„Felicit profesorii universitari, cei care pregătesc specialiști în medicină și care în condițiile celor 25 de ani, când mai favorabile, când mai triste, își fac datoria”
redactor
25 august, 2016, 18:06
Vizualizări: 2353
Ca ex- ministru al sănătății și de două ori viceministru, doctor habilitat în medicină aș dori să vin cu o felicitare pentru profesorii universitari, Universitatea de Stat de Medicină, cei care pregătesc surori medicale, specialiști cu studii medii și în general colectivele de medicină, care în condiții de 25 de ani când mai favorabile, când mai triste, dar își fac datoria.
Mihai Magdei, cercetător științific la CNSP, doctor habilitat în științe medicale
Ca ex-ministru al Sănătății și de două ori viceministru, doctor habilitat în medicină aș dori să vin cu o felicitare pentru profesorii universitari, Universitatea de Stat de Medicină, cei care pregătesc surori medicale, specialiști cu studii medii și în general colectivele de medicină, care în condițiile celor 25 de ani, când mai favorabile, când mai triste, își fac datoria.
Realizări în domeniul sănătății timp de 25 de ani
Statul își îndeplinește cerințele constituționale față de populație. Oamenilor li se acordă de către stat un minim garantat de asistență medicală. Totuși, în acest timp a fost implementată legea asigurărilor medicale obligatori, în 2005, care a dat o garanție populației că i se acordă o atenție medicală la nivelul cuvenit. Din an în an crește programul unic de asistență medicală, este mărit volumul de asistență medicală, crește și calitatea asistenței medicale și a început retehnologizarea instituțiilor medicale. Deci, medicina a început cu adevărat să se bazeze pe principiile medicinei pe dovezi. Sunt dispozitive medicale și sunt laboratoare înzestrate cu tehnică performantă, care dau posibilitate medicului și vin în ajutorul lui să administreze un tratament bazat pe standarde și pe dovezi.
A început realizarea și elaborarea unor programe naționale, și îmi pare bine că la elaborarea lor am stat eu, în calitate de vice-ministru și ministru. Programe de profilaxie a hepatitei, programe nutriționale, programe pentru vaccinuri, unele dintre cele mai puternice în Europa. Suntem lăudați și de Organizația Mondială a Sănătății și de alte țări, care vin la noi după experiență și avem cea mai mică morbiditate în domeniul vaccinărilor.
S-a trecut la medicina de familie, iar conducătorii de instituții medicale se aleg prin concurs. Toate acestea sunt niște realizări frumoase pentru populație. A fost acordată o deosebită atenție ocrotirii sănătății mamei și copilului.
Cele mai importante reforme le-am început eu când ocupam funcția de ministru. Atunci a fost apărată legea asigurărilor medicale, atunci au fost mai multe amendamente la legile despre activitatea farmaceutică, atunci a fost creat Centrul Național de Sănătate Publică, atunci a fost creat Centrul de Management în Sănătate, au fost elaborate programe naționale, practic atunci noi am început activitățile și atunci am început a implementa un sistem european de asistență medicală. În colectivul CNSP unde am lucrat, au ieșit trei vice-miniștri, un ministru și cinci specialiști în Biroul Regional al Organizație Mondiale a Sănătății.
Probleme în domeniul sănătății timp de 25 de ani
Societatea a înțeles că nu putem merge mai departe cu tabagismul și a început o luptă cu această problemă. A început să se pună accent pe profilaxia maladiilor care sunt provocate de fumat și a mai început o profilaxie în domeniul întrebuințării culturale a alcoolului. Deși la aceste probleme încă mai avem foarte multe de făcut, încet lucrurile s-au mișcat din loc.
Dacă vorbim despre insuccese, desigur că avem și unele restanțe. În primul rând la sănătatea perinatală avem foarte multe probleme, mai sunt probleme adânci în demografia populației. Unele lucruri nu depind numai de instituțiile medicale, dar depind de nivelul dezvoltării socio-economice, de nivelul economic al țării, de veniturile pe cap de locuitor. Sunt probleme adânci în diabetul zaharat, în tuberculoză și statul se ocupă de aceste probleme, dar lucrurile țin și de viitor. Cel mai important este că populația să aibă grijă de propria sănătate, că nu poate face statul tot în sănătate.
Mai sunt probleme și în asigurarea cu apă potabilă și în alimentarea copiilor, dar îmi pare bine că doamna ministru împreună cu Ministerul Sănătății mișcă lucrurile înainte. O perioadă de stagnare a fost când era ministru Usatâi, deoarece ceea ce s-a întâmplat ne-a șters o parte bună de activității pe care a făcut-o sistemul de sănătate. Aceasta a fost o pată neagră în medicină pe parcursul a 2-3 ani.
Și vreau să mă adresez către specialiștii de la Sănătate Publică, unde lucrez pe parcursul a 50 de ani, de atitudinea statului față de sănătatea publică depinde și viitorul populației.
Categoria: Opinii
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 ianuarie, 2019, 13:48
18 ianuarie, 2018, 17:22
18 ianuarie, 2017, 14:12
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,19 %
