Schimb de atribuții la CNAM. Banii vor urma alte scopuri. CNA are pretenții
redactor
28 noiembrie, 2016, 17:28
Vizualizări: 4640
Consiliul de Administrație al CNAM va putea decide cum vor fi cheltuiți banii din fondul de profilaxie și cel de dezvoltare.
Autor: Irina Papuc
Consiliul de Administrație al CNAM va putea decide cum vor fi cheltuiți banii din fondul de profilaxie și cel de dezvoltare. Structura va indica ce proiecte sunt prioritare și, respectiv, trebuie finanțate. Deși este vorba despre gestionarea banilor publici, Centrul Național Anticorupție atrage atenția că CNAM nu a respectat principiul transparenței, întrucât proiectul nu se regăsește pe pagina oficială a instituției. Totodată, inițiativa, în forma ei actuală, generează riscuri de corupție.
Proiectul de Hotărâre, pregătit de CNAM, prevede completarea statutului instituției, prin indicarea expresă a unei noi atribuții. Astfel, Consiliul de administrație urmează să „stabilească și să aprobe obiectivele și prioritățile de finanțare din mijloacele fondului de dezvoltare și a fondului măsurilor de profilaxie”. Până acum, aceste atribuții ar fi revenit, potrivit textului legii, Companiei, fără să fie indicată vreo structură sau o persoană.
Într-un raport de analiză al CNA se menționează că proiectul nu a trecut etapa consultărilor publice, dar și faptul că în lipsa unor criterii clare, modificarea va duce la atribuții excesive pentru Consiliu.
Insuficiența de justificare
„Circumstanţa în speţă determină incertitudine în ceea ce privește procedura de aprobare nemijlocită a deciziilor de aprobare şi condiţii propice pentru exercitarea unor atribuţii excesive de către Consiliu în contextul exercitării atribuţiei vizate. Se recomandă autorului reglementarea criteriilor pertinente privind examinarea chestiunilor în speţă de către Consiliul de administraţie al CNAM”, se menționează în raportul de expertiză al CNA.
„Totodată, ţinând cont de insuficienţa de justificare a iniţiativei şi potenţialele riscuri de corupţie aferente procesului exercitării atribuţiei în speţă analizate în conţinutul prezentului raport de expertiză anticorupţie, se recomandă autorului revizuirea iniţiativei prin prisma recomandărilor expuse pentru a exclude riscul prejudicierii interesului public general”, mai recomandă CNA.
Astfel, deoarece autoritatea nu a respectat legislația privind transparența decizională, CNA recomandă instituției să revină la acest aspect și să publice proiectul pe pagina oficială a instituției pentru a putea fi consultat.
Fondurile cel mai prost gestionate
Întâmplător sau nu, dar anume fondurile de dezvoltare și cel de profilaxie au fost cel mai prost gestionate în ultimii ani, acest lucru fiind atenționat de fiecare dată de către Curtea de Conturi. De exemplu, în ultimii ani CNAM a aprobat proiecte de investiții, din fondul de dezvoltare, numai în cazul spitalelor republicane în valoare de 45 de milioane de lei, valoarea medie a unui contract fiind de 3,5 milioane de lei. Deși este vorba despre sume mari, nimeni nu a verificat cum s-au cheltuit aceștia. Astfel, Curtea de Conturi a stabilit că anii trecuți s-au cheltuit cu mari deficiențe peste 70 de milioane de lei.
Precizăm că CNAM are un nou Consiliu de administrație din luna august. În noua componență a structurii și-au păstrat fotoliile Roman Cazan, care este președinte al Consiliului și secretar general adjunct al Guvernului și deputatul Valentina Stratan, care este membră a Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie. Pentru încă patru ani a rămas și reprezentantul Președinției –Alexandru Ohotnicov. Ministerul Economiei este reprezentat de Maia Apostu, șef al Secției politică fiscală și bugetul de stat. Printre cei care au rămas în organele de conducere a CNAM-ului se numără Pavel Caba și Vladislav Caminschi de la Confederația Națională a Patronatelor. Delegatul medicilor în această structură este în continuare Constantin Ețco.
█ Articole relaționate:
Situație fără precedent: „În ultimii 10 ani nu ne-am confruntat cu așa ceva”
Situație tot mai gravă. 400 de MILIOANE n-au mai ajuns la CNAM
Gaură de 300 de milioane de lei în bugetul CNAM. Valeriu Streleț: „Nu panicați societatea”
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
