Industria tutunului a pierdut. Legea Antititun a fost semnată de Parlament și expediată președintelui pentru promulgare
redactor
26 iunie, 2015, 18:14
Vizualizări: 1532
Legea Antitutun a fost semnată astăzi de către Parlament și trimisă spre promulgare Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Autor: Irina Papuc
Legea Antitutun a fost semnată astăzi de către Parlament și trimisă spre promulgare Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Legea privind controlul tutunului a fost semantă de către toate structurile Parlamentului astăzi, ultima zi din termenul de 20 de zile, prevăzut în legislație. Informația a fost confirmată pentru Sănătate INFO de către președinta Comisiei sănătate, protecție socială și familie, Oxana Domenti. „Toți și-au pus semnăturile, inclusiv Direcția juridică. Totul este în regulă, iar documentul a fost trimis președintelui pentru promulgare”. Exact astăzi expiră cele 20 de zile, prevăzute în Regulamentul Parlamentului pentru semnarea legilor după adoptare.
A trebuit să treacă trei ani până când documentul a trecut toate etapele de avizare, aprobare și adoptare, și asta pentru că în toată această perioadă industria tutunului a încercat prin toate căile posibile să-l blocheze, iar unii deputați care, inițial, se pronunțau pentru protecția sănătății oamenilor, și-au schimbat opinia. De asemenea, companiile importatoare și producătoare de țigări au încercat să aducă argumente „de speriat” de ce legea ar putea afecta economia, aceasta fiind de altfel o măsură la nivel internațional care se aplică pentru a bloca legile care au menirea să reglementeze domeniul.
Amintim că prevederile principale ale Legii privind controlul tutunului, elaborată de Ministerul Sănătății, țin de interzicerea fumatului în localurile publice închise, interzicerea totală a publicității, extinderea avertismentelor pe pachetele de țigări și interzicerea expunerii la vedere a produselor din tutun și este primul document care include reguli drastice în controlul tutunului.
Constituția Republicii Moldova, la articolul 93, prevede că Preşedintele este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămîni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
28 decembrie, 2020, 20:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
