Svetlana Cotelea, ministru adjunct al Sănătății: „De la 31 mai 2016 vor intra în vigoare interdicțiile pentru fumat. Din această zi, toate localurile din Moldova vor fi libere de tutun”
redactor
16 iunie, 2015, 09:10
Vizualizări: 2870
Moldova are acum o lege nouă pentru controlul tutunului. De altfel, una destul de strictă care a pus pe jar industria domeniului, astfel încât aceasta încearcă prin diverse metode să o slăbească. Asta chiar dacă Parlamentul a votat-o în lectură finală.
Autor: Elena Cioina
Moldova are acum o lege nouă pentru controlul tutunului. De altfel, una destul de strictă care a pus pe jar industria domeniului, astfel încât aceasta încearcă prin diverse metode să o slăbească. Asta chiar dacă Parlamentul a votat-o în lectură finală. Deși de la evenimentul important au trecut deja două săptămâni, documentul care vine să-i protejeze pe moldoveni de efectele nocive ale fumatului nu a fost publicat pe pagina Parlamentului și prin urmare nici promulgat de șeful statului. Respectiv, de jure, nouă lege încă rămâne un document bine elaborat, foarte necesar pentru țară, dar deocamdată pe hârtie. Autoritățile în sănătate sunt convinse însă că interesul pentru sănătatea publică va prevala presiunilor celor cu afaceri în domeniul tutunului și într-un final se va putea trece la punerea documentului în practică. Prin ce „chinuri” a trecut proiectul de lege antitutun și care ar urma să fie etapele lui de aplicare, citiți un interviu pe această temă cu Svetlana Cotelea, ministru adjunct al Sănătății și medic șef sanitar de stat.
Doamna Cotelea, aș putea vorbi cu dvs despre multe probleme din domeniul sănătății publice, dar pentru că în sfârșit a fost adoptată Legea privind controlul tutunului vă propun să ne concentrăm pe ea. Sunt curioasă să aflu dacă, odată adoptată, v-ați luat cumva o piatră de pe inimă că în sfârșit Moldova are un act normativ calitativ care va proteja moldovenii de consecințele fumatului?
Pentru că a fost un proces de lungă durată, precedat de dezbateri și audieri publice, evident că întreaga echipă care a muncit la acest proiect și care l-a promovat, a trăit un sentiment de satisfacție în ziua în care a legea a fost votată. Cu certitudine este acea lege de care astăzi Republica Moldova are mare nevoie. În ea se regăsesc prevederi care vor permite să asigurăm protecția populației de acțiunea nocivă a fumului de tutun.
Adică acum Ministerul Sănătății poate considera că are un act normativ foarte bun care pe unii îi va proteja de fumul de țigară, iar pe alții ar putea să-i ajute să se lase de fumat...
Da. Odată cu adoptarea acestei legi putem considera că astăzi deținem instrumentul legal care corespunde necesităților actuale. Evident că pe viitor ne vom propune să venim și cu alte reglementări. În acest moment însă prevederile care sunt considerate bunele practici și care sunt demonstrate prin evidențe că sunt eficiente în reducerea numărului de fumători și protecția populației de fumul de țigară, le avem în acest document.
O să vă întreb și despre alte reglementări, pentru că ele cu siguranță vor fi necesare, dar pentru că ați spus că a fost un proiect de lungă durată, vrem să ne spuneți cât a durat totuși acest proces?
Din 2009, când Moldova a ratificat Convenția Cadru a Organizației Mondiale a Sănătății privind controlul tutunului. Odată cu asumarea acestui angajament, țara noastră s-a angajat să elaboreze și o lege în acest sens. După aceea a urmat anul 2012 când a fost aprobat Programul Național privind Controlul Tutunului. Atunci ne-am propus să ajustăm cadrul legal la acele prevederi ale Convenției Cadru. Avem angajamentul și în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Nemijlocit asupra proiectului de lege a început să se lucreze în 2012.
La baza acestei legi stă Convenția Cadru sau și experiența altor țări care au adoptat documente la fel de strice în ceea ce privește controlul tutunului?
Dacă ne referim la acele prevederi care s-au transpus în mare parte în lege, atunci ele sunt în corespundere cu Convenția Cadru a OMS, care este, apropo, primul tratat internațional în domeniul sănătății publice. De asemenea, în procesul de promovare a documentului am ajustat documentul și la prevederile Directivei Europene. După ce proiectul a trecut de Guvern, o serie de ajustări care au fost acceptate, au fost efectuate în contextul racordării la prevederile Directivei Europene.
Doamna Cotelea, acum sincer vorbind, știm cu toții că s-au făcut presiuni enorme din partea industriei tutunului în privința acestei legi. Ați avut vreodată sentimentul că totuși lobby-știi industriei tutunului vor câștiga această bătălie și interesul financiar va prevala interesului pentru sănătatea publică?
Vreau să vă spun că în cazul Republicii Moldova nu avem o situație diferită de alte state, care au parcurs această cale. Este ceva la care ne așteptam, este ceva despre care ne-au vorbit și colegii din alte țări, experiența cărora am preluat-o. Este foarte important că. la argumentele aduse de către industria tutunului, am reușit să aducem contra-argumente care au fost susținute de evidențe acumulate atât la nivel global, cât și la nivel național. Având aceste analize, am reușit să păstrăm prevederile-cheie așa cum ne-am propus.
Pe parcurs, industria tutunului a încercat mai multe puncte de intrare în întregul sistem pentru a influența legea astfel ca să reducă eficiența ei, dar considerăm că varianta în care a fost adoptată în lectură finală este una care ne va permite să ne atingem scopul.
Dacă tot ați spus că au încercat prin diverse intrări, ne spuneți și cum s-a încercat „pătrunderea” în sistem?
Noi am resimțit acest lucru prin acele propuneri care parveneau din partea diverselor autorități și care, pot să vă spun, erau preluate mot-a-mot din acele argumente care încerca să le aducă industria din alte țări din regiune. Evident că ele erau nefondate sau nu erau susținute de anumite analize.
S-a vehiculat chiar că au umblat reprezentanții industriei tutunului să mituiască anumiți responsabili de prin ministere, numai să nu avem o lege bună. Avem chiar și dovezi scrise că lobby-știi au intervenit direct și la persoane concrete cu sugestii, scrisori, chiar bani… Pe Dvs. personal au încercat să vă „corupă”? V-au propus bani numai să lăsați mai moale cu legea?
Vă spun cu toată sinceritatea că nu am avut asemenea interferențe din partea industriei tutunului și cred că din moment ce a fost votată am demonstrat că industria tutunului nu a reușit să-și atingă scopul propus. Acest lucru mai vine să demonstreze că în societatea noastră primează sănătatea.
Deci, pe dvs personal n-au încercat să vă mituiască?
Nu.
Pe alți colegi?
Chiar nu mi-aș dori să ne axăm discuția pe acest element, pentru că menționez din nou, este ceva natural atunci când un actor, care este influențat de anumite prevederi ce urmează să fie adoptate, face astfel de încercări.
Poate aveți dreptate, dar uitați-vă că există în continuare voci care spun că industria tutunului face și acum presiuni ca legea să nu fie promulgată de președinte. Mai mult, documentul nu este publicat nici măcar pe site-ul Parlamentului, invocându-se diverse motive...Iar promulgarea legii este absolut necesară pentru a intra în vigoare și punerea ei în practică.
Aveți dreptate și aș face referință din nou la experiența altor țări care continuă să simtă aceste presiuni și la etapele de implementare. Cel mai recent exemplu este al Federației Ruse. La Chișinău au fost de curând reprezentanții acestei țări. Ei au participat la reuniunea miniștrilor Sănătății în cadrul Organizației de Cooperare Economică din bazinul Mării Negre. Ne-am axat în cadrul acestei reuniuni pe subiectul controlului de tutunului și colegii din Rusia au prezentat experiența lor la etapa de implementare. Deci, după ce legea a intrat în vigoare și mai multe prevederi la fel, în Duma de Stat parvin o mulțime de propuneri și inițiative legislative de amendare a anumitor prevederi din lege.
Și în cazul Republicii Moldova au fost proiecte de alternativă. De exemplu cele prezentate de socialistul Ion Ceban...
Da, au încercat să vină cu unele alternative la acest proiect. Nu exclud că astfel de intenții vor fi și în continuare. Este foarte important ca acea poziție care a adoptat-o Parlamentul să fie păstrată.
Până a trece la partea cu prevederi ale legii, aș vrea să îmi spuneți cine din punctul dvs de vedere a avut un interes mai mare să nu fie votată o lege anti-fumat dură – industria tutunului sau anumiți parlamentari/politicieni influenți cu afaceri în acest domeniu?
Nu vin cu comentarii la acest subiect. Acele dezbateri și acele discuții, inclusiv în cadrul comisiilor parlamentare, este determinată și de faptul că legea este destul de coprehensivă și cuprinde un întreg pachet de legi. Odată ce a existat un asemenea interes și în societate și existau opinii alternative, evident că deputații care trebuiau să se pronunțe asupra acestei legi aveau nevoie de ceva timp pentru a studia și pentru a intra cu adevărat în esență.
Da, dar la cele mai stricte prevederi cum ar fi interzicerea fumatului în localurile publice închise și semiînchise s-au pronunțat împotrivă deputați de profesie medici. Nu vi se pare un lucru grav având în vedere că este vorba de sănătatea publică?
Din nou sunt opinii pe care nu le pot comenta. Au fost opinii poate personale, pentru că în final în același comisii au votat ca amendamentul să se regăsească în varianta finală așa cum e prevăzut și în Convenție și în Directiva Europeană.
Bine. Să trecem la partea cu prevederi. Legea urmează să fie pusă în aplicare treptat. Cât timp va dura până va fi implementată în totalitate?
Există o anumită perioadă de tranziție care este necesară pentru agenții economici, și nu vorbesc doar de industria tutunului, ci și de acei care vor trebui să asigure acele spații libere de tutun în toate localurile pe care le gestionează. De asemenea, Ministerul Sănătății are nevoie de timp pentru a asigura punerea în aplicare a legii, deoarece va avea drept sarcină elaborarea unor reglementări și regulamentare care să permită acest lucru.
De exemplu, prevederile cu interdicții pentru publicitate, inclusiv în locurile de comercializare a produselor de tutun, intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.
De la 1 ianuarie nicio publicitate pentru produsele din tutun nu va fi permisă. Aceasta va fi prima restricție. Toate aceste prevederi se regăsesc astăzi și în legea în vigoare și ele nu se anulează. Și astăzi există anumite interdicții pentru publicitate, doar că ele sunt mult mai permisive în comparație cu ceea ce este în noul document.
Apoi, începând cu 31 mai 2016, vor intra în vigoare interdicții pentru fumatul în orice spații închise și semiînchise. Din această zi, toate localurile din Moldova vor fi libere de tutun. Și aici am reieșit din recomandările atât ale țărilor care au pus în aplicare astfel de legi, cât și ale experților OMS, de a iniția interdicțiile începând cu sezonul cald, atunci când este mai ușor de suportat pentru o persoană fumătoare să iasă afară să fumeze.
De asemenea, până în 2020 se admite comerțul țigărilor fără filtru și țigaretelor cu miros și gust de mentă. Țigările cu restul aromelor sunt excluse din 2018. Ambalajul, textele și pictogramele intră în vigoare tot din 2018.
Bun, dar aici fumătorii, de exemplu, v-ar spune că prin această lege ei sunt discriminați, chiar prigoniți, pentru că nu vor avea posibilitatea să fumeze acolo unde vor. Tot ei v-ar spune că din cauza consumului de zahăr ori alcool mor mai mulți oameni decât din cauza tutunului…
În acest sens aș putea să spun că lucrul care vrem să-l asigurăm este dreptul persoanei nefumătoare de a nu inhala aer viciat, de a respira aer curat. Acesta este punctul de pornire pentru această prevedere. În niciun caz nu limităm dreptul fumătorilor la fumat. Noi nu luptăm cu fumătorii, noi ne propunem să protejăm copiii, tinerii și adulții nefumători de fumul de tutun. Aici vreau să menționez că sondajele care au fost realizate în Moldova demonstrează că 89% din populație susține interdicția totală pentru fumat în orice local public. Mai mult decât atât, 50% dintre fumători sunt pentru interzicerea totală sau sunt de-acord parțial cu aceste restricții.
Oricum categoria de fumători „înrăiți” nu poate fi neglijată având în vedere că este un viciu cu care s-au deprins mai mulți ani și de care nu se pot despărți. Și atunci vă întreb cum s-a gândit la ei Ministerul Sănătății?
Cred că ne-am gândit bine. Ne-am propus să dezvoltăm o serie de servicii care vor veni în ajutorul persoanelor fumătoare, celor care doresc să scape de acest viciu. Și aici avem cifre care demonstrează că majoritatea fumătorilor au avut aceste încercări și în continuare doresc să se debaraseze de viciul respectiv. De aceea, instituim asemenea servicii. Dar precizez, în aer liber fumatul este permis.
Și totuși vor exista și locuri în aer liber unde nu se va putea fuma, iar cei care vor încălca legea să fie pedepsiți?
De exemplu, nu se va putea fuma în stațiile de transport public, spațiile deschise gestionate de o instituție medicală sau de o instituție de învățământ sau cum ar fi parcurile de agrement și terenurile de joacă, stadioanele, unde există riscul ca o persoană care fumează să dăuneze celorlalți.
Ce amenzi vor plăti cei care vor fuma în locurile interzise?
Un punct forte al documentului este faptul că pentru fiecare restricție este prevăzută și amendă atât pentru autoritatea responsabilă pentru realizarea controlului, dar și pentru cei care încalcă aceste prevederi.
De exemplu, pentru fumatul în localurile publice sunt prevăzute amenzi atât pentru gestionarii localurilor care permit fumatul, cât și pentru persoanele fizice. Ele încep chiar cu obligația pentru administratori de a afișa la intrarea în local simbolul privind interzicerea fumatului. Neafișarea acestui simbol va fi penalizată. Dacă se va admite fumatul în localurile publice, de asemenea, sunt prevăzute sancțiuni. Astfel, amenda pentru admiterea fumatului în spațiile publice închise pentru persoanele juridice este de până la 400 de unități convenționale (8.000 de lei).
De asemenea, persoanele juridice pot fi private de dreptul de a activa timp de 6 luni, dacă vor încălca legislația privind controlul tutunului. Dacă se admit încălcări de către instituțiile care desfășoară activitate licențiată s-a inclus și prevederea de retragere a licenței. Persoanele fizice care își vor permite să fumeze în spațiile publice vor fi sancționate cu amenzi între 50 și 70 de unități convenționale (1.000-1.400 de lei).
Ok, să admitem că pentru cei care vor fi prinși că fumează în baruri, cafenele, discoteci va fi mai ușor să-i găsești și le aplici amenzi. Dar pe șoferii de microbuz, taxi sau cetățeni care vor fuma în stații, cum va funcționa mecanismul în cazul lor?
Aici autoritatea care va trebui să țină sub control acest lucru este poliția. Polițiștii vor trebui să intervină în astfel de situații.
Dar există și factorul uman. Ce instituții urmează să asigure punerea în aplicare a legii și ce reglementări mai sunt necesare ca ea să funcționeze cu adevărat?
În mare parte exercitarea controlului va fi divizat între Serviciul de Stat de Supraveghere a Sănătății Publice. Inspectorii vor fi responsabili de respectarea acestor prevederi în toate spațiile închise, inclusiv în spațiile gestionate de instituțiile medicale și cele de învățământ. Spațiile deschise, transport public sau privat, în care se află copii, sunt în responsabilitatea poliției. Nu cred că neapărat va fi nevoie de mărirea numărului de polițiști, dar cu siguranță va fi o obligație adițională a ceea ce fac acum. Dacă un polițist de patrulare care va observa că legea este încălcată, va avea dreptul să intervină.
Mai sperăm că vom avea și denunțuri din partea cetățenilor, având în vedere că există o susținere importantă pentru interzicerea fumatului. Așa se întâmplă și în alte țări, când cetățenii denunță anumite cazuri către instituțiile responsabile.
Și totuși foarte mulți oameni cred că cele mai eficiente metode de luptă cu fumatul ar fi scumpirea țigărilor și accentul pe educația populației. De ce Ministerul a insistat pe interzicerea fumatului în localurile publice și nu pe scumpirea țigărilor așa încât prețul să-i demotiveze chiar și pe fumători să se gândească pe ce cheltuie banii?
E adevărat că sporirea taxelor la produsele din tutun este cea mai eficientă intervenție în sensul controlului tutunului. Totodată, această prevedere este în afara legii adoptate din considerentul că există o politică promovată de Ministerul Finanțelor. Aceste angajamente de a majora treptat taxele pentru produsele din tutun se regăsesc în politica fiscală a Ministerului Finanțelor. Mai mult, acele recomandări care vin din partea partenerilor externi, inclusiv acei parteneri care oferă suportul financiar pentru realizarea diverselor proiecte în Moldova se axează inclusiv pe majorarea taxelor la țigări. Rămâne să fim convinși că Ministerul Finanțelor va realiza acest angajament, pentru că astăzi prețul la produsele din tutun în Moldova sunt cele mai reduse din regiune și există o necesitate clară de a spori prețul lor. Doar că acest lucru nu poate fi realizat dintr-o dată. Există mecanisme pentru majorare treptată.
Va reuși sau nu Moldova să țină piept condițiilor impuse de donatorii externi și să reducă numărul de fumători cu fiecare an de punere în aplicare a legii?
Ținta care ne-am propus să o atingem prin implementarea prevederilor legii respective este să asigurăm reducerea prevalenței fumatului în medie cu un procent anual.
La capitolul educație, Ministerul Sănătății va avea cel mai mult de lucru. Viciile se deprind mult mai ușor decât lucrurile bune. Cum va interveni autoritatea în sănătate, având în vedere că industria tutunului pune accent mai ales pe generația tânără și nu pe fumătorii cu stagiu?
Aș vrea să precizez că punând accent doar pe educația populației, niciodată nu vom putea asigura rezultatul scontat. Ea vine ca măsură complementară la interdicții și la cadru legal. Asemenea măsuri am lansat și parțial am aplicat în perioadele anterioare, mă refer la campania de comunicare „Mă lepăd”, în care am identificat mai multe grupuri țină și ne-am axat în special pe persoane tinere, dar și pe femei gravide, copii. Am venit cu mesaje clare, mai ales pentru persoanele adulte să nu admită fumatul în prezența copiilor și în perioadele următoare intenționăm să intensificăm aceste măsuri de comunicare și campanii.
Când vorbesc despre educație, mă refer nu neapărat la campanii de comunicare prin bannere sau spoturi televizate, chiar dacă și acestea își au efectul lor. Am în vedere la includerea în curricula școlară a temelor privind pericolul și consecințele fumatului…
Nu ne-am limitat la spoturi. Am elaborat și ghiduri pentru elevi și pentru profesori, în care într-o modalitate accesibilă, am inclus mesajele-cheie și am pus la dispoziția profesorilor un instrument de comunicare cu adolescenții, copiii, elevi, studenți. Mizăm că Ministerul Educației va folosi pe larg aceste materiale care au fost elaborate și cu ocazia diverselor tematici care sunt abordate la capitolul sănătate va include aceste mesaje. În acest sens, vreau să spun că Ministerul Educației este receptiv și din acele informații care le primim despre numărul de ore de sănătate petrecute în școli demonstrează că subiectul este abordat pe larg.
Dna Cotelea, orice lege prevede și anumite cheltuieli. Cât va costa implementarea legii antitutun?
Povara administrativă a fost estimată la 520 de mii de lei anual, cu ceva mai multe cheltuieli în primul an de aplicare, când urmează să fie instituite anumite servicii. Dar sigur că există și suport de la instituțiile internaționale.
Cum credeți, etapa cea mai grea a acestei legi a trecut sau abia începe?
Aș dori să vin cu aprecieri pentru toți actorii care au adus aportul la elaborarea și la etapa de promovare au asigurat adoptarea acestei legi. Cu siguranță a fost o etapă dificil de realizat și astăzi este important că avem o lege privind controlul tutunului, că un rezultat poate fi atins doar asigurând punerea în aplicare. Aici suntem absolut conștienți de acel efort care urmează să fie depus. Vom rămâne la fel de dedicați așa încât populația să simtă efectele legii.
Doamna Cotelea, vă mulțumim pentru acest interviu.
Categoria: Interviuri
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
28 decembrie, 2020, 20:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
