Chirurgii de la Orhei, care s-au luat la harță în timpul unei operații, sancționați
redactor
10 martie, 2017, 12:23
Vizualizări: 6679
Mustrare pentru cei doi medici care s-au bătut în sala de operație la Spitalul Raional Orhei. Și vice-directorul instituției medicale a primit un avertisment, deoarece nu a supravegheat activitatea secției de chirurgie. Măsurile au fost aplicate de administrația spitalului, în urma unei anchete desfășurate, anunță pe pagina web Ministerul Sănătății.
Redactor: Parascovia Rogate
Mustrare pentru cei doi medici care s-au bătut în sala de operație la Spitalul Raional Orhei. Și vice-directorul instituției medicale a primit un avertisment, deoarece nu a supravegheat activitatea secției de chirurgie. Măsurile au fost aplicate de administrația spitalului, în urma unei anchete desfășurate, anunță pe pagina web Ministerul Sănătății.
Astfel, în cadrul investigației, s-a stabilit că medicul, Valeriu Slutu, a ignorat prevederile Regulamentului intern al spitalului. Chirurgul a efectuat o intervenție chirurgicală în afara programului său de lucru și fără să anunțe șeful secției de chirurgie sau administrația spitalului.
Totodată, Valeriu Slutu nu a respectat Protocolul de funcționare a Blocului Operator, care prevede că șeful secției de chirurgie este responsabil de buna desfășurare a activității chirurgicale.
Comisia care a investigat incidentul a constatat că și șeful secției de chirurgie Ivan Şiman a încălcat normele deontologice prin faptul că l-a agresat fizic pe chirurgul Valeriu Slutu. Potrivit Codului de Etică al lucrătorului medical și farmacistului, Ivan Șiman era obligat să soluționeze litigiul pe cale amiabilă.
Din fericire, incidentul dat nu a afectat calitatea asistenței medicale acordate pacientei, care se afla în sala de operație în timpul conflictului, precizează autoritățile.
Totodată, Ministerul Sănătății dezaprobă atitudinea agresivă a șefului secției de chirurgie Ivan Şiman față de jurnalistul care documenta incidentul din sala de operație și cere managerilor instituțiilor medicale să asigure accesul presei la informații de interes public și să nu admită agresarea jurnaliștilor de către lucrătorii medicali, atunci când aceștia își fac meseria.
█ Articole relaționate:
Ce pedepse riscă chirurgii „bătăuși” de la spitalul din Orhei
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 ianuarie, 2017, 12:04
02 ianuarie, 2018, 13:04
02 ianuarie, 2016, 21:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
