Deputații au făcut jocul industriei farmaceutice. Au votat pentru anularea limitei de distanță dintre apoteci
redactor
09 iunie, 2017, 20:49
Vizualizări: 4709
Industria farmaceutică din Moldova a câștigat astăzi o primă bătălie cu Legislativul. Majoritatea deputaților prezenți în sală a votat, în primă lectură, modificări la Legea privind activitatea farmaceutică.
Autor: Elena Cioina
Industria farmaceutică din Moldova a câștigat astăzi o primă bătălie cu Legislativul. Majoritatea deputaților prezenți în sală a votat, în primă lectură, modificări la Legea privind activitatea farmaceutică. Documentul, prezentat de Ministerul Sănătății, prevede excluderea limitei geografice și demografice pentru amplasarea farmaciilor.
Împotriva excluderii restricțiilor s-au pronunțat comuniștii, socialiștii, liberalii și liberal-democrați și chiar unii deputați democrați. Documentul a trecut practic la limită, întrucât mai mulți deputați, inclusiv din majoritatea parlamentară l-au criticat.
Autoritatea în Sănătate propune ca în articolul 19, alineatele 4,5, și 6 să nu mai fie scris că farmaciile nou-fondate trebuie să fie amplasate la o distanță de 250 de metri de la altă farmacie și la o distanță de 500 de metri de la farmacia care are în activitatea sa și producerea medicamentelor. De asemenea, ministerul cere să fie exclusă limita demografică, la înființarea noilor farmacii. Acum în lege scrie că „în municipii, oraşe, centre raionale şi alte localităţi cu statut de oraş o farmacie se înfiinţează la un număr de la 3.000 pînă la 4.000 de locuitori”.
Autoritatea și-a argumentat propunerea prin faptul că astfel, cităm: „vor dispărea barierele anticorupționale din sectorul farmaceutic, fapt ce va avea impact pozitiv asupra accesului cetățenilor la medicamente și va asigura activitatea favorabilă pentru operatorii pieței de medicamente”. Liliana Iașan, viceministra Sănătății, care a dat citire documentului în Parlament, nu a explicat însă despre ce fel de bariere anticorupționale este vorba.
█ În Moldova lipsește o listă a medicamentelor esențiale pentru copii. Care sunt riscurile
Ea a spus însă că în actuala ei formulare, Legea „încalcă normele constituționale privind practicarea liberă a comerțului și activității de întreprinzător și concurența loială” și că aceste practici „contravin Constituției Republicii Moldova și anume Art.9, al.3 care prevede dreptul întreprinzătorilor la piața liberă și concurență economică loială”.
Totodată, din cauză restricțiilor de amplasare din lege, Camera de Licențiere a pierdut în instanță cel puțin 188 de dosare intentate de agenții economici care au vrut să-și deschidă farmacii în anumite regiuni și nu li s-a permis. După ce au câștigat procesele, agenții economici oricum au deschis farmacii unde eu vrut.
„Acum mai sunt 20 de dosare depuse pentru a primi licențe pentru deschiderea farmaciilor. Sunt șase solicitări din Găgăuzia ca să fie deschise farmacii în unele sate, cu o populație mai mică de trei mii de oameni, asta fiind una dintre restricții prevăzută în alineatul 5, art. 19”, a adăugat Liliana Iașan.
În replică, mai mulți deputați i-au amintit Ministerului Sănătății că astfel de restricții geografice și demografice există în foarte multe țări europene și că limitarea amplasării farmaciilor nu îngrădește nicicum dreptul la activitate economică liberă și concurență loială. Ceea ce trebuia să facă, dar nu a făcut Guvernul, mai exact Ministerul Sănătății, a fost să elaboreze și să pună în aplicare un plan național al farmaciilor, lucru stabilit și în alineatul 6 din articolul 19 al legii.
█ Licitațiile publice în Sănătate - interese, lipsă de transparență și firme formate peste noapte
Oxana Domenti, președintele Comisiei Parlamentare Sănătate, Protecție Socială și Familie a reproșat autorității în Sănătate că „acea normă nu a funcționat, pentru că Ministerul Sănătății și Agenția Medicamentului practic au sabotat-o. În lege este foarte clar scris că trebuie să fie un plan de amplasare a farmaciilor actuale și în baza acestui plan să fie eliberate noile licențe, or, toate litigiile pe care le-a avut Camera de Licențiere cu agenții economici a fost din cauză că Guvernul nu a elaborat acel plan de amplasare”, a menționat Domenti.
Liliana Iașan a încercat să se justifice spunând că în 2012 Ministerul Sănătății a emis un ordin în baza căruia trebuia elaborat Planul Național de Amplasare a Farmaciilor, dar care a fost declarat nul din cauză că ar fi restricționat concurența.
Și deputata democrată, Valentina Buliga a avut obiecții la proiectul propus de minister. Ea a cerut deputaților să se gândească mai întâi la sănătatea oamenilor și apoi la interesele economice ale industriei farmaceutice. Buliga a precizat că argumentul ministerului precum că actuala lege contravine normelor europene este nesustenabil.
„Din păcate, unele instituții din țara noastră văd concurența numai din punct de vedere economic, dar nu vor să vadă că strategia de asigurare a populației cu medicamente ține de competența altor instituții ale statului. Directivele europene lasă la latitudinea fiecărui stat să-și construiască legislația în domeniu în funcție de necesități. În acest context, ne punem întrebarea dacă pentru cabinetele medicilor de familie există reglementări stricte în privința raportului numărului de pacienți și al medicilor de familie, de ce să nu se păstreze același lucru și în raportul farmacie – populație?”
Ce riscuri există dacă restricțiile vor dispărea? Oxana Domenti a declarat că anularea limitelor va favoriza rețelele mari de farmacii, care și așa practic au monopolizat piața, iar farmaciile mici, comunitare, practic vor dispărea.
„Ele vin, își deschid filialele alături de farmaciile mai mici, pentru o anumită perioadă de timp, prin dumping, reduc prețurile la medicamente, astfel că a ucis concurentul de alături. După ce farmacia mică s-a închis, rețele își stabilesc prețurile care vor, pentru că nu mai au concurenți în jur. Practic nu putem spune că prin excluderea acestor restricții noi vom asigura reguli libere de concurență atât timp cât pe piață acest sector farmaceutic este monopolizat de câteva rețele de farmacii. Eu aș vrea ca Parlamentul să se mai gândească”.
Într-un final legislatorii au votat proiectul în primă lectură. Deputații, ce puțin cei care s-au abținut ori s-au pronunțat contra, speră ca limitele să fie menținute în lectura a doua.
█ Articole relaționate:
Agenția Medicamentului trece în subordinea Guvernului. Președintele a promulgat legea
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
03 ianuarie, 2014, 16:50
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
