazia zilei profesionale și să le doresc mult succes și prosperitate. Despre planurile mele de viitor veți afla curând”, declara Luminița Suveică pentru Ea.md la scurt timp de la plecare. Demisia ei a fost surprinzătoare și, în afară de acest interviu, pe tăcute. Responsabilii din domeniu au declarat că „din câte știu” Luminița Suveică nu a fost forțată să plece.
„Aceasta a fost decizia mea personală și atât. Am plecat, deoarece aveam unele probleme de sănătate pe care trebuia să le rezolv. Sunt probleme personale și nu vreau să le discut. Acum totul e bine și am revenit. Am avut o frică la început. Pe noi, medicii, când ne doare ceva ni se pare că e cel mai grav. După ce am făcut toate investigațiile necesare mi-am dat seama că nu e chiar așa. Când am plecat nu știam cum vor evolua lucrurile. Odată ce am văzut că totul e bine, am întrebat dacă pot reveni în funcție, ceea ce s-a întâmplat. Am fost numită în funcție printr-un ordin emis de către medicul-șef sanitar de stat”, a declarat pentru Sănătate INFO Luminița Suveică, șeful CSP al Municipiului Chișinău.
Vom preciza că sâmbăta trecută, pe 22 iulie, Luminița Suveică a adus mulțumiri prietenilor săi din lumea virtuală și i-a anunțat că a revenit la șefia CSP al Municipiului Chișinău. „Țin să mulțumesc tuturor care sunt alături, la bine și la greu. Am trecut încă o treaptă din viața mea și cu susținerea pe care o am alături, datorită vouă am căpătat încredere în sine. Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o oferiți, deoarece să fii un conducător, lider și manager în același timp nu este deloc ușor. Voi da dovadă și în continuare de competență ca să obțin rezultate bune prin conlucrare comună”, a scris aceasta.
Vom adăuga că acum două luni, La Chișinău, a fost constituită Asociația Lucrătorilor Medicali și Farmaciștilor, a cărei inițiatoare a fost medicul șef sanitar de stat al Municipiului Chișinău, Luminița Suveică. Atunci, specialista dădea asigurări că organizația nu va fi în niciun caz una politică, ci doar neguvernamentală și va avea menirea „să contribuie la îmbunătățirea situației în sistemul național de sănătate”.
Luminița Suveică a fost reangajată prin ordinul emis de Aliona Serbulenco, care încă deține funcția de medic șef sanitar de stat.
█ Articole relaționate:
Un funcționar din Sănătate a plecat din partid
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 ianuarie, 2017, 12:04
02 ianuarie, 2018, 13:04
02 ianuarie, 2016, 21:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
