La ce etapă se află dosarul licitațiilor trucate și ce funcționari din Sănătate rămân suspendați din funcție
redactor
11 august, 2015, 13:04
Vizualizări: 2629
Dosarul licitațiilor trucate în sănătate încă nu a ajuns pe masa magistraților, deși procurorii anticorupție anunțaseră anterior că acest lucru se va întâmpla la mijlocul lunii august. Aceștia spun că încă mai adună probe și estimează prejudiciul material adus statului. Între timp, cinci funcționari vizați în anchetă rămân suspendați din funcție. Trei dintre ei nu au contestat decizia Ministerului Sănătății, așa cum au făcut-o alți colegi anchetați în același dosar.
Autor: Sorina Bujarov
Dosarul licitațiilor trucate în sănătate încă nu a ajuns pe masa magistraților, deși procurorii anticorupție anunțaseră anterior că acest lucru se va întâmpla la mijlocul lunii august. Aceștia spun că încă mai adună probe și estimează prejudiciul material adus statului. Între timp, cinci funcționari vizați în anchetă rămân suspendați din funcție. Trei dintre ei nu au contestat decizia Ministerului Sănătății, așa cum au făcut-o alți colegi anchetați în același dosar. Este vorba de directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Alexandru Coman, directorul Spitalului Clinic Republican, Andrei Usatîi, fost ministru la Sănătate și directorul Spitalului raional Taraclia, Valeriu Jelev. Lui Vitalie Moscalu, directorul Institutului de Cardiologie și Ghenadie Grib, vicedirectorul Agenției de Achiziții Publice instanța le-a refuzat solicitarea de a fi restabiliți în funcție.
„Cred că maxim într-o lună, până la sfârșitul lui august, îl trimitem în judecată. Acest lucru nu depinde doar de noi. Să nu înceapă ei iar să tragă motanul de coadă, că atunci o să dureze, pentru că o să fim nevoiți să mai lucrăm la dosar, ceea ce necesită timp”, a declarat pentru Sănătate INFO procurorul anticorupție Dorin Compan, fără să precizeze cine de fapt tergiversează lucrurile în acest dosar. Compan a mai declarat că ilegalitățile comise la organizarea licitațiilor de procurare a utilajului medical ar fi prejudiciat statul cu milioane de lei, cifra exactă încă nefiind estimată.
Singurul învinuit rămas în izolatorul CNA este omul de afaceri Tudor Ceaicovschi, cel care a câștigat sute de licitații de procurare a echipamentelor medicale. Și acesta este însă spitalizat. „Deja are o săptămână și ceva de când este internat la spital. Are mai multe probleme de sănătate, din câte am înțeles, dar acum urmează să fie supus unei intervenții chirurgicale la spate”, a mai precizat Dorin Compan.
Amintim că în dosarul licitațiilor trucate în sănătate sunt anchetate 21 de persoane. Majoritatea sunt cercetate în stare de libertate și au fost restabilite în funcție.
Dosarul a fost pornit încă în luna noiembrie anul trecut, dar a fost făcut public abia în aprilie curent, atunci când mai mulți funcționari din domeniul sănătății au fost reținuți de CNA, iar ulterior puși sub învinuire. Mulți dintre ei sunt acuzați de depășirea atribuțiilor în serviciu, corupere activă și pasivă.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
10 martie, 2017, 12:23
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,03 %
