REPORTAJ VIDEO//Salvarea care vine pe bicicletă
redactor
22 septembrie, 2015, 11:05
Vizualizări: 1980
Cine e de la țară știe cum sunt drumurile acolo și cu siguranță înțelege ce înseamnă să ai transport la îndemână. Și nu contează de care anume. Transport să fie. Când însă trebuie să colinzi satul în lung și lat, pentru că așa îți cere serviciul, nevoia unor „picioare mecanice” e și mai mare. Chiar și o bicicletă e binevenită, numai să nu străbați ulițele pe jos, kilometri întregi. E transportul perfect, ar spune europenii.
Autor: Elena Cioina
Cine e de la țară știe cum sunt drumurile acolo și cu siguranță înțelege ce înseamnă să ai transport la îndemână. Și nu contează de care anume. Transport să fie. Când însă trebuie să colinzi satul în lung și lat, pentru că așa îți cere serviciul, nevoia unor „picioare mecanice” e și mai mare. Chiar și o bicicletă e binevenită, numai să nu străbați ulițele pe jos, kilometri întregi. E transportul perfect, ar spune europenii. E sănătos, comod, nu poluează aerul și pe de-a asupra face economie de timp. Asistentele CASMED de la Saharna Nouă, din Rezina pot fi invidiate din acest punct de vedere. De ceva vreme ele merg în vizită la bătrânii de care au grijă, pe bicicletă. Femeile spun că astfel li s-au ușurat și lor picioarele și „dă Doamne să țină cât mai mult”. Organizația a cumpărat în total 11 biciclete, iar patru dintre acestea au ajuns la Saharna Nouă. Acum asistenții medicali și sociali ajung mai repede la cei peste 50 de beneficiari ai lor, iar timpul economisit îl folosesc pentru proceduri medicale, curățenie prin casă, spălat, îmbăiat și de ce nu, pentru discuții de suflet.
█ CAMPANIE// Drame de Moldova - „prizonieri” în propriile case
Așadar, comuna Saharna Nouă din raionul Rezina are în componența sa trei sate – Saharna Veche, Saharna Nouă și Buciușca. În total 1620 de locuitori. Aproape jumătate dintre ei sunt bătrâni singuri, bolnavi, invalizi, etc. Statistica pe ultimii ani arată că natalitatea aici e în cădere liberă. Mulți tineri pleacă, iar posibilitățile financiare ale celor care rămân sunt prea mici ca să crească și să educe mai mulți copii. Satul îmbătrânește, iar odată cu el și oamenii. Serviciile medicale și sociale pentru bătrâni oferite de CASMED au ajuns în comună abia în februarie anul trecut. Până acum, cel puțin 100 de părinți lăsați în voia sorții, s-au bucurat de ele. Printre aceștia mătușa Eudochia, moș Iurie, mătușa Serafima și mulți alți bunici, au fost vizitați pe rând de asistentul medical și social angajați de organizație. De alți 70 de bătrâni au grijă voluntarii din comună, de la alte organizații neguvernamentale.
█ CAMPANIE//Natalia Postolachi, director CASMED: „A fost un caz care ne-a șocat. A trebuit să-i aducem unei bătrâne o cană, pentru că cea pe care o avea era spartă. Asta deși fiul era un om de afaceri”
Mătușa Eudochia Țâmbalist are 84 de ani și trăiește în spatele Primăriei. Singură, într-o casă veche cât viața ei. Are dureri de picioare insuportabile. Așa ca ne-a întâmpinat în pragul casei, rezemată într-o cârjă. A lucrat toată viața la „norme”, la tutun. A crescut opt copii și a construit o casă, apoi alta ca să aibă unde-I aduna pe toţi. Însă, nu prea are pe cine. Noroc de asistentele din sat, care-I deschid poarta de două ori pe săptămână. Bătrâna spune că le așteaptă cu toată inima și dacă într-o zi nu ar mai face parte din acest proiect, le-ar ruga insistent să o ia cu ele. Altfel, ar muri de tristețe și singurătate.
█ Citește la aceeași temă:
CAMPANIE// Povestea asistentei medicale care a „adoptat” 18 bolnavi de care îngrijește zilnic
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 decembrie, 2020, 10:41
29 decembrie, 2018, 17:02
29 decembrie, 2023, 12:48
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
