Topul raioanelor cel mai prost asigurate cu medici de familie
redactor
26 august, 2015, 14:09
Vizualizări: 3683
Părăsesc Moldova nu doar doctorii de specializare îngustă, cum ar fi chirurgii, cardiologii sau neurologii, dar și cei de familie. Anul trecut Moldova a pierdut 64 de astfel de specialiști, în condițiile în care în unele raioane un medic de familie trebuie să îngrijească de sănătatea a 10.000 mii de oameni.
Autor: Sorina Bujarov
Părăsesc Moldova nu doar doctorii de specializare îngustă, cum ar fi chirurgii, cardiologii sau neurologii, dar și cei de familie. Anul trecut Moldova a pierdut 64 de astfel de specialiști, în condițiile în care în unele raioane un medic de familie trebuie să îngrijească de sănătatea a 10.000 mii de oameni.
În timp ce problemele de sănătate ale moldovenilor se acutizează de la un an la altul, numărul celor care ar trebui să prevină îmbolnăvirea sau să depisteze din timp dezvoltarea bolilor scade cu repeziciune. Vorbim despre doctorii de familie, specialiști care sunt la mare căutare în special în localitățile rurale. Primul în topul raioanelor cu cei mai puțini doctori de familie este Cantemir. Potrivit Ministerului Sănătății aici lucrează doar 11 medici de familie. Toți aceștia îngrijesc de sănătatea a peste 62 de mii de oameni, ceea ce înseamnă că fiecare doctor deservește o populație de aproximativ 6.000 de localnici. Precizăm însă că legislația Republicii Moldova prevede că norma de pacienți a unui medic de familie nu trebuie să fie mai mare de 1.500 de persoane.
În localitățile din Leova muncesc 14 medici de familie care îngrijesc de aproximativ 54 de mii de localnici. Un simplu calcul arată că în Leova un doctor de familie are la evidența sa aproximativ 4.000 persoane. Acesta este al doilea cel mai prost asigurat cu doctori de familie – prima verigă a sistemului medical cu care interacționează pacienții.
█ Insuficiență de medici de familie. Statisticile sunt sumbre și pentru anii următori
Puțin mai bine la acest capitol stă raionul Hâncești – a treia regiune din Moldova cu cei mai puțini specialiști în medicina primară. Aici muncesc 34 de medici, potrivit statisticilor oficiale, care monitorizează sănătatea a peste 121.0000 de moldoveni, din 63 de localități. Asta înseamnă că un singur specialist are la evidența sa aproximativ 4.000 de localnici.
Puțini specialiști sunt și la Căușeni, acolo unde sunt angajați 29 de doctori. Fiecare dintre ei veghează sănătatea a aproximativ 3.200 de oameni.
Din păcate, doar una din localitățile cu probleme la capitolul asigurare cu doctori de familie a reușit să „ademenească” specialiști în medicina primară care să vină să muncească acolo. Este vorba despre o localitate din raionul Hîncești. Potrivit Datelor prezentate de Ministerul Sănătății, la nivel național anul trecut doar 15 doctori s-au angajat în Centrele de Sănătate din localitățile rurale. Cei mai mulți au ales localități din apropierea Chișinăului – trei doctori de familie au ales să muncească în sate din raionul Ialoveni, iar doi au plecat la Cimișlia. În rest, câte un medic s-a angajat în Sîngerei, Dubăsari, Orhei, Nisporeni, Ungheni, etc.
█ Pierdem doctori. Anul trecut, cel mai sărac în asigurarea cu medici, de la independență încoace
O problemă ar fi, spun sindicaliștii din domeniul sănătății, faptul că specialiștii care merg să muncească în raioane nu sunt susținuți material de autoritățile din teritoriu. Potrivit acestora, din 345 de instituții medico-sanitare, numai în 27 administrația publică locală și conducerea unităților medicale a recurs la diverse modalități de încurajare a acestora ca să rămână să activeze acolo unde au și fost repartizați de Ministerul Sănătății.
Potrivit ultimelor date ale Ministerului Sănătății, în Moldova muncesc 1.728 de doctori de familie. Statistica mai arată că spitalele din Moldova sunt asigurate cu medici în proporție de 88 la sută, cu două procente mai puțin decât în 2013. În 2014, de exemplu, numărul doctorilor angajați în instituțiile medicale din țară s-a redus cu aproape 170 de specialiști, față de anul precedent – 2013. Nici personalul medical mediu nu este mai motivat să rămână în sistemul de sănătate moldovenesc. În 2014 numărul acestora s-a redus cu aproximativ 640 de specialiști. În prezent, în sistemul medical din Moldova muncesc 12.880 de doctori.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 decembrie, 2020, 10:41
29 decembrie, 2018, 17:02
29 decembrie, 2023, 12:48
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
