„Comisia formată de CNAM și Ministerul Sănătății trezește dubii în privința independenței și imparțialității”
redactor
02 decembrie, 2015, 14:50
Vizualizări: 2716
Această prevedere este ambiguă și trebuie tratată cu prudență.
Inna Soțchi, avocat
Ministerul Sănătății a adoptat la 29.12.2014 ordinul nr. 1490/672 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Acest ordin prevede, la articolul nr. 185 că „litigiile care nu pot fi soluționate pe calea negocierilor urmează să fie examinate de către o comisie de mediere constituită pe bază de paritate din reprezentanţii CNAM şi Ministerul Sănătăţii”, ale cărei decizii sunt „obligatorii și definitive”.
Această prevedere este ambiguă și trebuie tratată cu prudență. Putem încerca să o privim prin prisma obligativității părților de a apela la o structură extrajudiciară, înainte de a ajunge în instanță, ceea ce ar însemna că după o adresare prealabilă această comisie trebuie să emită un verdict. Însă, o comisie extrajudiciară nu poate fi constituită în baza unui ordin emis de către Ministerul Sănătății. Ordinele autorităților publice centrale sunt acte normative, or o un organ cu atribuții judiciare similar unui „tribunal” poate fi constituit doar în baza unei legi. Acest lucru este garantat prin Convenția Europeană pentru Drepturile Omului la care Republica Moldova este parte.
Când vorbim despre soluționarea extrajudiciară a unui litigiu ne referim la o metodă alternativă de a soluționa un conflict, până a ajunge la instanța de judecată, cu ajutorul unei persoane, specializată în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate. Legislația din Republica Moldova, de exemplu, reglementează arbitrajul și medierea. Aici apare și problema - aceste structuri pot fi create doar în baza unei legi, dar trebuie să corespundă unor principii, inclusiv la nivel internațional despre care am punctat – independență și imparțialitate. În cazul de față, comisia este alcătuită din reprezentanții CNAM, care este parte a litigiului, iar între aceștia și instituția care îi deleagă există raporturi de subordonare, adică aceștia sunt angajați ai Companiei. Astfel imparțialitate și independența comisiei la adoptare acestor decizii poate fi supusă controlului judiciar în fața instanțelor de judecată.
Însă chiar și dacă ar exista obligativitatea de a se adresa unei comisii de mediere mai întâi, deciziile acestei comisii pentru a căpăta forță executorie urmează să fie confirmate de către instanțele de judecată.
Presupun că instituțiile medicale dispun de juriști calificați capabili să trateze corect prevederile ordinului sus-menționat și să nu găsească în normele acestuia o interdicție de a se adresa în instanțele de judecată. Ar fi destul de grav dacă instanțele naționale vor refuza să examineze asemenea litigii pe motiv că asupra lor s-a expus comisia de mediere. În așa mod va fi încălcat dreptul reclamantului la justiție. Ceea ce constituie o violare a Convenției Europene pentru Drepturilor Omului.
Categoria: Opinii
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 ianuarie, 2019, 13:48
18 ianuarie, 2018, 17:22
18 ianuarie, 2017, 14:12
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,19 %
