Serviciul de Supraveghere a Sănătății Publice va fi restructurat. Însă nu anul acesta
redactor
19 ianuarie, 2017, 16:52
Vizualizări: 3126
Serviciul de Stat de Supraveghere a Sănătății Publice urmează să fie reorganizat. Problema a fost discutată astăzi la Guvern de premierul Pavel Filip, Ministerul Sănătății și reprezentanți ai OMS. Potrivit specialiştilor, reforma în acest sector se impunea de multă vreme, având în vedere că „actualul sistem este unul învechit şi nu corespunde necesităţilor oamenilor şi standardelor internaţionale”.
Autor: Elena Cioina
Serviciul de Stat de Supraveghere a Sănătății Publice urmează să fie reorganizat. Problema a fost discutată astăzi la Guvern de premierul Pavel Filip, Ministerul Sănătății și reprezentanți ai OMS. Potrivit specialiştilor, reforma în acest sector se impunea de multă vreme, având în vedere că „actualul sistem este unul învechit şi nu corespunde necesităţilor oamenilor şi standardelor internaţionale”.
Într-un comunicat remis presei, Filip precizează că acest an începe cu o serie de reforme importante în domeniul social și cel al sănătății. El a amintit că nu degeaba a fost creată o structură nouă de implementare a reformelor în țară. Aceasta se va ocupa, printre altele, și de schimbările în cele două domenii, iar supravegherea sănătății publice e una dintre prioritățile Executivului. Astfel, Ministerul Sănătății a prezentat în ședința de astăzi câteva propuneri. În comunicat însă nu sunt oferite prea multe detalii. Se spune doar că printre problemele acestui serviciu este structura exagerat de mare, dublarea funcţiilor cu Agenţia Naţională pentru Siguranța Alimentelor, fondurile fragmentate alocate Centrelor de Sănătate Publică și salariile mici ale specialiștilor.
Responsabilii au menționat că în ultimii ani au existat mai multe tentative de restructurare a domeniului sănătății publice, printre ele regionalizarea laboratoarelor. Specialiștii au menționat că viitorul Serviciu trebuie să fie focusat pe prevenție, promovarea modului sănătos de viață, combaterea și diminuarea riscurilor de sănătate publică.
Pavel Filip a adăugat că „în toate reformele este foarte important să arătăm oamenilor ce vrem, cum va arăta sistemul reformat şi cum va funcţiona acesta. Mai întâi să stabilim modelul dorit, după care să venim cu restructurări şi să facem investiţiile necesare”.
Ideea reformării a fost sprijinită și de reprezentanții OMS în Moldova, care au promis să sprijine autoritățile în elaborarea politicilor.
Astfel, Ministerul Sănătății are misiunea ca în termeni cât mai restrânși să prezinte Guvernului spre aprobare conceptul final al reorganizării Serviciului.
„Astăzi au fost doar niște propuneri. Abia avem un draft. Documentul va fi discutat până în decembrie 2017. Serviciul va fi optimizat, dar nu e vorba și de reducerea cadrelor. Încă nu am decis, dar cel mai probabil vor fi 10 centre de performanță. Așa se propune, dar cred că se va face în concordanță cu reforma administrației publice teritoriale”, a declarat pentru Sănătate INFO, Gheorghe Brega, prim-vicepremier pe probleme sociale. Acesta a adăugat că situația actuală a Serviciului de Supraveghere a Sănătății Publice este deplorabilă și necesită multe cheltuieli.
Despre reformarea Serviciului se vorbește intens încă din 2015. Acest obiectiv se regăsește în Strategia Națională de Sănătate Publică 2014-2020. Atunci responsabilii afirmau că restructurarea serviciului ar presupune concentrarea competenţelor, a resurselor şi a potenţialului profesional existent la nivel regional, care va permite acoperirea relativ uniformă şi echitabilă cu servicii de sănătate publică. Ei conveniseră asupra unui model consolidat al structurii SSSSP, formată din trei niveluri: central, național-coordonator și regional, cu definitivarea atribuţiilor şi responsabilităţilor, precum şi stabilirea mecanismului de coordonare. O altă prerogativă a consolidării SSSSP constă în fortificarea şi facilitarea procesului de identificare, monitorizare şi analiză a indicatorilor de sănătate a populaţiei.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
