Mâine expiră termenul legal când Legea Antitutun trebuie semnată de Parlament. „Dacă trecem de termen, este o încălcare a normei legale, dar noi continuăm să lucrăm”
redactor
25 iunie, 2015, 14:32
Vizualizări: 1629
Mâine se împlinesc 20 de zile de la adoptarea Legii Antitutun. În acest termen, toate structurile Parlamentului, inclusiv președintele, trebuie să semneze documentul, după care este promulgat de șeful statului. Deși mâine expiră termenul indicat în lege, pe document încă nu și-au pus semnătura toate direcțiile Parlamentare. Cel mai mult tărăgănează direcția juridică, spun unii deputați.
Autor: Sorina Bujarov
Mâine se împlinesc 20 de zile de la adoptarea Legii Antitutun. În acest termen, toate structurile Parlamentului, inclusiv președintele, trebuie să semneze documentul, după care este promulgat de șeful statului. Deși mâine expiră termenul indicat în lege, pe document încă nu și-au pus semnătura toate direcțiile Parlamentare. Cel mai mult tărăgănează direcția juridică, spun unii deputați. Responsabilii de aici însă afirmă că, de fapt, semnarea durează, deoarece legea este voluminoasă, iar procedura de avizare este complicată.
Legea Antitutun a fost adoptată la 29 mai, iar mâine expiră termenul legal în care aceasta ar trebui să fie semnată de toate structurile și președintele Parlamentului. Termenul de semnare a actelor legislative este de 20 de zile de la adoptarea documentului, lucru prevăzut în articolul 73 din Regulamentul Parlamentului. Înainte ca să fie semnat de șeful Parlamentului, pe document trebuie însă să-și pună semnătura toate structurile instituției – direcții și comisii. Până acum însă documentul a fost semnat de o mică parte din acestea, iar termenul legal de 20 de zile riscă să nu fie respectat chiar de către cei care fac legea în țară.
„Acum se colectează semnăturile, adică se reexaminează pentru a fi contrasemnată de toate comisiile și toți subiecții implicați. Nu s-a reușit până acum, pentru că legea e voluminoasă, numai sinteza are 70 de foi. Domnul Ion Creangă (n.r. - șeful Direcției juridice din cadrul Parlamentului) trebuie să vadă legea, căci semnătura lui valorează. Dacă trecem de termenul de 20 de zile, este o încălcare a normei legale, dar noi continuăm să lucrăm”, a adeclarat pentru Sănătate INFO Livia Sirețanu, membru al Direcției juridice a Parlamentului.
De cealaltă parte, responsabilii Comisiei protecție socială, sănătate și familie, care au promovat legea în Parlament și au insistat ca documentul să fie adoptat în varianta înaintată de Guvern spun că, de fapt, legea a fost semnată de toate comisiile și direcțiile Parlamentului.
„Din câte cunosc, legea a fost semnată inclusiv de consultanții Direcției juridice. Documentul corespunde absolut tuturor rigorilor, procedurilor, deci s-a făcut totul perfect. Nu are de ce să nu fie semnat. Procedura durează, pentru că într-adevăr este complicat. Proiectul a intrat dintr-o legislatură în alta, a fost promovat de un Guvern, după care avenit altul, sunt amendamente și rapoarte făcute de deputații din altă legislatură, deci e foarte complicat. Noi suntem convinși că lucrurile s-au respectat și se vor respecta, iar curând legea va fi promulgată”, a firmat Oxana Domenti, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie.
Amintim că prevederile principale ale Legii privind controlul tutunului, elaborată de Ministerul Sănătății, țin de interzicerea fumatului în localurile publice închise, interzicerea totală a publicității, extinderea avertismentelor pe pachetele de țigări și interzicerea expunerii la vedere a produselor din tutun. Înainte de a fi votat, documentul a fost examinat de către comisiile parlamentare mai bine de un an. Acesta a fost adoptat în prima lectură în luna iulie 2014, iar de atunci deputații nu au mai revenit la el. Între timp în presă s-a vehiculat că adoptarea proiectului ar fi fost tergiversată de presiunile pe care le-ar fi făcut industria tutunului asupra mai multor deputați și demnitari de stat în speranța că din document vor fi scoase cele mai dure reglementări. Studiile efectuate în acest domeniu confirmă că firmele producătoare de țigări cheltuiesc milioane de euro pentru acțiuni de lobby, direcționate spre blocarea legilor care au menirea să facă regulă în această piață. Acestea reușesc să cumpere inclusiv funcționari europeni.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
28 decembrie, 2020, 20:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
