Pacient în moarte cerebrală, după ce a luat parte la testarea unui medicament
redactor
26 ianuarie, 2016, 11:03
Vizualizări: 1865
Mai mulți pacienți care au participat la un studiu clinic – de testate a unui medicament, au fost spitalizați în stare gravă. Unul a intrat în moarte cerebrală la sfârșitul săptămânii trecute. Potrivit ministrului Sănătății din Franța, pacientul a fost internat într-o instituţie privată autorizată, iar studiul clinic a fost încheiat, din cauza numărului mare de victime.
Autor: Sorina Bujarov
Mai mulți pacienți care au participat la un studiu clinic – de testate a unui medicament, au fost spitalizați în stare gravă. Unul a intrat în moarte cerebrală la sfârșitul săptămânii trecute. Potrivit ministrului Sănătății din Franța, pacientul a fost internat într-o instituţie privată autorizată, iar studiul clinic a fost încheiat, din cauza numărului mare de victime.
Pe lângă persoana care se află în moarte cerebrală, alţi cinci voluntari care au participat la studiul clinic de testare a unui medicament administrat pe cale orală au fost spitalizaţi la CHU Rennes. Potrivit Medifax, medicamentul care le-ar fi afectat starea de sănătate este în curs de dezvoltare de către un laborator european.
Potrivit autorităților franceze, opt persoane erau implicate în acest test clinic. Studiul clinic se realiza într-o instituţie privată, în contul unui laborator european. Acestea aveau autorizație de a funcționa. Responsabilii francezi spun că șase Participanți la studiu au primit o moleculă derivată din canabis, împotriva durerii, iar celelalte două au primit un placebo.
„Laboratorul a informat Agenţia naţională pentru securitatea medicamentelor şi produselor în domeniul sănătăţii (ANSM) că a întrerupt testele şi lucrează în prezent la chemarea tuturor voluntarilor care au participat la aceste teste”, precizează Ministerul francez al Sănătăţii într-un comunicat oficial.
█ Mai mulți pacienți supuși unui experiment medical au murit
Acest accident a avut loc în cadrul unui test clinic în prima fază, adică asupra unor voluntari sănătoşi, „al cărei scop este să evalueze securitatea folosirii, toleranţa şi profilurile farmacologice ale moleculei. Se testa „un medicament administrat pe cale orală, în curs de dezvoltare”, adaugă Ministerul.
Parchetul din Paris a deschis o anchetă pe marginea acestui caz. Investigațiile vor fi efectuate de către specialiștii de la Direcţia Inter-regională a Poliţiei Judiciare (DIPJ) de la Rennes şi experții din cadrul Jandarmeriei, specializați în Sănătate (Oclaest). Procesul penal a fost deschis pe motiv – de „rănire involuntară”.
Mai mult, Ministerul Sănătăţii a sesizat Inspecţia Generală pentru Afaceri Sociale (IGAS), în vederea „efectuării unei inspecţii cu privire la organizarea, mijloacele şi condiţiile de intervenţie din această instituţie în realizarea testului clinic”. ANSM a decis, de asemenea, să purceadă la o inspecţie tehnică la locul unde se efectuau testele.
Marisol Touraine, care s-a declarat hotărâtă „să facă lumină şi să stabilească responsabilităţile în acest accident dramatic”, urma să efectueze săptămâna trecută o vizită la Rennes.
█ Articole relaționate:
Decizie radicală - prelevarea de organe se va face fără acordul rudelor
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
16 martie, 2021, 10:42
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,00 %
