Parlamentul are un reprezentant nou în Consiliul de Administrare al CNAM. Cine a înlocuit-o pe Valentina Stratan
redactor
27 aprilie, 2017, 17:56
Vizualizări: 3127
Valeriu Sava, care până zilele trecute a fost consultant principal al secretariatului Comisiei Protecție Socială, Sănătate și Familie va reprezenta Parlamentul în Consiliul de Administrare al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Acesta revine după o pauză de aproximativ doi ani, când a exercitat funcția de secretar.
Autor: Elena Cioina
Valeriu Sava, care până zilele trecute a fost consultant principal al secretariatului Comisiei Protecție Socială, Sănătate și Familie va reprezenta Parlamentul în Consiliul de Administrare al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Acesta revine după o pauză de aproximativ doi ani, când a exercitat funcția de secretar. Sava o va înlocui pe deputata democrată, Valentina Stratan, care a decis să se retragă din Consiliu, pentru a nu admite conflict de interese. Candidatura lui Valeriu Sava a fost propusă de Comisie, iar astăzi acesta a trebuit să se prezinte deja la ședința Consiliului de Administrare al CNAM.
Valeriu Sava a fost propus pentru funcția de membru al Consiliului de Administrare al CNAM marți, 25 aprilie, și va reprezenta Parlamentul în această structură timp de patru ani. Comisia și-a argumentat decizia prin faptul că statutul CNAM nu prevede expres că reprezentantul Parlamentului trebuie să fie neapărat un deputat.
„Dat fiind faptul că potrivit punctului 16 din statutul CNAM, aprobat prin hotărârea Guvernului nr.156 din 11.02.2002, componența consiliului de administrare include 15 membri, printre care și un reprezentant al Parlamentului, nefiind specificat statutul acestuia, Comisia ajunge la concluzia că reprezentant al Parlamentului în consiliul de administrare al CNAM poate fi nominalizat orice angajat al Secretariatului Parlamentului, inclusiv din cadrul secretariatului comisiilor permanente”, se precizează în scrisoarea adresată președintelui Parlamentului, Andrian Candu.
█ Valentina Stratan s-a retras din Consiliul de Administrare al CNAM. Cine o va înlocui
Valeriu Sava aflăm a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Studii Europene din Moldova în anul 2005 și Școala de Management în Sănătate Publică a USMF „N.Testemițanu” – în 2016. Este licențiat în drept și are titlu de master în managementul sănătății publice, dispune de cunoștințe în domeniul ocrotirii sănătății, inclusiv în domeniul asigurărilor obligatorii de asistență medicală. De asemenea, are o bogată experiență în jurisprudență, activând pe parcursul anilor 2005-2016 atât în sectorul privat necomercial, în calitate de jurist pentru drepturile pacienților, cât și în sectorul privat comercial – în calitate de jurist al unei societăți pe acțiuni, precum și în sectorul public – în calitate de șef al Secției juridice a Comisiei Naționale de Management în Sănătate.
Valeriu Sava a fost și consilier al directorului general al CNAM, Mircea Buga. De asemenea a fost șeful de cabinet al acestuia în perioada când a fost ministru al Sănătății, apoi și ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei. În perioada 2014-2015 a exercitat funcția de secretar al Consiliului de Administrare al CNAM.
Amintim că Valentina Stratan, care deține funcția de vicepreședinte al Comisiei Protecție Socială, Sănătate și Familie, a demisionat din consiliul de Administrare al CNAM la sfârșitul lunii martie, la recomandarea Comisiei Naționale de Integritate.
█ Articole relaționate:
Vicedirector CNAM, verificat de CNI, pentru că ar avea în subordine o rudă apropiată
Guvernul democrat va controla direct bugetul în sănătate. Directorul CNAM va fi numit fără concurs
Fondul de asigurări medicale, cu o gaură de sute de milioane de lei, în două luni de activitate
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 ianuarie, 2017, 12:04
02 ianuarie, 2018, 13:04
02 ianuarie, 2016, 21:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
