Doctori ajunși pacienți. Echipaj medical, spitalizat cu traume grave
redactor
22 octombrie, 2015, 12:01
Vizualizări: 1461
O ambulanță a Serviciului de Urgență s-a răsturnat în centrul Capitalei. În urma accidentului, felcerul de gardă, dar și conducătorul autospecialei au suferit traume cranio-cerebrale și au avut nevoie de ajutor medical. Din fericire, echipa de urgență abia se deplasa la o solicitare, astfel că în mașină nu era nici un bolnav.
Autor: Sorina Bujarov
O ambulanță a Serviciului de Urgență s-a răsturnat în centrul Capitalei. În urma accidentului, felcerul de gardă, dar și conducătorul autospecialei au suferit traume cranio-cerebrale și au avut nevoie de ajutor medical. Echipa de urgență abia se deplasa la o solicitare, astfel că în mașină nu era nici un pacient.
„Mergeau la o solicitare, dar nu au mai reușit să ajungă la pacient, pentru că s-au ciocnit cu alte două automobile și deja ei au avut nevoie de ajutor medical. Imediat acolo a fost trimisă o ambulanță și a adus la spital felcerul și șoferul, care aveau traume cranio-cerebrale de gravitate medie. Au fost consultați de doctori și au fost lăsați să meargă acasă. Nu a fost nevoie de internare, dar nu vor putea lucra o perioadă”, a precizat pentru Sănătate INFO Petru Craveț, ofițer de presă la Spitalul de Urgență.
Potrivit lui Craveț, ciocnirea automobilelor s-a produs la intersecția străzilor Alexandru cel Bun și Sfatul Țării. Încă nu se știe cine se face vinovat de accident. Poliția investighează circumstanțele ciocnirii celor trei automobile implicate în accident.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 decembrie, 2020, 10:41
29 decembrie, 2018, 17:02
29 decembrie, 2023, 12:48
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
