Decizie controversată - doctorii pot indica pacienților de la ce companie farmaceutică să-și cumpere preparatele
redactor
14 septembrie, 2015, 12:50
Vizualizări: 1798
Medicii din spitalele din Rusia au dreptul să indice pe rețeta medicală firma producătoare a medicamentului, nu doar denumirea comună internațională, așa cum se practică în majoritatea țărilor lumii. Ministerul Sănătății din Federația Rusă anunță că personalul medical poate face acest lucru începând cu luna august.
Redactor: Sorina Bujarov
Medicii din spitalele din Rusia au dreptul să indice pe rețeta medicală firma producătoare a medicamentului, nu doar denumirea comună internațională, așa cum se practică în majoritatea țărilor lumii. Ministerul Sănătății din Federația Rusă anunță că personalul medical poate face acest lucru începând cu luna august.
Potrivit Medportal.ru, în ultimii trei ani, din 2012 și până acum, medicii din Rusia aveau dreptul să scrie pe rețeta medicală compania farmaceutică producătoare a preparatului doar în unele cazuri – când acest lucru era indispensabil. Noile modificări ale legislației prevăd însă altceva – că medicul poate să decidă singur dacă vrea sau nu să indice pacientului de la ce companie farmaceutică acesta să-și cumpere preparatul.
O altă modificare prevede că medicii nu sunt obligați să scrie funcția lor pe rețeta medicală eliberată pacientului.
În ceea ce privește centrele de sănătate, doctorii de aici sunt obligați să respecte legislația veche, adică trebuie să indice pe rețeta medicală doar denumirea comună internațională a medicamentului sau substanța activă a acestuia.
În timp ce unii laudă inițiativa Ministerului Sănătății, alții spun că acestea ar putea face mai mult rău decât bine sistemului. Unii experți spun că noile modificări contravin principiilor guvernamentale și presupun mai multe riscuri, printre care creșterea corupției din domeniul medical și crearea unei concurențe neloiale.
Șeful adjunct al controlului social și a comerțului din cadrul Serviciului Federal Antimonopol (Федеральная Aнтимонопольная Cлужба), Șaravscaia Nadejda, a spus că va insista ca noile modificări aprobate de Ministerul Sănătății să fie anulate. Șaravscaia deja a anunțat Ministerul despre poziția și intențiile sale, iar în cel mai scurt timp urmează să fie organizată o întâlnire la care să se discute despre această problemă.
Directorul Centrului de Economie Socială, un membru al Consiliului Public de pe lângă Ministerul Sănătății din Federația Rusă, David Melik-Guseinov, a declarat că, spre deosebire de responsabilii de la Serviciului Federal Antimonopol, comunitatea medicală și pacienții din Rusia susțin noile modificări.
Directorul general al Agenției de analiză DSM Group, Serghei Șuljak, are însă o altă părere – că nici vechea metodă de prescriere a medicamentelor nu era forte corectă, dar nici cea nouă. „Din punctul de vedere al dezvoltării concurenței corect ar fi ca medicamentele să fie prescrise în baza denumirei comune internaționale. Însă, din experiența lor de o viață, medicii pot ști cum acționează preparatele și care i se potrivește pacientului. E lucru știut că companiile farmaceutice se pot adapta chiar și la cele mai stricte reguli antimonopol”, a declarat acesta.
Între timp, serviciul de presă al Ministerului Sănătății din Federația Rusă evită în repetate rânduri să dea mai multe detalii despre modificările contradictorii efectuate de instituție.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,00 %
