Gravidele din Moldova, tot mai bolnave. Peste trei mii dintre ele au pierdut copilul
redactor
27 martie, 2015, 10:03
Vizualizări: 2465
Gravidele din Moldova sunt diagnosticate adeseori cu maladii, care nu au legătură cu sarcina. O confirmă medicii, dar și statisticile, care arată că, din păcate, numărul acestora este în continuă creștere. Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății, anul trecut mai mult de jumătate dintre gravidele din Moldova – aproximativ 61 la sută, au fost diagnosticate cu patologii extragenitale.
Autor: Sorina Bujarov
Gravidele din Moldova sunt diagnosticate adeseori cu maladii, care nu au legătură cu sarcina. O confirmă medicii, dar și statisticile, care arată că, din păcate, numărul acestora este în continuă creștere. Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății, anul trecut mai mult de jumătate dintre gravidele din Moldova – aproximativ 61 la sută, au fost diagnosticate cu patologii extragenitale.
Vorbim despre circa 25 de mii de gravide, care pe parcursul gestației au suferit și de alte maladii, decât cele asociate sarcinii. Statisticile oficiale arată că anul trecut numărul acestora a crescut cu aproximativ două mii, față de 2013 când s-au înregistrat 23 de mii de cazuri. În consecință, aproximativ 3.400 dintre gravide au pierdut copilul, suferind un avort spontan, iar altele au avut complicații la naștere.
Cele mai frecvente complicații la naștere sunt hemoragiile, complicațiile generate de hipertensiunea arterială, preeclampsie, eclampsia și rupturi la naștere. Mai exact, potrivit datelor oficiale, anul trecut 180 de gravide au avut hemoragii în timpul nașterii, iar 1.100 – au dezvoltat complicații generate de dereglările tensiunii arteriale. În aceeași perioadă, 800 de femei au suferit complicații generate de preeclampsie și eclampsie. Potrivit medicilor, preeclampsia este aceeași toxemie gravidică, care debutează în a doua jumatate a sarcinii. Aceasta se manifestă prin edeme la nivelul picioarelor, gambelor și mâinilor. Eclampsia este ultima fază a preeclampsiei și se manifestă prin convulsii, poate cauza comă sau chiar decesul mamei și copilului. Preeclampsia face dificilă alimentația suficientă cu sânge a placentei, ceea ce duce la nașterea unui copil cu greutate mică. Patologia este una dintre cauzele care generează naștere prematură. Principalii factori de risc pentru această afecțiune sunt hipertensiunea, antecedente de preeclampsie, obezitate, istoric personal de diabet, boli renale și alte maladii cronice.
Specialiștii în obstetrică și ginecologie afirmă că patologiile extragenitale reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc în mortalitatea maternă.
„În genereal, cele mai frecvente cauze ale mortalității materne sunt maladiile extragenitale, hemoragiile din timpul nașterii și infecțiile. Se întâmplă destul de des ca unele gravide chiar și până în ultimele luni de sarcină să nu să se afle la evidența medicului de familie. Nu trec niciun test medical recomandat în timpul sarcinii. De aceasta se face vinovat nu doar medicul de familie, dar și primarul, asistentul social din localitate sau oraș. Trebuie să mergem în teritoriu și să explicăm cum trebuie monitorizate femeile gravide și cum trebuie evitate astfel de stiuații. În rândul copiilor nou-născuți, malformațiile congenitale sunt principala cauză de deces”, a precizat anterior pentru Sănătate INFO Ștefan Gațcan, managerul Institutului Mamei și Copilului.
Aminitm că de curând Moldova are un Plan de Acțiuni privind îmbunătățirea sănătății materne, documentul fiind semnat acum o lună de către fostul ministrul al Sănătății, Andrei Usatîi. Acesta urmează să fie implementat în următorii doi ani și are drept obiective de bază sporirea calității serviciilor medicale destinate gravidelor, îmbunătățirea procesului de implementare a auditului perinatal, îmbunătățirea procesului de analiză a cazurilor de deces matern, precum și reducerea mortalității materne la nivel de țară.
Anul trecut în Moldova s-au născut circa 40.300 de copii. Dintre aceștia, peste 1.650 de micuți s-au născuți morți.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
27 decembrie, 2023, 18:32
27 decembrie, 2016, 13:05
27 decembrie, 2021, 10:22
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
