Cum cheltuie CNAM banii pe timp de criză - mașini și reparații de milioane
redactor
26 noiembrie, 2015, 15:57
Vizualizări: 4200
Deși se știa din primăvara acestui an că ne vom confrunta cu o criză profundă, inclusiv în Sănătate, pentru CNAM lipsa de bani pare să nu fie o problemă. În plină criză, autoritatea a aprobat un plan de cheltuieli ce prevăd procurări de mașini și alte servicii sau bunuri care ar fi putut să aștepte.
Autor: Irina Papuc
Deși se știa din primăvara acestui an că ne vom confrunta cu o criză profundă, inclusiv în Sănătate, pentru CNAM lipsa de bani pare să nu fie o problemă. În plină criză, autoritatea a aprobat un plan de cheltuieli ce prevăd procurări de mașini și alte servicii sau bunuri care ar fi putut să aștepte.
Planul de achiziții publice a fost întocmit la 1 iulie, atunci când deja se știa despre faptul că sfârșitul anului ne va prinde cu datorii enorme, întrucât finanțatorii externi deja anunțau că vor îngheța plățile în lipsa unui acord cu FMI, iar Ministerul Finanțelor vorbea încă din luna martie despre neacumulări la buget.
Așadar, o comisie a CNAM în frunte cu directorul Vasile Pascal, planifica procurarea de automobile în valoare de peste 900 de mii de lei, adică aproape de 1 milion de lei. Cu acești bani am fi reușit de exemplu să cumpărăm pentru Banca de Țesuturi cinci utilaje care nu există acum deloc în instituție și care ar fi permis că păstrăm grefe de piele pe o perioadă de cinci ani. Instituția a anunțat că două utilaje de acest fel care costă aproximativ 5 mii de euro o unitate ar fi fost de ajuns pentru început.
Pentru deservirea tehnică a mașinilor și paza CNAM s-au alocat alte 760 de mii de lei. 90 de mii de lei urmau să fie alocate pentru mentenanța serviciilor informaționale, iar pentru imprimante și „produse conexe” s-au alocat 2,7 milioane de lei. De exemplu aproape aceeași sumă, cu 200 de mii mai mică, a fost alocată pentru procurarea vaccinului pentru profilaxia hepatitei A la copii.
Pentru servicii de screening CNAM a alocat 6 milioane de lei, iar alte 10 milioane – pentru activitățile de promovare a modului sănătos de viață. Aici vorbim despre târguri de alimente sănătoase, concerte, etc. Numai pentru spoturi video și audio au fost alocate 150 de mii de lei. Mai mult, deja al doilea an, CNAM alocă sume enorme de bani pentru construcția noului sediu unde ar urma angajații de aici să treacă. Pentru acest an au mai fost alocate alte 125 de mii de lei. Anul trecut CNAM a cheltuit 15 milioane de lei în acest scop.
Am solicitat de la CNAM informații referitor la licitațiile efectuate și dacă acest plan a fost modificat sau nu, dar deocamdată nu am obținut un răspuns. Încă din luna iulie Agenția de Achiziții Publice anunțase că nu va organiza licitații pentru produse care nu sunt urgente. Acum, responsabilii din Sănătate spun că ne confruntăm cu cea mai acută criză din ultimii zece ani, de când funcționează sistemul de asigurări obligatorii de asistență medicală.
█ Articole relaționate:
15 milioane de lei pentru reparația noului sediu al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 decembrie, 2020, 10:41
29 decembrie, 2018, 17:02
29 decembrie, 2023, 12:48
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
