Moldovenii merg tot mai rar la medic. Raioanele în care se fac cele mai puține vizite
redactor
01 septembrie, 2016, 18:04
Vizualizări: 2479
Moldovenii merg tot mai rar la doctor, deși tot mai mulți mor din cauza bolilor. Statisticile preliminare ale Ministerului Sănătății arată că anul trecut au fost efectuate, în total, 20 de milioane 150 de mii de vizite la doctor, cu peste cinci sute mai puține decât în 2014.
Autor: Parascovia Sula
Moldovenii merg tot mai rar la doctor, deși tot mai mulți mor din cauza bolilor. Statisticile preliminare ale Ministerului Sănătății arată că anul trecut au fost efectuate, în total, 20 de milioane 150 de mii de vizite la doctor, cu peste cinci sute mai puține decât în 2014.
Cei mai restanțieri la acest capitol sunt oamenii din regiunea de Sud a țării. În raportul privind indicatorii preliminari privind sănătatea populației și a instituțiilor medico-sanitare pentru anii 2014-2015 scrie că, anul trecut, în Sud au fost efectuate doar 2,2 milioane de consultații medicale. Cifra este de aproape de trei ori mai mică față de numărul consultațiilor medicale din regiunea centru și nord a țării, care înregistrează peste cinci milioane de vizite anual.
Dacă-ar fi să analizăm situația pe raioane, atunci cele mai puține vizite la doctori sunt efectuate la Leova. În 2015, aici au fost înregistrate doar 169 de mii de consultații medicale, echivalentul a trei vizite pe cap de locuitor. Aceleași număr de vizite, cu o mică diferență, s-a înregistrat și în raionul Dubăsari, Nisporeni, Cantemir și Căușeni.
Alte raioane stau ceva mai bine la acest capitol. De exemplu, la Anenii Noi, Hâncești, Orhei, Telenești, Cahul și Cimișlia, oamenii s-au adresat la doctor, în medie, de patru ori pe an. De altfel, aceeași situație este și în alte șase raioane ale țării, unde moldovenii au efectuat în total între 200 și 400 de mii de vizite profilactice.
Câte cinci vizite medicale pe an au făcut moldovenii din alte opt raioane, printre care Briceni, Dondușeni, Edineț, Soroca, Criuleni și Basarabeasca. De altfel, numărul raioanelor unde oamenii merg mai des la doctor e mai mic. De exemplu, la Bălți și la Ocnița, moldovenii au efectuat în total un milion 300 de mii de vizite. Asta înseamnă că fiecare om s-a adresat de cel puțin șase ori la medic. Doar la Chișinău, în medie, numărul vizitelor la doctor este de șapte pe cap de locuitor.
Specialiștii spun că una dintre cauzele principale ale mortalității ține de adresarea redusă la medic sau tardivă. Vom preciza că pe primul loc în topul deceselor se află maladiile de inimă. Anul trecut, din cauza lor, au murit 23 de mii de moldoveni. Acestea sunt urmate de tumori și boli ale aparatului digestiv.
█ Articole relaționate:
Bolile de care mor cel mai des moldovenii. Ultimele date oferite de Ministerul Sănătății
Zeci de mii de moldoveni trăiesc fără să știe că au diabet zaharat
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
31 decembrie, 2019, 12:03
31 decembrie, 2021, 13:43
31 decembrie, 2015, 10:02
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
