Lupta contra fumatului ia amploare. Moldova, împreună cu șapte state, va colabora pentru a preveni comerțul ilicit de țigări
redactor
05 iunie, 2015, 14:42
Vizualizări: 1407
Republica Moldova va colabora cu alte șapte state din bazinul Mării Negre, în vederea prevenirii și combaterii comerțului ilicit de țigări. Astăzi a fost semnată Declaraţia Ministerială, ce prevede fortificarea măsurilor privind controlul tutunului pe teritoriul țărilor semnatare, dar și creşterea nivelului de dezvoltare socio-economic din regiune.
Autor: Sorina Bujarov
Republica Moldova va colabora cu alte șapte state din bazinul Mării Negre, în vederea prevenirii și combaterii comerțului ilicit de țigări. Astăzi a fost semnată Declaraţia Ministerială, ce prevede fortificarea măsurilor privind controlul tutunului pe teritoriul țărilor semnatare, dar și creşterea nivelului de dezvoltare socio-economic din regiune.
Astăzi la Chișinău a avut loc întâlnirea statelor membre ale Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). În cadrul ședinței, care s-a petrecut la Ministerul Sănătății, oficialii și-au luat angajamentul să susțină și să promoveze prevederile Convenției Cadru a OMS, prin semnarea Declarației Ministeriale „Fortificarea măsurilor privind controlul tutunului și creşterea nivelului de dezvoltare socio-economică”. Potrivit documentului, statele semnatare – România, Georgia, Turcia, Rusia, Azerbaidjan, Ucraina și Moldova, se angajează să colaboreze pentru a elimina toate formele de comerț ilegal de țigări – atât contrafacerea, dar și contrabanda. De asemenea, miniștrii Sănătății prezenți la întâlnire au convenit să fortifice împreună măsurile privind controlul tutunului și, în același timp, să protejeze politicile din domeniul sănătății de implicarea industriei tutunului.
„Toții oficialii prezenți la întâlnire unanim s-au expus pentru implementarea unor măsuri comune în vederea reducerii consumului de tutun. Nu vorbim doar de segmentul sănătății, dar despre întreg spectrul de consecințe a consumului de tutun”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Victor Ţvircun, secretar general al OCEMN.
În cadrul aceluiași eveniment, Svetlana Cotelea, viceministrul Sănătății, a afirmat că anume politicile eficiente în domeniul controlul tutunului sunt cheia succesului pentru o dezvoltare durabilă, ceea spre ce aspiră Moldova.
„Domeniul controlul tutunului este o componentă esențială în agenda de dezvoltare al tuturor țărilor OCEMN, inclusiv Republica Moldova. Controlul tutunului este recunoscut ca un factor major ce contribuie la dezvoltarea durabilă. Astfel, prin adoptarea acestei Declarații, statele semnatare și-au luat angajamentul să contribuie la dezvoltarea socială și economică a țărilor, prin fortificarea politicilor în domeniul controlul tutunului”, a declarat Svetlana Cotelea.
Amintim că Republica Moldova adoptat săptămâna trecută Legea privind controlul tutunului. Principalele prevederi ale documentului sunt – modificări la prevederile ce țin de mărirea accizelor la tutun, interdicția fumatului în localurile publice închise, interzicerea totală a publicității, extinderea avertismentelor pe pachetele de țigări și interzicerea expunerii la vedere a produselor din tutun.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
28 decembrie, 2020, 20:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
