,,Ambulatoriul din anul 1980, cu elemente din anul 1990’’ - descrierea asistenței medicale în penitenciarele din Moldova
redactor
01 mai, 2015, 22:21
Vizualizări: 2668
În Moldova, doctorii care muncesc în penitenciare și acordă asistență medicală deținuților îndeplinesc adesea roluri ce nu au nicio tangență cu activitatea pentru care sunt angajați.
Autor: Mihaela Ursu
În Moldova, doctorii care muncesc în penitenciare și acordă asistență medicală deținuților îndeplinesc adesea roluri ce nu au nicio tangență cu activitatea pentru care sunt angajați.
Ei sunt obligați de administrația închisorii să participe și la diverse percheziții împreună cu gardienii, să escorteze deținuții și chiar să ia decizii de aplicare a sancțiunilor disciplinare. De asemenea, doctorii nu au suficientă independență în luarea deciziilor de acordare a asistenței medicale deținuților și se confruntă cu o mulțime de probleme birocratice. Sunt doar câteva dintre problemele expuse în nota informativă al unui proiect de hotărâre supus dezbaterilor publice, de către Ministerul Justiției.
Documentul prevede crearea unei Direcții noi de asistență medicală penitenciară, care va înlocui Direcția medicală din cadrul aparatului central al Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP). În subordinea noii structuri urmează să intre și serviciile medicale din toate închisorile din țară, care, prin definiție, trebuie să le asigure doctorilor independență în luarea oricăror decizii legate de acordarea serviciilor medicale în închisori.
█ Anatolie Munteanu, directorul CpDOM: „Sistemul nostru medical este obişnuit cu lipsurile într-atât, încât medicii consideră normal faptul că se comit erori şi așteaptă ca pacientul să devină tolerant”
Autorii proiectului declară că Direcția de asistență medicală penitenciară are drept scop sporirea calităţiiasistenţei medicale acordată persoanelor private de libertate și alinierea serviciilor medicale la cele prestate în sistemul de sănătatepublic.
,,Prin crearea acestei Direcții de asistență medicală Penitenciară se vrea o mai bună organizare a serviciilor medicale acordate, și anume ca medicii să nu fie influențați de Departamentul acestei instituții, să fie independenți în deciziile luate și faptele făcute, iar în cazul în care au depistat leziuni corporale la deținuți, nefondate, să anunțe imediat procurorul și să nu aibă frică că vor fi constrânși pentru acest fapt de șefi”, a precizat pentru Sănătate INFO Vladislav Duca, consultant al Direcției de elaborare a actelor normative laMinisterul Justiției.
În timp ce nota informativă a proiectului spune că doctorii sunt nevoiți să îndeplinească activități nespecifice meseriei lor, medicii nu recunosc că ar fi influențați în vreun fel, dar că au cu totul alte probleme.
,, Activez de un an de zile în acest penitenciar, nu am fost niciodată influențată de cineva să fac un lucru sau altul, întotdeauna când trebuia să transport pe cineva de urgență o făceam fără să ezit. Chiar recent am avut o internare de urgență, am mers la Direcția medicală, mi-a dat coridor verde, am mers cu deținuta, fără probleme. În percheziții nu am fost niciodată implicată, dar escortări facem atunci când ducem deținuții la spital. Cred că este binevenită o astfel de Direcție, dacă totuși se insistă și dacă va avea un impact pozitiv pentru sistemul medical din penitenciare”, a afirmat AlinaSlănină, medic la închisoare de la Rusca.
Doctorul a precizat însă că: ‚,În secția unde activez s-a făcut reparație în 2009, atunci a fost dotată cu mobilier dar și echipament nou, avem condiții satisfăcătoare comparativ cu alte penitenciare. Am mai avut un laborator, dar în lipsa laborantului l-am predat la un alt spital. Din echipamentul medical avem un cardiograf, scaunul ginecologic, tonometru și alte câteva instrumente strict necesare.’’
Un alt medic, Adrian Belîi de la penitenciarul nr. 13 de la Cricova se arată sceptic că noua hotărâre va funcționa și la modul practic. ,,În condițiile sistemului și a țării noastre nu cred că o să fie lucrativă hotărârea înaintată de Ministerul Justiției. Condițiile în penitenciar sunt ca a unui ambulatoriu din anul 1980, cu elemente din anii 1990, dar noi suntem în 2015. Echipamente sunt, dar sunt foarte vechi. În ceea ce privește asistența stomatologică puteți să puneți o linie dreaptă, deoarece în acest moment practic nu avem nimic, lucrăm cu instrumente destul de vechi, care este uzat și depășit. Deja, unele dispozitive mai ieftine cum ar fi tonometrele, le mai împrumutăm, le mai procurăm noi, deoarece este imposibil să lucrezi fără un tonometru sau termometru”.
Adrian Belîi infirmă însă că medicii din penitenciare ar avea puțină independență.
„Noi nu suntem limitați în luarea deciziilor și în sesizarea unor cazuri de maltratare, noi ne facem meseria cum putem mai bine. Da, noi participăm mai mereu la escortarea deținuților în momentul când sunt transferați într-un alt spital, o facem pentru că nu există altă persoană care să se ocupe de acest lucru’’.
La rândul său, Gheorghe Bosîi, consultant la Centrul pentru Drepturile Omului a făcut o radiografie a tot ce se întâmplă în penitenciarele din Moldova la capitolul respectarea drepturilor omului, inclusiv accesul la servicii medicale de calitate.
,,Proiectul înaintat este bun, dar părerea instituției noastre este că atribuțiile asistenței medicale în penitenciare trebuie să fie oferite Ministerului Sănătății. Medicii trebuie sa fie independenți în penitenciare și să nu depindă de ordinele șefilor sau a unui director al unei subdiviziuni ale departamentului acestei instituții. Acest lucru va permite asigurarea independentei profesionale a medicilor din penitenciare și îndeplinirea doar a atribuțiilor de medic, adică să nu fie confundați medicii cu gardienii și să nu poarte epoleți. Ar fi bine de să fie oferite și garanții salariale, facilități la ieșirea la pensiea medicilor care activează în penitenciare, plus trebuie să acționeze compania de asigurări în medicină și să fie egalitate de tratament în privința asistenței medicale ale deținuților cu întreaga populație aflată în libertate”, a adăugat juristul. Potrivit lui, printre cele mai importante carențe în asigurarea asistenței medicale în penitenciare se numără insuficiența de medicamente și lipsa echipamentului medical modern. E nevoie de aparate stomatologice, microscoape, etc.
Conform regulamentului cu privire la modul de asigurare a asistenţei medicale deținuților, în cadrul serviciilor medicale din penitenciare trebuie să activeze un medic generalist, un stomatolog, un medic ginecolog (în penitenciarele pentru femei) şiun medic psihiatru.Cei 394 de angajați ai serviciilor medicale din penitenciarele din Moldova urmează să fie trecuți în subordinea noii direcții de asistență medicală începând cu 1 ianuarie 2016 până pe 31 decembrie 2017.
În Moldova sunt 17 închisori. Cinci dintre ele au statut de izolator de urmărire penală, un penitenciar este destinat detenţiei minorilor, unul – pentru femei și un penitenciar-spital, unde sunt trataţideţinuţii. Celelalte 9 instituţii penitenciare sunt de tip închis.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 mai, 2018, 18:42
21 mai, 2021, 12:34
Cele mai citite
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Doctoriță originară din Republica Moldova, înjunghiată în Fr ...
04 decembrie, 2023, 09:45
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,33 %