Medicii rezidenți ar putea primi burse mai mari, dar să rămână fără salarii. Deputații vor decide soarta lor săptămâna viitoare
redactor
15 mai, 2015, 18:19
Vizualizări: 2358
Dezbateri aprinse astăzi în Parlament pe marginea proiectului de lege care prevede angajarea medicilor în câmpul muncii. Deputații s-au contrazis și chiar s-au atacat verbal. Până la urmă problema nu a fost soluționată.
Autor: Irina Papuc
Dezbateri aprinse astăzi în Parlament pe marginea proiectului de lege care prevede angajarea medicilor în câmpul muncii. Deputații s-au contrazis și chiar s-au atacat verbal. Până la urmă problema nu a fost soluționată. Astfel, medicii rezidenți care au fost angajați continuă să lucreze ilegal, iar cei care sunt în așteptarea unui salariu, cel mai probabil, vor trebui să se înarmeze cu răbdare.
Proiectul, al cărui autor este deputatul Valentina Stratan, a fost astăzi supus votului în prima lectură în Legislativ. Deputații s-au întrecut la întrebări și presupuneri, și chiar au trecut întrecut limitele decenței.
„Subiectul este important însă este nostimă tendința pe care o aveți de a rezolva problema. Haideți să găsim calea corectă și formulările juridice corecte”, și-a expus opinia Vladimir Hotineanu, deputat PLDM, care a fost deranjat de expresia de „medic rezident în proces de formare profesională”, care se regăsește în proiect.
Deputații au avut două mari dileme - dacă nu cumva medicii rezidenți vor acumula, în total cu tot cu bursă, un venit mai mare decât medicii care abia sunt la început de cale și care tot primesc un salariu mizer. O altă problemă abordată este că medicii rezidenți nu pot fi puși pe același cântar cu tinerii specialiști, care pot activa fără supravegherea unui mentor, ceea ce se întâmplă acum în cazul rezidenților.
„Scopul este nobil. Haideți să vedem care sunt soluțiile corecte. Poate majorăm bursele acestora, astfel încât să nu apară necesitatea angajării și achitării salariilor”, s-a expus și Petru Știrbate.
„Am tot bătut clopotele, dar nu știu de ce nu s-a auzit. Scopul nostru este ca medicii rezidenți angajați în câmpul muncii să poată fi angajați legal și totodată să le asigurăm un venit decent. Până acum nimeni nu și-a pus problema cum activează aceștia. Nu sunt împotrivă să găsiți resurse pentru majorarea bursei chiar și la 3.000 de lei. Eu voi susține un astfel de proiect”, a răspuns în replică Valentina Stratan.
Într-un final, proiectul de lege nu a mai fost supus votului, urmând ca la el să se revină săptămâna viitoare. Până atunci, acesta urmează să fie discutat și îmbunătățit.
█ Soluții cu două tăișuri. Medicina de familie, pusă pe umerii rezidenților fără diplomă
Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății, în spitalele din țară au fost angajați 542 de tineri specialiști, din totalul a 1.630 de medici rezidenți înscriși la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Aceștia muncesc însă ilegal, dacă e să facem referire la Legea privind exercitarea profesiunii de medic. Potrivit Articolului 8 din document, profesiunea de medic este incompatibilă cu persoanele care nu deţin diplomă de licenţă la specializare sau certificat de absolvire a internaturii, rezidenţiatului sau secundariatului clinic, iar rezidenții se încadrează în această categorie de persoane. Proiectul de lege, propus de Valentina Stratan, urma să înlăture acest blocaj.
█ Articole relaționate:
Rezidenții din două instituții medicale și-au primit salariile promise de Guvern
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
28 decembrie, 2020, 20:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
