Fluxul valutar modifică din nou prețul la medicamente
redactor
04 iunie, 2015, 14:17
Vizualizări: 1322
O parte din medicamentele comercializate în farmaciile din țară s-au ieftinit. Ieri Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a anunțat că prețul a 373 de preparate farmaceutice a fost revizuit, dintre care 130 de tipuri de medicamente s-au ieftinit. Este vorba, în mare parte, de medicamente din import, dar și de câteva preparate autohtone.
Autor: Sorina Bujarov
O parte din medicamentele comercializate în farmaciile din țară s-au ieftinit. Ieri Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a anunțat că prețul a 373 de preparate farmaceutice a fost revizuit, dintre care 130 de tipuri de medicamente s-au ieftinit. Este vorba, în mare parte, de medicamente din import, dar și de câteva preparate autohtone.
Mai exact, costul a 130 de preparate s-a micșorat cu 4,16 la sută, în schimb prețul a 41 de medicamente s-a majorat. Alte 150 de medicamente au fost reînregistrate cu același preț ca și anul trecut.
„Preţul de producător se aprobă pentru perioada de un an, calculată de la data emiterii ordinului ministrului. Deci, pentru 265 medicamente, a expirat acest termen şi au fost reînregistrate, iar alte 50 au fost înregistrate pentru prima dată. Deoarece majoritatea medicamentelor sunt din import, preţurile acestora sunt direct proporţionale cu schimbarile cursului valutar”, au precizat responsabilii de la AMDM pentru Sănătate INFO.
Reprezentanții instituției au mai precizat că în luna aprilie 2015 euro a crescut cu aproape 5%, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, iar dolarul s-a scumpit cu 34%, ceea ce permite revizuirea prețului medicamentelor. În același timp, în luna aprilie 2015, comparativ cu luna martie, moneda naţională s-a apreciat cu 4,16% în raport cu moneda europeană și cu 3,31% faţă de dolar, ceea ce a premis ieftinirea unor tipuri de medicamente, au explicat specialiștii de la AMDM.
Potrivit Ministerului Sănătății, până acum au fost ieftinite aproximativ 500 de titluri de medicamente din totalul de 6.100 înregistrate în țara noastră. Micșorarea de preț este estimată la 4,36 la sută – 5,4 la sută.
Amintim că în primele luni ale lui 2015, în baza solicitărilor făcute de companiile farmaceutice, prețul medicamentelor a fost revizuit de două ori. Mai exact, din cauza deprecierii monedei naționale costul acestora a crescut cu 4-7%, față de costul stabilit inițial de Ministerul Sănătății. Inițial s-au scumpit peste 1.600 de preparate medicamentoase, ulterior însă s-au înregistrat și alte majorări.
Precizăm că legislația din domeniul farmaceutic permite acest lucru – de fiecare dată când prețul de producător aprobat în lei se modifica în raport cu valuta ţării producătoare, fie dolar sau euro, cu mai mult de 5 la sută, importatorii au dreptul să ceară majorarea prețului. Din acest an însă Ministerul Sănătății poate cere ieftinirea preparatelor medicamentoase, fără să se consulte în prealabil cu importatorii. Asta după ce Legea cu privire la medicamente a fost modificată. Articolul 6 din Lege conține un alineat nou care prevede faptul că Ministerul Sănătății poate revizui prețul la medicamente la cererea solicitantului sau din oficiu „în cazul în care se constată aprecierea cu 3 la sută și mai mult a monedei naționale în raport cu valuta prețului inclus în Catalogul Național de prețuri, pe parcursul a cel puțin o lună”. Legea modificată a fost publicată în Monitorul Oficial pe 28 aprilie.
Până acum Ministerul Sănătății a anunțat că a redus costul la 219 titluri de medicamente, cu 4,36 la sută.
În Republica Moldova sunt înregistrate peste 6.100 de medicamente.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
28 decembrie, 2020, 20:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
