Cu ce se poate mândri sistemul medical din Moldova
redactor
11 ianuarie, 2016, 13:18
Vizualizări: 1963
În anul care tocmai a trecut premierele au ocolit sistemul de sănătate din Republica Moldova, astfel că reușitele doctorilor au fost umbrite de criză și scandaluri de corupție. Totuși sistemul național de sănătate poate fi punctat pozitiv la câteva aspecte.
Autor: Viorica Obreja
RETROSPECTIVĂ// În anul care tocmai a trecut premierele au ocolit sistemul de sănătate din Republica Moldova, astfel că reușitele doctorilor au fost umbrite de criză și scandaluri de corupție. Totuși sistemul național de sănătate poate fi punctat pozitiv la câteva aspecte.
Chiar la începutul anului trecut un raport realizat de o companie din Serbia situa Moldova pe un loc mai bun decât România, Rusia, Ucraina, Belarus, Armenia și chiar Ungaria într-un clasament al celor mai bune sisteme de sănătate. Astfel, Republica Moldova s-a clasat pe locul 82 din 105 state incluse în cercetare. Studiul, realizat de compania din Serbia, Numbeo, a fost efectuat în baza unor indici, care măsoară calitatea generală a sistemului de sănătate, nivelul de pregătire al specialiștilor din sănătate, personal, nivel de dotare și costuri. Moldova a acumulat în total 52,69 puncte, pe când România a acumulat 46,57, iar Ucraina - 44, 27.
Experții au spus că acest lucru se datorează în special sistemului de finanțare în sănătate, implementat în 2004, și anume asigurările obligatorii de sănătate.
Tot acum un an o fetiță din Grecia, Eirini, era operată la inimă de către chirurgii din Republica Moldova. Copila mai fusese operată în Atena, însă fără succes. O echipă de zece doctori, în frunte cu cardiochirurgul Liviu Maniuc au reușit să o pună pe picioare. Doctorul recunoscuse - doar o minune putea face diferența dintre succes și eșec. Intervenția a avut loc la Spitalul Clinic Republican, iar copilul suferea de o complicație rară, numită Tetralogia Fallot.
Un alt succes, la nivel legislativ ce-i drept, care merită apreciat este că deputații au votat în luna mai două amendamente la două legi - Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale - prin care Ministerul Finanțelor era obligat să includă sănătatea în lista priorităților la finanțare, dar și să transfere banii către CNAM până la data de 27 a fiecărei luni. Aceste limite nu erau stabilite, astfel că banii ajungeau la Companie cu întârziere, iar în aceste condiții CNAM tărăgăna transferurile către spitale.
Tot în luna mai Curtea Constituțională punea capăt unei idei nocive care a ajuns într-un mod dubios la nivel de lege – este vorba despre Colegiul Medicilor, o instituție care n-a funcționat în realitate niciodată, din cauza prevederilor proaste. Totuși, documentul a ajuns să fie promulgat de președintele țării Nicolae Timofti. După ce un grup de deputați au solicitat Curții Constituționale să se expună, legea a fost declarată nulă.
Un adevărat succes pentru Moldova este că la sfârșitul lunii mai Parlamentul Republicii Moldova a votat pachetul de legi antitutun în lectură finală. Astfel, Moldova are pentru prima dată în istorie o lege drastică în privința controlului tutunului. Legea are la bază Convenția Cadru a OMS, dar și alte acte internaționale, cât și experiența diferitor state care au implementat prevederi similare.
De asemenea, important este că Republica Moldova va colabora cu alte șașe state din bazinul Mării Negre, în vederea prevenirii și combaterii comerțului ilicit de țigări. Este vorba despre România, Georgia, Turcia, Rusia, Azerbaidjan și Ucraina. Declaraţia Ministerială, ce prevede fortificarea măsurilor privind controlul tutunului pe teritoriul țărilor semnatare, dar și creşterea nivelului de dezvoltare socio-economic din regiune a fost semnată în luna iunie.
Un succes, la baza căruia stă furtul miliardului, este și transferarea de urgență a conturilor unice ale spitalelor la Trezoreria de Stat și nu la bănci comerciale, așa cum a fost până acum. Modificarea a fost efectuată din luna iulie, după ce Guvernul își asumase răspunderea pentru adoptarea Legii Bugetului de Stat pentru 2015. Astfel, există mai multă siguranță asupra banilor din cadrul asigurărilor obligatorii de asistență medicală.
În luna octombrie chirurgii moldoveni au surprins întreaga țară, reușind să realizeze șapte transplanturi în trei zile - șase persoane au obținut câte un rinichi nou, iar unul – un ficat. Aceasta a fost o adevărată performanță pentru Moldova, iar doctorii aproape că nu au ieșit din spital în cele trei zile.
Un succes, deși pe jumătate, poate fi considerat și reformarea Comitetului Național de Etică, după plecarea din funcția de conducere a lui Victor Ghicavîi. În luna iunie Ministerul Sănătății a semnat un ordin prin care a schimbat componența Comitetului, fiind incluse persoane pregătite și integre. Totuși, din cauza crizei politice, procesul integral de reformare fusese stopat. Comitetul Național de Etică a fost timp de mai mulți ani o instituție netransparentă, iar unele decizii au fost luate în interesele rudelor membrilor din această structură.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
30 decembrie, 2019, 01:56
30 decembrie, 2016, 13:35
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
