Ce spune Procuratura Generală despre iradierea bolnavilor de la Bălți. Unul dintre pacienți a fost supus unei intervenții chirurgicale
redactor
11 mai, 2017, 18:43
Vizualizări: 1888
Patru pacienți s-au ales cu arsuri provocate de razele Roentgen la care au fost supuse din cauza aparatului de imagistică vechi. Astăzi, una dintre ele a fost supuse unei intervenții chirurgicale, deoarece arsura era puternică.
Autor: Parascovia Rogate
Patru pacienți s-au ales cu arsuri provocate de razele Roentgen la care au fost supuse din cauza aparatului de imagistică vechi. Astăzi, una dintre ele a fost supuse unei intervenții chirurgicale, deoarece arsura era puternică.
„Deocamdată investigăm perioada 2016-2017. Registrele pe care le-am ridicat de la fața locului vizează doar 61 de persoane. În acest moment, am stabilit doar patru pacienți care au suferit arsuri actinice (cauzate de cele mai multe ori de expunerea prelungită la radiaţia solară ultravioletă). Mai grav e cazul unei persoane, care astăzi a fost supus unei intervenții chirurgicale. Avea arsură actinică de gradul III-IV în regiunea cotului”, spune Maia Bordea, procuror în Secția Investigarea fraudelor contra mediului și intereselor publice din cadrul Procuraturii Generale.
Bordea a adăugat că Procuratura s-a sesizat în baza unor informații operative. „La câteva zilele după sesizare am fost informați despre acest caz și de la Agenția pentru Reglementare a Activităților Nucleare și Radiologice. Specialiștii acestei instituții ne-au ajutat să examinăm aparatul. Acesta a funcționat bine și a avut toate documentele necesare până în iulie anul trecut. După ce a expirat certificatul de securitate, eliberat de Agenția pentru Reglementarea Activităților Nucleare și Radiologice, singura instituție abilitată cu dreptul de a elibera autorizație pentru astfel de utilaje medicale, agenția a impus spitalului un șir de condiții ca să elibereze un certificat nou. Aceste cerințe însă nu au fost realizate. De altfel, aparatul a suportat o disfuncție, care a provocat arsuri la pacienți”, mai spune Bordea. Procuratura urmează să afle numărul persoanelor implicate și gradul de vinovăție al acestora. „Pe acest caz au fost pornite acțiuni de urmărire penală pentru depășirea limitelor, atribuțiilor și drepturilor acordate prin lege a factorilor de decizie din cadrul Spitalului și Centrul de Sănătate Publică”, a precizat procurorul Maia Bordea pentru Sănătate INFO.
Între timp, responsabilii Spitalului Municipal Bălți au refuzat să ofere detalii pe marginea acestui caz, pe motiv că solicitarea trimisă de redacție în adresa lor, chiar dacă era pe foaie cu antet, nu are ștampilă”.
█ Articole relaționate:
Pacienți iradiați la Spitalul din Bălți cu aparatul Roengen. Procuratura investighează cazul
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 ianuarie, 2017, 12:04
02 ianuarie, 2018, 13:04
02 ianuarie, 2016, 21:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
