Un medic-șef, cercetat de CNI, pentru că a „uitat” să declare 100 de mii de lei
redactor
07 august, 2015, 15:09
Vizualizări: 1861
Directorul Centrului de Sănătate Publică din raionul Criuleni este cercetat de Comisia Națională de Integritate. Acesta ar fi comis două încălcări grave. Prima – nu și-a declarat veniturile soției, care ar trece de o sută de mii de lei, iar în al doilea caz ar fi vorba despre un conflict de interese generat de faptul că ar fi angajat în instituția pe care o conduce rude.
Autor: Sorina Bujarov
Medicul șef al Centrului de Sănătate Publică din raionul Criuleni este cercetat de Comisia Națională de Integritate. Acesta ar fi comis două încălcări grave. Prima – nu și-a declarat veniturile soției, care ar trece de o sută de mii de lei, iar în al doilea caz ar fi vorba despre un conflict de interese generat de faptul că ar fi angajat în instituția pe care o conduce rude.
Vorbim despre Mircea Gherman, care, potrivit serviciului de presă al CNI, nu ar fi indicat în declarația sa de avere veniturile soției de 100 de mii de lei. Acesta ar mai fi încălcat legea și atunci când a angajat în instituția pe care o conduce rude de ale sale.
„În cazul dumnealui am primit o sesizare anonimă, pe care, de obicei, Comisia nu le ia în considerare, însă dacă totuși există suspiciuni că persoana ar fi încălcat legea atunci se inițiază un control. Așa s-a întâmplat și în acest caz, s-au făcut unele verificări preliminarii și s-a decis inițierea controlelor. Acesta este suspectat că ar fi cheltuit în scop personal banii publici”, a precizat pentru Sănătate INFO Cristina Dumbavean, ofițer de presă al CNI.
█ Conflict dublu de interese. Directorul adjunct al CNAM, Vasile Pascal, este în vizorul CNI
De cealaltă parte, Gherman spune că intenționat nu a indicat în declarația sa de avere veniturile soției. Asta pentru că, explică el, nu deține funcția de director al Centrului de Sănătate Publică din Criuleni. „Eu sunt șef al secției epidemiologia bolilor transmisibile. Din luna februarie îndeplinesc și atribuțiile de manager, pentru că nu avem un director. Nu sunt în funcție deplină. Deci, nici nu a fost nevoie să includ în declarație averea soției, legea nu mă obligă. Abia la început de 2015 am devenit interimar”, a declarat pentru Sănătate INFO Mircea Gherman.
Mai mult, doctorul a mai precizat că soția sa muncește doctor microbiolog la Centrul de Sănătate Publică din Criuleni și că venitul acesteia abia ajunge la 50 de mii de lei anual, dar nu 100 de mii de lei.
„Noi suntem doctori, primim aproximativ 4.000 de lei pe lună. Nu avea cum soția mea să câștige într-un singur an 100 de mii de lei”, a afirmat spre final Gherman, precizând că în instituția pe care o conduce temporar din rude lucrează doar soția sa, care este angajată acolo de aproape patru decenii.
De altfel, ulterior responsabilii de la Centrul Național de Sănătate Publică au revenit cu un telefon la redacția Sănătate INFO, precizând că de fapt Mircea Gherman estetotuși medic șef al Centrului de Sănătate Publică din Criuleni și este medic șef sanitar de stat al raionului.
█ Articole relaționate:
Cine „va sta pe sacul cu banii” din medicină. Vom avea director general sau interimar la CNAM?
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
10 martie, 2017, 12:23
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,03 %
