Procuratura a deschis o anchetă în cazul pacienților operați la Spitalul Sf. Treime din Capitală. Primele declarații al ministrului Sănătății Ruxanda Glavan
redactor
31 iulie, 2015, 16:27
Vizualizări: 1858
Procuratura sectorului Râșcani face o anchetă în cazul incidentului de la Spitalul Municipal Sf.Treime. Organele de drept s-au sesizat după ce presa a scris că 10 pacienți cărora li s-au făcut intervenții chirurgicale au ajuns din nou la spital cu complicații.
Autor: Elena Cioina
Proaspătul ministru al Sănătății, Ruxanda Glavan a făcut primele declarații din noua sa postură. Ea a trebuit să ofere presei explicații privind incidentul de la Spitalul Municipal Sf.Treime, unde mai mulți pacienți operați de cataractă au dat complicații. Astfel, demnitarul a spus că cităm: „Am primit informația la minut. Situatia s-a rezolvat cu cinci pacienți, in cazul altor cinci încă nu este clar. Ca să prevenim astfel de cazuri, activitatea secției a fost suspendata. Au fost prelevate probe de laborator. Nu vreau să mă lansez în presupuneri. Cred că marți vom avea primele răspunsuri. Ar putea fi vorba despre o infecție nosocomială sau din cauza substanțelor folosite. Dacă e așa, furnizorul ar trebui să dea explicații”, a precizat Ruxanda Glavan.
Între timp, procuratura sectorului Râșcani a inițiat o anchetă în cazul incidentului de la Spitalul Municipal Sf.Treime. Organele de drept s-au sesizat după ce presa a scris că 10 pacienți cărora li s-au făcut intervenții chirurgicale au ajuns din nou la spital cu complicații. În comunicatul instituției se spune că: „Procurorii au dispus efectuarea investigațiilor, prin prisma art.274 Cod de procedură penală, pentru a stabili legalitatea acţiunilor medicilor şi circumstanţele în care mai mulţi pacienţi ar fi suferit complicaţii după tratamentul acordat de medicii Spitalului "Sf. Treime" din Capitală. Aceștia solicită persoanelor care dispun de informaţii utile pentru efectuarea investigaţiilor să se adreseze la Procuratura sectorului Râşcani sau la numărul de telefon – 022 45-07-14.
Responsabilii în sănătate publică spun că cel mai probabil peste 10 zile vor avea rezultatele investigațiilor de laborator. Specialiștii analizează mai multe variante. Astfel, au fost luate mai multe probe de pe utilaje, din aer, dar și de la 14 angajați care au participat la intervenții.
█ Articole relaționate:
Ce infecții iau moldovenii din spitale
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
28 decembrie, 2020, 20:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
