Închisoare de până la şase ani pentru cei care agresează personalul medical
redactor
27 ianuarie, 2016, 09:57
Vizualizări: 3431
Ani grei de închisoare pentru cei care agresează doctorii sau asistentele medicale. E propunerea Sindicatului Sanitas din România, bazată pe cifre alarmante – potrivit unui studiu realizat la nivel naţional, 85 la sută dintre cadrele medicale au fost agresate verbal, iar zece la sută – fizic.
Redactor: Sorina Bujarov
Ani grei de închisoare pentru cei care agresează doctorii sau asistentele medicale. E propunerea Sindicatului Sanitas din România, bazată pe cifre alarmante – potrivit unui studiu realizat la nivel naţional, 85 la sută dintre cadrele medicale au fost agresate verbal, iar zece la sută – fizic. Pentru că, în prezent, în astfel de cazuri, se aplică de obicei pedepse mai mult simbolice, doar unu la sută din aceste incidente sunt raportate.
Unităţile de primiri urgenţe sunt scena celor mai multe agresiuni ale pacienţilor sau rudelor acestora asupra personalului medical. Uneori, de vină e consumul de alcool, alteori – lipsa de răbare sau neînţelegerea modului în care se face triajul cazurilor.
„Au început să ne bruscheze şi să ne agreseze, atât fizic cât şi verbal, pe toate cadrele medicale prezente. Doi dintre paznici se fereau să intre în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe ca să nu cumva să primească şi ei lovituri”, a declarat pentru Digi 24 Cristina Geormaneanu, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean din Craiova.
Uneori, lucrurile merg chiar mai departe. „În urmă cu câţiva ani am avut o asistentă sechestrată, a fost şi un proces”, spune Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Inclusiv pacienţii ajunşi în saloanele spitalelelor devin violenţi. Un astfel de caz s-a petrecut luna trecută, la Spitalul Elias din Bucureşti. „În momentul în care asistenta a încercat să administreze antibioticul pe branulă, deci n-a făcut nimic care să-l deranjeze. Pacientul pur şi simplu a sărit din pat şi a început să o strângă de gât, săraca a căzut”, spune Angheluşa Lupu, director de îngrijiri, Spitalul Elias.
Rănile suferite de asistenta medicală au fost atât de grave încât femeia a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală.
Federaţia Sanitas spune că astfel de incidente nu trebuie să se mai repete. „E nevoie de adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical şi care să descurajeze violenţa de orice natură”, afirmă Leonard Bărăscu, preşedintele Federaţiei Sanitas.
Proiectul de lege, care are şi sprijinul Ministerului Sănătăţii, ar urma să fie depus în Parlament în cel mult două luni. Până atunci, propunerea va fi promovată inclusiv în rândul medicilor, care vor fi încurajaţi să-i reclame pe cei care îi agresează fizic sau verbal. Până acum, în cele mai multe astfel de cazuri autorii agresiunilor au primit doar un avertisment. Dacă agresarea personalului medical ar fi considerată ultraj, atunci fapta va putea fi pedepsită cu amendă sau chiar închisoare, de la şase luni la şase ani.
█ Articole relaționate:
Vom apela serviciul de Urgență la 112
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
16 martie, 2021, 10:42
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,00 %
