UPDATE// Legea anti-tutun, declarată constituțională, a fost promulgată de președintele României
redactor
29 ianuarie, 2016, 15:22
Vizualizări: 1809
Legea anti-fumat din România este constituțională. Decizia a fost luată, miercuri, de Curtea Constituțională, după ce a fost discutată o sesizare formulată de 33 de senatori. Aceștia susțineanu că prin definirea spațiului public închis se introduce o formă de discriminare.
Redactor: Parascovia Sula
UPDATE// Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care interzice fumatul în spaţiile publice, la două zile după ce judecătorii CCR au decis că actul normativ este constituţional.
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 29 ianuarie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun'', a anunţat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis Mediafax.
Legea anti-fumat din România este constituțională. Decizia a fost luată de curând, de Curtea Constituțională, după ce a fost discutată o sesizare formulată de 33 de senatori. Aceștia susțineanu că prin definirea spațiului public închis se introduce o formă de discriminare. Ulterior, legea urmează să fie promulgată de către președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.
Contestația celor 33 de senatori, cu privire la legea care interzice fumatul în toate spațiile publice închise, adoptată pe 15 decembrie de Camera Deputaților a fost depusă pe 21 decembrie, la Curtea Constituțională.
Astfel, în documentul propus Curții Constituționale se spune că prin definirea spațiului public închis, orice spațiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare, scrie ziare.com.
Aceștia spun că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenție în penitenciare de siguranță și cele aflate în tranzit într-un aeroport, cărora le este permis să fumeze într-un spațiu public închis și ceilalți fumători.
Conform legii adoptate de Camera Deputaților, fumatul este interzis în „orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.” Pe lângă aceasta, legea antifumat interzice fumatul în spațiile de la locul de muncă și în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spațiu închis sau în aer liber.
Interdicția se aplică și pentru mijloacele de transport în comun, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private.
█ Mâine intră în vigoare una dintre cele mai drastice prevederi a Legii antitutun
Excepție fac celulele pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță. În același timp, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale. De asemenea, legea interzice și comercializarea produselor din tutun în unitățile sanitare și cele de învățământ, de stat și private, precum și vânzarea la bucată a țigaretelor, țigărilor de foi și cigarillos.
Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancționează cu amenda contravențională de la 100 lei la 500 lei. Nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancționează cu o amendă contravențională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravențională de 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității până la remedierea situației care a dus la suspendarea activității, la a doua abatere.
În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.
█ Articole relaționate:
Din 2016, ţigările electronice vor fi reglementate ca și medicamentele
Ţigările electronice şi narghileaua, în afara oricărui cadru legal
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
16 martie, 2021, 10:42
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,00 %
