Cele mai importante medicamente și consumabile care trebuie să existe în „farmacia” oricărei familii
redactor
21 aprilie, 2015, 19:07
Vizualizări: 2820
În casa oricărei familii trebuie să se regăsească mereu o mică ,,farmacie’’. Și cum paza bună trece primejdia rea, este necesar să o dotăm cu cele mai esențiale produse farmaceutice și consumabile pentru a putea acționa în situații de urgență sau pentru a evita neplăcerile medicale.
Autor: Mihaela Ursu
În casa oricărei familii trebuie să se regăsească mereu o mică ,,farmacie’’. Și cum paza bună trece primejdia rea, este necesar să o dotăm cu cele mai esențiale produse farmaceutice și consumabile pentru a putea acționa în situații de urgență sau pentru a evita neplăcerile medicale.
Așadar, ce medicamente ar trebui să avem în trusa medicală de acasă, unde e bine să o păstrăm și când trebuie să-i facem „inventarul”, așa încât să nu ținem prin dulapuri medicamente cu termen de valabilitate expirat, periculoase pentru sănătate. Despre toate astea am stat de vorbă cu mai mulți medici. I-am întrebat ce recomandări au ei pentru trusele medicale de-acasă.
În primul rând, spune doctorul Angela Spânu, medic de familie la Centrul de Sănătate din Sângerei, trebuie să găsim un loc potrivit pentru a păstra doctoriile. Acestea trebuie să fie ferite de prea mare căldură sau umezeală și să fie dosite într-un dulap, așa încât să nu le găsească copiii.
În al doilea rând ,,farmacia’’ fiecăruia trebuie să conțină preparate obișnuite, a căror întrebuințare și administrare să fie bine cunoscută. De asemenea, trebuie să verificăm conținutul medicamentelor constant, iar produsele expirate să le aruncăm, dar să nu uităm să procurăm altele necesare în loc.
„Medicamentele din trusa medicală a familiei trebuie verificate cel puțin odată pe lună. Trebuie să vedeți care sunt valabile, de care trebuie să scăpați, pentru că fiecare medicament are termenul său de valabilitate și sub influența unor condiții precum umezeala sau prea mare căldură își poate pierde proprietățile”, a precizat Angela Spânu.
Acasă trebuie să avem obligatoriu un termometru
Unul dintre cele mai elementare consumabile în „farmacia” de acasă trebuie să fie termometrul. Este indispensabil atunci când vrem să măsurăm temperatura corpului și mai ales când avem suspiciuni de febră.
Per ansamblu, în trusă trebuie să se regăsească analgezice și antipiretice. Acestea sunt preparate împotriva durerii și a febrei atât pentru adulți, cât și pentru copii. E bine să avem picături pentru nas, unguente pentru arsuri ușoare, dar și medicamente împotriva durerilor de stomac, constipației sau diareii, senzațiilor de greață. Pe lângă preparate, în ajutorul nostru mai vin și substanțele dezinfectante cum ar fi apa oxigenată, spirtul și iodul. Pentru dezinfectarea plăgilor, dar și îngrijirea rănilor, folosim apa oxigenată, în niciun caz spirtul.
„Un gel de aloe vera este neprețuit în cazul arsurilor. De asemenea, trebuie sa avem la îndemână în trusa medicală de-acasă comprese sterile, leucoplast, vată și tifon, deoarece, mai ales copiii, sunt neastâmpărați și deseori se lovesc”, spune medicul de familie. Totuși doctorul ne atenționează că toate aceste consumabile se întrebuințează doar după dezinfectarea regiunii afectate.
Nelipsite din trusa medicală a familiei trebuie să fie și câteva instrumente medicale, precum penseta, pipeta, foarfecile cu vârfuri rotunjite, mănuși de unică folosință și bandaj elastic, a mai adăugat pentru Sănătate INFO, medicul de familie Angela Spânu.
Toate aceste informații, precizează specialista, trebuie cunoscute de către părinți, pentru a evita situațiile neplăcute, mai ales în cazul copiilor.
Pentru persoanele care se confruntă cu problema insomniei, la îndemână, în dulăpiorul cu medicamente e bine să avem ceai din floare de tei sau tinctură de talpa gâștei, loțiuni care protejează organismul de stres, dar și contribuie la reglarea problemelor de inimă. În cazul vânătăilor și luxațiilor, specialistul ne mai recomandă să avem la îndemână, pe lângă gheaţă, unguent cu arnică sau tătăneasă.
█ Produsul care ajută organismul să metabolizeze zahărul și previne diabetul de tip 2
Indigestia, durerile de stomac şi balonările se pot regla, dacă în ,,farmacia’’ de acasă avem plante cu acţiune laxativă, precum coajă de cruşin, volbură, coajă de stejar, seminţe de chimen, ghimbir uscat sau muşeţel, a declarat pentru Sănătate INFO, medicul de familie Angela Spânu.
Dacă e să ne referim la cardiaci, în trusa medicală trebuie să se regăsească obligatoriu tensiometru, aspirină, nitroglicerină, validol dar și picături cardiace, spune medicul de familie Nicoleta Gavriliță. Tot ea a precizat ce ar fi bine să conțină și trusa hipertensivilor. ,,Hipertensivii au nevoie de captopril, diuretice, betablocantele, valeriană dar și clofelin, în cazuri urgente’’.
La rândul ei, endocrinologul Galina Bezer a adăugat pentru Sănătate INFO de ce are nevoie un diabetic. ,,Seringa pentru insulină, ciocolatele, dar și reghidronul trebuie să fie la îndemână, în trusa oricărui bolnav de diabet zaharat”.
Chiar dacă avem toate medicamente și consumabilele la dispoziție, acasă, este important să ținem minte că administrarea sau utilizarea lor trebuie coordonată doar cu medicul. Este interzisă automedicația, deoarece o durere banală poate ascunde o boală gravă.
█ Articole relaționate:
Vârsta la care femeile și bărbații se îngrașă cel mai mult
Dieta care poate afecta sănătatea umană la fel de mult ca și fumatul
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
28 decembrie, 2020, 20:20
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
