Mai puțini bani pentru instituțiile medicale, mai mulți pentru doctori
redactor
20 iulie, 2016, 18:37
Vizualizări: 2270
Administrațiile Publice Locale oferă tot mai puțini bani din bugetele lor instituțiilor medicale la care sunt fondatori. Rapoartele Sindicatului „Sănătatea” arată că anul trecut contribuția APL-urilor a fost cu 40 de milioane de lei mai mică decât în 2014 sau cu aproximativ 30% mai puțin.
Autor: Parascovia Sula
Administrațiile Publice Locale oferă mai puțini bani din bugetele lor instituțiilor medicale la care sunt fondatori. Rapoartele Sindicatului „Sănătatea” arată că anul trecut contribuția APL-urilor a fost de doar 1,57 la sută sau cu 40 de milioane de lei mai mică decât în 2014. Asta chiar dacă Bugetul consolidat al ocrotirii sănătății a fost mai mare. Mai exact, în 2015, contribuția APL-urilor pentru spitale și centre de sănătate a constituit în total 102 milioane de lei, aproximativ 30% mai puțin, decât în 2014.
Anul trecut, instituțiile medicale din Moldova se pare au avut de îndurat de două ori – odată din cauza restanțelor Ministerului Finanțelor către Compania de Asigurări în Medicină, care a provocat o serie de probleme la sfârșit de an și altă dată - din cauza alocărilor financiare neînsemnate din partea autorităților publice locale. În consecință, atât spitalele, cât și centrele de sănătate au trebuit să strângă strâns cureaua și să cheltuie bani doar pentru strictul necesar. Asta chiar dacă bugetul consolidat în domeniul Ocrotirii Sănătății a fost mai mare în 2015, decât în 2014 cu aproape 900 de milioane de lei.
Raportul Sindicatului Sănătatea arată că în perioada 2010-2015 consiliile raionale, în calitatea lor de fondatori, au oferit ajutor financiar instituțiilor medicale din țară în valoare de aproximativ 600 de milioane lei.
Fiecare instituție folosește banii în funcție de necesități. Unele pentru reparații sau procurarea mobilierului, altele pentru procurarea medicamentelor. La Strășeni, de exemplu, anul trecut conducerea raionului a oferit aproximativ 90 de mii lei. Din acești bani au fost cumpărate amestecuri din lapte praf pentru copiii din familiile defavorizate din raion.
„Este o favoare pentru familiile dezavantajate, în care părinții nu au posibilitate să cumpere aceste amestecuri. Pe lângă aceasta, fondatorul ne mai ajută să cumpărăm și unele medicamente care se termină, precum cele pentru pacienții oncologici, morfină, formidol, etc. sau cele pentru bolnavii cu tuberculoză”, a explicat pentru Sănătate INFO Andrei Iațișin, șeful Centrului de Sănătate din Strășeni.
„În majoritatea cazurilor folosim banii pentru reparația blocurilor. În ultimii ani am avut renovarea sălilor de operație din blocului chirurgical și a acoperișului. Anul trecut ni s-au alocat pentru reparația blocului de operații, dar și pentru instalarea unui ascensor în maternitate, care a costat aproximativ un milion de lei. Anul acesta însă ni s-a oferit pentru prima dată surse financiare pentru alimentarea donatorilor voluntari de sânge – 50,90 de lei. Tot pentru prima dată, Consiliul Raional a achitat 50 de polițe de asigurare pentru persoanele care sunt în situații defavorabile. Tot în 2016 ni s-au oferit și bani pentru reparația aparatului de roentgen din spital”, a declarat și Elena Palanciuc, directorul Spitalului Raional Orhei.
În schimb, banii oferiți de administrațiile locale drept ajutor material sau premii pentru personalul medical a crescut în 2015. Raportul arată că, anul trecut, pentru susținerea materială a lucrătorilor medicali, autoritățile locale au oferit în total peste șase milioane 164 de mii de lei, cu aproximativ patru milioane 853 de mii de lei mai mult decât în 2014.
█ Articole relaționate:
Insuficiență de medici de familie. Statisticile sunt sumbre și pentru anii următori
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
31 decembrie, 2019, 12:03
31 decembrie, 2021, 13:43
31 decembrie, 2015, 10:02
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
