Un funcționar din Sănătate a plecat din partid
redactor
04 noiembrie, 2015, 14:56
Vizualizări: 2412
Luminița Suveică, șefa Centrului Municipal de Sănătate, a părăsit partidul din care făcea parte. Aceasta spune că ales să se separe, după ce au avut loc mai multe atacuri în adresa formațiunii, însă susține că nu-și dorește să facă traseism politic. Cel puțin deocamdată.
Autor: Irina Papuc
Luminița Suveică, șefa Centrului Municipal de Sănătate, a părăsit partidul din care făcea parte. Aceasta spune că ales să se separe, după ce au avut loc mai multe atacuri în adresa formațiunii, însă susține că nu-și dorește să facă traseism politic. Cel puțin deocamdată.
Luminița Suveică a reușit datorită implicării sale în politică să obțină funcții importante în sistemul de sănătate. După ce a fost șefă la o clinică privată, apoi la Direcția Municipală de Sănătate, Suveică a ajuns să conducă Centrul Municipal de Sănătate Publică. Acum, după mai multe scandaluri și scindări în PLDM, Luminița Suveică a luat decizia să se retragă din partid.
„A fost decizia mea, încă de atunci când au început acele atacuri. Vreau să stau departe de politică acum. Nu am plecat la PDM și nici nu vreau să fac parte din vreun partid acum”, ne-a răspuns șefa Centrului Municipal de Sănătate Publică, care încă își păstrează funcția.
Deși spune că nu-și dorește traseism politic, există deja discuții despre faptul că Lumina Suveică va adera la PDM. De altfel, Suveică este unul dintre managerii pentru care Ministerul Sănătății încă nu a găsit motive de demitere, la fel cum s-a întâmplat în cazul fostului șef al CNSP, Mihai Pâslă, fostul șef al Institutului de Medicină Urgentă, Gheorghe Ciobanu, fostului șef de la SCR, Andrei Usatîi, fostului șef de la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Alexandru Coman și fostului șef de la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, Anatol Taran.
Într-un interviu pentru Sănătate INFO, oferit acum doi ani, Luminița Suveică spunea că se simte apreciată în echipa PLDM și că a aderat la acest partid pentru că-și dorea schimbări spre bine în sistemul de sănătate. Atunci ea plecase din echipa PL.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 decembrie, 2020, 10:41
29 decembrie, 2018, 17:02
29 decembrie, 2023, 12:48
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
