Guvernul a declarat anul 2017 în cinstea unui fost ministru al Sănătății
redactor
28 iulie, 2016, 11:01
Vizualizări: 1861
În ședința de ieri, Executivul a decis ca anul 2017 să poarte numele savantului Nicolae Testimițanu, care în anul care vine ar fi împlinit 90 de ani. Proiectul de hotărâre urmează să ajungă și pe masa deputaților, spre aprobare. Dacă aleșii poporului vor susține această inițiativă, atunci Ministerul Sănătății va stabili programul național de manifestări dedicate „anului Nicolae Testemițanu”.
Autor: Natalia Nicoreanu
În ședința de ieri, Executivul a decis ca anul 2017 să poarte numele savantului Nicolae Testimițanu, care în anul care vine ar fi împlinit 90 de ani. Proiectul de hotărâre urmează să ajungă și pe masa deputaților, spre aprobare. Dacă aleșii poporului vor susține această inițiativă, atunci Ministerul Sănătății va stabili programul național de manifestări dedicate „anului Nicolae Testemițanu”
Inițiativa, ca anul care vine să poarte numele unui mare savant în domeniul medicinei, vine de la Ministerul Sănătății. În ședința de ieri, ministrul Ruxanda Glavan a venit cu argumentele care au reușit să convingă Cabinetul de Miniștri să aprobe acest proiect de hotărâre. „La 1 august 2017, se împlinesc 90 de ani de la nașterea marelui savant, medic și pedagog, profesor și academician, laureat al premiului de stat Nicolae Testemițanu. Este cunoscut ca și simbolul medicinei naționale, este ex-ministru al Sănătății în perioada anilor 1963-1968. A fost un medic și savant, și ctitor al sistemului actual de sănătate. Dnul. Nicolae Testemițanu a contribuit personal la pregătirea colaboratorilor științifici și didactici naționali, fondând astfel școlile științifice și centrele științifico-practice din diverse domenii medicale. Considerăm că declararea anului 2017 „Anul Nicolae Testemițeanu” va fi apreciată de comunitatea medicală autohtonă drept un omagiu binemeritat adus din partea statului pentru Nicolae Testemițeanu, o personalitate notorie care și-a dedicat întreaga viață sistemului de sănătate național”, a declarat Ruxanda Glavan.
█ Anul 2017 ar putea fi declarat anul medicinei, în cinstea celui mai vestit doctor din Moldova
„Personal sunt de acord că Nicolae Testemițanu este o mare personalitate și aportul domniei sale la dezvoltarea învățământului medical este unul fundamental. Luând în considerare acestea cred că toți colegii sunt de acord cu această propunere”, a conchis premierul Pavel Filip.
Proiectul de hotărâre privind declararea anului 2017 drept anul Nicolae Testemițanu urmează să ajungă și în Parlament, iar deputații vor decide dacă acceptă această propunere.
Nicolae Testemițanu s-a născut pe 1 august 1927, în satul Ochiul Alb, județul Bălți, și a decedat în septembrie 1986. În perioada sovietică, Testemițanu a fost unul dintre cei mai renumiți chirurgi, dar și om politic din Republica Moldova. Între anii 1963 și 1968 acesta a fost ministru al Sănătății al RSS Moldovenești, funcție din care a fost demis pentru că ducea o politică de promovare a cadrelor locale în medicina națională. Din 1990, numele lui Nicolae Testemițanu îl poartă și Universitatea de Medicină și Farmacie din Moldova.
█ Articole relaționate:
Universitatea de Medicină și Farmacie – din „fașă” și până la maturitate
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
31 decembrie, 2019, 12:03
31 decembrie, 2021, 13:43
31 decembrie, 2015, 10:02
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
