Moldova n-are buget pentru 2016. Premierul promite majorarea salariilor cadrelor medicale
redactor
28 aprilie, 2016, 17:41
Vizualizări: 2074
După ce ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a promis la începutul acestui an că medicii din Moldova vor primi salarii majorate începând cu luna aprilie, astăzi premierul Pavel Filip a anunțat un alt termen – salariile cadrelor medicale vor crește, dar abia din iulie.
Autor: Elena Cioina
După ce ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a promis la începutul acestui an că medicii din Moldova vor primi salarii majorate începând cu luna aprilie, astăzi premierul Pavel Filip a anunțat un alt termen – salariile cadrelor medicale vor crește, dar abia din iulie. Premierul a făcut această declarație în timp ce își prezenta raportul de 100 de zile de activitate a Guvernului, dând asigurări că această problemă este și o preocupare personală.
Cadrele medicale ar urma să primească, din iulie, salarii mai mari cu 20%. Premierul a precizat în discursul că astfel autoritățile, cităm: „fac totul pentru a păstra medicii și personalul medical auxiliar și pentru a le îmbunătăți condițiile de muncă”.
Pavel Filip a dat asigurări că pentru a realiza acest lucru sunt planificate deja și resurse financiare bugetare, fără să dea însă detalii. Vom aminti că deocamdată Legea Fondurilor Asigurării Obligatorii de Asistență Medicală nu a fost adoptată de către Parlament, așa cum nu a fost adoptat nici întreg bugetul țării.
█ Cadrele medicale din Moldova ar fi trebuit să primească salarii mai mari din luna aprilie
Pavel Filip a mai declarat că domeniul sănătății figurează pe primul loc în agenda Guvernului, precizând că în cele 100 de zile de activitate autoritățile au reușit să facă o serie de schimbări. De exemplu, a declarat Pavel Filip, a fost aprobat un Plan de acțiuni în domeniul medicamentelor. „Am alocat fonduri cu 50% mai mari pentru medicamente compensate și am extins lista acestora. Asta înseamnă că oamenii au acces la o categorie mult mai largă de medicamente gratuite. De asemenea, promovăm un acces sporit pentru medicamente de calitate, urmare a simplificării autorizării și plasării pe piață a acestora. Guvernul a luat deja câteva măsuri ferme și în ceea ce privește abuzurile furnizorilor de medicamente, dar și acțiunile unor speculanți din acest domeniu. Încercăm să oprim aceste abuzuri prin reglementări și acțiuni administrative, dar dacă acest lucru nu-i va determina să termine cu specula, îi vom da pe mâna organelor de anchetă. Să-i oprească legea”, a declarat premierul.
Într-o altă ordine de idei Pavel Filip a declarat că urmează să fie desființate o treime dintre ministerele și agențiile existente, fără să spună despre care anume este vorba. Ideea, a precizat Filip, este deocamdată la nivel de proiect și ar trebui să fie susținută și de către deputați. Premierul vrea astfel să eficientizeze activitatea instituțiilor statului, să asigure o mai bună comunicare instituțională și să sporească responsabilitatea acestora. Altfel spus, vrea să modernizeze Guvernul. Amintim că în programul de activitate al Guvernului Filip pentru anii 2016-2018 domeniul sănătății se plasează pe locul 12 în lista priorităților.
█ Articole relaționate:
Fondul de asigurări medicale, cu o gaură de sute de milioane de lei, în două luni de activitate
Peste un miliard de lei în fondul asigurărilor medicale. Suma este, totuși, prea mică
Guvernul democrat va controla direct bugetul în sănătate. Directorul CNAM va fi numit fără concurs
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
31 decembrie, 2019, 12:03
31 decembrie, 2021, 13:43
31 decembrie, 2015, 10:02
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
