Liliana Caraulan: „Consiliul Național de Coordonare TB/HIV se transformă într-o structură dictatorială care lucrează în interesul Președintelui CNC, adică a ministrului Sănătății”
redactor
17 iulie, 2017, 18:27
Vizualizări: 5151
În fiecare țară din lume cu care Fondul Global de luptă cu HIV/SIDA, TB și Malarie are stabilit un parteneriat de colaborare, există o structură națională care are misiunea să asigure colaborarea între toți actorii interesați în prevenirea și combaterea maladiilor pentru care primesc ajutorul financiar din partea organizației internaționale.
Autor: Elena Cioina
În fiecare țară din lume cu care Fondul Global de Combatere a SIDA, TB și Malarie are stabilit un parteneriat de colaborare, există o structură națională care are misiunea să asigure colaborarea între toți actorii interesați în prevenirea și combaterea maladiilor pentru care primesc ajutorul financiar din partea organizației internaționale. Această instituție întrunește reprezentanți din diverse domenii și sectoare ale statului și se numește Consiliul Național de Coordonare (CNC). În cazul Moldovei, este vorba de Consiliul Național de Coordonare (CNC) în domeniul prevenirii și controlului TB/HIV. Ce rol are această structură națională în procesul de stabilire a priorităților pentru controlul maladiilor susținute financiar de Fondul Global și ce rol joacă în negocierea granturilor cu finanțatorul? A răspuns întrebărilor Liliana Caraulan, coordonator de programe în cadrului Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS).
Doamna Caraulan, Republica Moldova beneficiază de suport financiar din partea Fondului Global din momentul în care țara a reușit să stabilească un parteneriat cu această organizație internațională. Cum erau pregătite până în acest an cererile de finanțare?
Moldova beneficiază de sprijinul Fondului Global pentru programele HIV și TB începând din 2003, anul în care donatorul a început să ofere suport finaciar țărilor pentru controlul HIV, TB și Malariei. Conform cerințelor organizației internaționale, propunerile de proiect către donator au fost de fiecare dată elaborate în baza unor procese participative și incluzive, cu implicarea tuturor actorilor vizați din sectorul guvernamental și nonguvernamental.
Așa s-a lucrat la Runda 1 de finanțare, Rundele 6, 8, 9, inclusiv atunci când a fost stabilit un Nou Mecanism de Finanțare, în 2014. Negocierile au fost aprinse de fiecare dată și asta, pentru că la masa discuțiilor nu au fost niciodată actori indiferenți. De fiecare dată însă negocierile au fost constructive, axate pe scopuri comune și pe necesitățile persoanelor afectate și infectate. Aceste discuții erau ghidate de evidențe și bunele practici internaționale, cu respect față de expertiza și potențialul fiecărei părți.
În toți acești ani s-au schimbat multe. Serviciul HIV a trecut din gestiunea unei instituții în gestiunea alteia (de la Centrul SIDA al Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, astăzi CNSP, apoi la Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile), s-au schimbat coordonatorii programului HIV, structura Unității de Coordonare a Programului, funcția de Monitorizare și Evaluare a migrat de la o instituție la alta (de la CNMS la SDMC). Chiar și serviciul de tratament antiretroviral (ambulatoriu și staționar) a fost parte a trei instituții, (Dispensarul Dermato-Venerologic Republican, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” și Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile), dar dialogul și procesul decizional participativ și incluziv a fost elementul neschimbat. Acesta este prevăzut de regulamentul Consiliului Național de Coordonare TB/HIV (CNC) și asigurat cu strictețe de Secretariatul CNC care a suferit și el schimbări la nivel de echipă pe parcursul acestor ani.
Prin ce s-a deosebit procesul de negocieri care a precedat ședința din 29 iunie de alte runde?
În primul rând, prin încercările de excludere din discuții și limitarea participării mai multor actori din grupul de lucru. Unii au fost acceptați la ședințele grupului numai după solicitări insistente și cu referință la Cererea de Continuare a Finanțării transmisă Fondului Global pe 20 martie a acestui an în care sunt expres incluși recipienții principali din sectorul guvernamental și neguvernamental și sub-recipienții.
În al doilea rând, prin calitatea dialogului și presiunile din partea Unității de Coordonare a Programului Național HIV. Este pentru prima dată când intervențiile și bugetul au fost elaborate în funcție de mărimea anvelopei, adică a reusurselor oferite de Fondul Flobal pentru anii următori, și nu de necesitățile reale ale țării.
La fel, pentru prima dată costul per serviciu a fost impus de Unitatea de Coordonare a Programului Național HIV fără vreo analiză prealabilă, fiind neglijate și ignorate argumentele instituțiilor responsabile de implementare, costurile anterioare pentru servicii și recomandările exercițiilor de optimizare a cheltuielilor (OPTIMA) realizate de UNAIDS. În final, prin netransparență și favoritism al unui actor neguvernamental, care este și membru al Consiliului Administrativ al Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile (SDMC), în componența căruia intră și Unitatea de Coordonare a Programului Național HIV) au fost păstrate intervenții chestionate de majoritatea societății civile, care în opinia celor din urmă trebuie realizate probono sau din surse alternative. Mă refer aici la activitățile de pledoarie și responsabilizare socială, care, implementate de o organizație neguvernamentală aliată SDMC-ului și finanțată de recipientul principal guvernamental se va reduce la zero lăsând vulnerabile în fața sistemului populațiile cheie.
Doamna Caraulan, de ce a trebuit să fie creată o asemenea structură ca CNC TB/SIDA. Ce rol are ea în relația Moldovei cu Fondul Global?
Consiliile Naționale de Coordonare constituie piatra de temelie a arhitecturii Fondului Global. CNC-urile sunt create la solicitarea Fondului Global pentru a asigura colaborarea tuturor actorilor interesați și luarea deciziilor în mod participativ și incluziv. Din ele trebuie să facă parte reprezentanți din sectorul public și privat, inclusiv reprezentanți ai Guvernelor, agenții multilaterale și bilaterale, organizații neguvernamentale, instituții academice, companii private și persoane care trăiesc cu maladiile vizate de Fondul Global.
Pentru că Fondul Global nu are oficii în țări, organizația se bazează pe CNC, care are obligația să guverneze eficient granturile la nivel local, precum și pe Recipienții Principali care și-au asumat implementarea acestora. Așa cum a fost prevăzut din start, CNC urmează să întrunească toate părțile interesate pentru a identifica de comun acord necesitățile țării în răspunsurile naționale la maladiile vizate, pentru a planifica și determina designul proiectelor finanțate de Fondul Global și pentru a supraveghea implementarea acestora.
Activitatea CNC este ghidată, în cazul Moldovei, de Hotărârea de Guvern nr.825 din 3 august 2005, cu modificările ulterioare, Regulamentul CNC TB/SIDA prevăzut de aceeași Hotărâre și de manualul de operare.
Având în vedere că membrii CNC sunt reprezentanți din diferite sectoare și domenii, cine asigură organizarea activității CNC și respectarea regulamentului?
Exista Secretariatul CNC care este unul dintre pilonii de bază ai CNC și are menirea să asigure buna funcționare la nivel decizional și operațional ale CNC, conform cadrului normativ în vigoare și principiilor Fondului Global. Secretariatul CNC reprezintă o echipa formată în acest moment din două persoane, salarizate din banii Fondului Global, în baza unui grant cu destinație specială.
În mod normal, pe lângă suportul logistic în organizarea ședințelor, întocmirea agendelor, elaborarea proceselor verbale ale ședințelor, facilitarea schimbului de informații, formularea rezoluțiilor, etc. Secretariatul CNC asigură funcția de „portar” în respectarea prevederilor regulamentului CNC și în asigurarea proceselor CNC conform regulamentului.
Vreți să spuneți că pe 29 iunie Secretariatul CNC a eșuat în funcția lui de bază?
Da, ședința din 29 iunie s-a petrecut cu încălcări grave de procedură care nici măcar nu au fost sesizate și semnalate membrilor și președintelui CNC: (I) interpretarea unilaterală a politicii conflictului de interese în interesul structurilor guvernamentale; (II) votarea unui subiect care nu a fost inclus pe agenda; (III) luarea deciziei în baza a 10 voturi din 28 (contrar prevederilor regulamentului care cer consens sau 2/3 din voturi). Ulterior - redarea denaturată și unilaterală a situației în procesul verbal al ședinței. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte asistăm la o lipsă totală de reacție din partea Secretariatului CNC la sesizarea adresată pe 4 iulie din partea membrilor CNC din societatea civilă cu privire la încălcările comise în ședință.
Ce înseamnă acest lucru și ce consecințe ar putea avea?
Acest lucru înseamnă, de fapt, începutul sfârșitului CNC. Or, dintr-o platformă participativă și incluzivă de dialog și luare a deciziilor, unde toți membrii au drepturi egale și reguli comune, indiferent de sectorul pe care îl reprezintă, CNC devine o structură dictatorială care lucrează în interesul Președintelui CNC, adică a ministrului Sănătății, limitând participarea și excluzând din procesele decizionale actorii incomozi din societatea civilă. Sunt excluși, de fapt, reprezentanții societății civile, care au și funcții de watchdog sau responsabilitate socială, comunitățile persoanelor afectate și infectate, prestatorii de servicii cu zeci de ani experiență în domeniu. CNC din Moldova, care până nu demult era dat drept un exemplu de bună practică, a trecut începând cu 29 iunie în liga opusă.
Doamna Caraulan, vă mulțumim pentru acest interviu.
Categoria: Interviuri
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
28 decembrie, 2020, 20:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
