„Plus Minus Unu”, un film inspirat din fapte reale, care ilustrează lacunele grave ale sistemului medical din Moldova
redactor
02 februarie, 2017, 11:24
Vizualizări: 3614
„Plus Minus Unu” este titlul unui film de scurt metraj care ilustrează povestea unui medic tânăr și confruntările acestuia cu sistemul medical din Moldova. Scenariul este inspirat din fapte reale și scoate în evidenţă cele mai grave probleme de care domeniul medical nu poate scăpa ani la rând. Este vorba de corupție, indiferență, neglijență din partea cadrelor medicale chiar și pentru situaţii foarte grave.
Autor: Elena Cioina
„Plus Minus Unu” este titlul unui film de scurt metraj care ilustrează povestea unui medic tânăr și confruntările acestuia cu sistemul medical din Moldova. Scenariul este inspirat din fapte reale și scoate în evidenţă cele mai grave probleme de care domeniul medical nu poate scăpa ani la rând. Este vorba de corupție, indiferență, neglijență din partea cadrelor medicale chiar și pentru situaţii foarte grave.
Fără să dea nume, regizorul Ion Borș, prezintă cazul unui pacient bolnav de cancer, căruia medicii i-au stabilit un diagnostic greșit. Boala s-a extins, iar medicul care l-a consultat a avut o explicație uluitoare: „Dacă nu am văzut, înseamnă că nu am avut ce vedea”.
„Nimănui n-ar trebui să-i fie frică să meargă la medic. Nimeni nu ar trebui să adune bani ca să trimită un copil la operație peste hotare”, este de părere regizorul, care acum se străduiește să adune bani pentru finalizarea proiectului. Cinematografia este o metodă de educare a publicului și prezentare a lucrurilor dintr-o perspectivă nouă, explică acesta.
Pentru realizarea scenariului, autoarea, Mariana Starciu, a studiat literatură medicală, a umblat prin spitale și policlinici, a vorbit cu pacienți și doctori.
„Un bun profesor de-al meu m-a îndrumat să descriu istoriile care-mi provoacă durere, istorii pe care le-am trăit și le cunosc, în care se vor regăsi cei care le ascultă. Vara aceasta am avut niște experiențe neplăcute legate de policlinici și spitale, am petrecut ore chinuitoare pe coridoarele acestor instituții. Am studiat literatură medicală, am comunicat cu medici, pacienți, am ascultat dramele unor oameni care și-au pierdut apropiații din cauza neglijenței unor specialiști. Am cunoscut medici buni care lucrează în condiții mizere, fiind plătiți cu bani puțini; medici buni care au renunțat să lupte, plecând din țară și... o altă categorie - medici cărora nu le pasă de viața ta, dacă nu le pui în buzunar... Textul nu vizează doar un sistem... e vorba de un organism întreg, alcătuit din sisteme... bolnave, sau grav bolnave...”, spune Mariana Starciuc, autoarea scenariului filmului „Plus Minus Unu”.
Pentru realizarea filmului, echipa de cineaști are nevoie de 11 mii 245 de euro. Tinerii cer ajutorul oamenilor pentru a-l putea finaliza. Banii sunt necesari pentru onorariile actorilor, scenografie, regie, chiria locațiilor, transport, echipament tehnic, etc. Pentru editare video, corectarea sunetului, efecte, etc, tinerii vor mai avea nevoie de 13 mii 345 de euro, plus încă o mie de euro pentru expedierea filmului la festival internațional. Echipa a reușit să investească până acum din propriul buzunar patru mii de euro sau 35 la sută din totalul cheltuielilor.
█ Articole relaționate:
Fraudele din sănătate, mai mari decât în alte domenii
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 ianuarie, 2017, 12:04
02 ianuarie, 2018, 13:04
02 ianuarie, 2016, 21:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
