Secretul medical, o obligație etică și legală a doctorilor. Sfatul avocaților
redactor
19 mai, 2017, 12:45
Vizualizări: 3044
Secretul profesional este un drept legal al pacienților și o obligație a personalului medical – obligație etică și, în același timp, legală. Chiar dacă există numeroase reglementări care instituie obligația ținerii secretului medical, aceasta este, deseori, ignorată de medici, iar pacienții nu știu că au dreptul la confidențialitate.
Autor: Sabina Cerbu, avocat
Secretul profesional este un drept legal al pacienților și o obligație a personalului medical – obligație etică și, în același timp, legală. Chiar dacă există numeroase reglementări care instituie obligația ținerii secretului medical, aceasta este, deseori, ignorată de medici, iar pacienții nu știu că au dreptul la confidențialitate.
Confidențialitatea este una dintre cele mai importante valori ale actului medical, care stau la baza relației de încredere între medic și pacient. Jurământul lui Hipocrate subliniază importanța secretului medical: „Orice voi vedea sau auzi în timpul activității profesionale sau în afara ei în legătură cu viața oamenilor – lucruri care nu trebuie discutate în afară, nu le voi divulga, acceptând că toate acestea trebuie ținute în secret”. Prin urmare, secretul pe care pacientul îl păstrează chiar și față de rudele sale cele mai apropiate în legătură cu starea sa de sănătate este împărtășit cu medicul său. Medicul în acest caz devine un mentor căruia îi puteți încredința informații intime, iar secretul medical va căpăta subtilități similare actului religios al spovedaniei”. Această analogie nu vine decât să accentueze dimensiunea încrederii ce ar trebui să existe în raportul medicului cu pacientul său.
Ar fi dificil să oferim, în acest moment, o radiografie a felului în care este respectată această obligație de către doctorii din Moldova. Odată cu adoptarea Legii prvind protecția datelor cu caracter personal, precum și a primelor sancționări de ordin disciplinar și administrativ a medicilor pentru divulgarea către terțe persoane a informațiilor despre sănătatea unor pacienți, a dat de gândit mai multor cadre medicale. Deopotrivă, ați auzi cazuri când medicul vă cere permisiunea de a comunica starea sănătății Dvs. rudelor apropiate, dar și o mulțime de cazuri când medicul, în cercuri mai restrânse, cu voce tare vă spune că o persoană are cancer sau este infectată cu HIV sau hepatită.
Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic prevede în mod expres că informațiile despre solicitarea asistenței medicale, starea sănătății, diagnostic și alte date obținute de medic în examinarea și tratamentul pacientului, sunt informații personale și secretul profesional al medicului. Respectiv, nu pot fi divulgate.
Secretul profesional nu poate fi divulgat nici după terminarea tratamentului sau moartea pacientului. Această obligație a medicului este una corelativă dreptului pacientului la securitatea vieții personale, integritatea fizică, psihică și morală, cu asigurarea discreției în timpul acordării serviciilor de sănătate și asigurarea confidențialității informațiilor ce țin de secretul medical.
O polemică, din punct de vedere legal, rămâne respectarea acestei obligații chiar și odată cu decesul pacientului. Or, înțelegem necesitatea acesteia în timpul vieții pacientului și mai puțin este înțeleasă atunci când rudele apropiate ale defunctului ar dori să ia cunoștință cu dosarul medical al acestuia.
Să ne imaginăm situația în care succesorii pacientului decedat vor să afle dacă au fost erori medicale și dacă s-au aplicat tratamentele adecvate sau vor să restabilească onoarea și demnitatea rudei decedate pe motiv că a fost defăimată din perspectiva stării de sănătate (de exemplu, că ar fi fost bolnav mintal, că ar fi fost purtătorul unor boli venerice, etc.).
Prevederi similare se regăsesc și în alte legislații din Franța, Elveția, Arizona (SUA), Ungaria etc., dar cu precizările de rigoare. De exemplu: Secretul medical nu reprezintă un obstacol pentru ca informațiile referitoare la o persoană decedată să fie furnizate succesorilor lor în drepturi, în măsura în care acestea sunt necesare pentru a le permite acestora să afle cauzele decesului, pentru a apăra memoria persoanei decedate sau drepturile acesteia, cu excepția unei manifestări de voință contrare exprimată de defunct înainte de a muri. Cu siguranță, și cadrul legal al Republicii Moldova va necesita amendamente la acest subiect.
Totuși, trebuie să cunoaștem că secretul medical nu este absolut și să înțelegem că sunt situații când divulgarea acestuia se cere în scopul unui interes public sau în cazul pacienților care pot constitui un pericol chiar pentru sine sau pentru cei din jur. Astfel, Legea privind exercitarea profesiunii de medic prevede situații în cazul în care prezentarea informațiilor care constituie secret profesional se va realiza fără consimțământul pacientului sau al reprezentaților săi legali.
De exemplu, o persoană este purtătoare al unui virus și întreține relații sexuale neprotejate cu partenerul său. În cazul în care ambii parteneri vin la consultație, medicul ar fi obligat să informeze celălalt partener despre existența bolii și despre riscurile răspândirii acesteia.
Sau, dacă medicul ginecolog, după consultarea unei adolescente, constată în mod vădit că aceasta a fost victima unui viol, trebuie să raporteze organelor competente.
În concluzie, privilegiul pacientului de a fi protejat de medic prin păstrarea secretului profesional se sfârșește acolo unde începe pericolul public.
Bolnavul, care se consideră lezat prin divulgarea informațiilor ce reprezintă secret profesional, are posibilitatea să soluționeze conflictul pe cale extra-judiciară, fie să înainteze o acțiune în justiție.
Nu în ultimul rând, medicul, care se face vinovat de divulgarea secretului medical, poate fi atras la răspundere disciplinară, ca urmare a sesizării Comitetului de etică a instituției medicale în care își desfășoară activitatea.
Citiți textul integral pe bizlaw.md
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 ianuarie, 2017, 12:04
02 ianuarie, 2018, 13:04
02 ianuarie, 2016, 21:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
