Cele mai frecvente greșeli pe care le facem în post. Cum se face corect detoxifierea organismului și ce alimente alternative am putea consuma
redactor
23 martie, 2015, 09:45
Vizualizări: 1882
Postul este un bun prilej de detoxifiere a organismului. Însă, dacă nu este ținut corect, acesta poate face mai mult rău decât bine, susțin specialiștii în nutriție. Cea mai frecventă greșeală pe care o fac moldovenii, și nu doar, este că mănâncă aceleași alimente pe durata întregului post. Acest lucru mai mult afectează organismul, deoarece acesta nu primește nutrienții necesari pentru a putea funcționa normal, explică medicii.
Autor: Sorina Bujarov
Postul este un bun prilej de detoxifiere a organismului. Însă, dacă nu este ținut corect, acesta poate face mai mult rău decât bine, susțin specialiștii în nutriție. Cea mai frecventă greșeală pe care o fac moldovenii, și nu doar, este că mănâncă aceleași alimente pe durata întregului post. Acest lucru mai mult afectează organismul, deoarece acesta nu primește nutrienții necesari pentru a putea funcționa normal, explică medicii.
Potrivit nutriționiștilor, primul lucru pe care trebuie să îl facem înainte de începe postul este să stabilim un meniu diversificat. Acesta nu trebuie să se limiteze doar la cartofi și boboase, dar trebuie să conțină și alte produse benefice pentru organism.
„Am avut un pacient care și-a stabilit meniul de post pentru 40 de zile înainte. Aceasta este o metodă foarte bună – astfel se evită situațiile când zile la rând mănânci doar cartofi și fasole. Înainte de post ar fi bine să ne informăm și să aflăm rețete noi de post. Putem stabili, de exemplu, boboase de două ori pe săptămână, cartofi de două ori, în rest salată și alte produse. Trebuie să îți folosești și imaginația. De curând am văzut că femeile gătesc pârjoale din hrișcă și ciuperci”, afirmă Luminița Suveică, medic nutriționist și șef al Centrului Municipal de Sănătate Publică.
Potrivit medicului, atunci când alimentația nu este echilibrată există riscul ca persoana să ajungă la medic, înainte să se termine perioada de post. Asta pentru că alimentele precum cartofii și fasolele nu oferă organismului energia necesară ca acesta să poată funcționa normal. „Deseori cei care țin post se simt foarte slăbiți și nu au putere. Problema este în lipsa alimentelor care oferă energie. Fiecare trebuie să știe că mierea, semințele, fructele, chiar și uscate, legumele, încarcă organismul cu energie, astfel încât să nu să se simtă lipsa cărnii și a altor produse interzise în post. Chiar și atunci când nu este post, este bine ca măcar o zi în săptămână să detoxifiem organismul, fie cu mere, cu hrișcă sau cu chefir”, a mai adăugat Suveică, precizând totodată că o persoană trebuie să consume zilnic 50-60% glucide, 10-20% proteine și 30% grăsimi. Proteinele, care în mare parte se găsesc în carne, ar mai putea fi asimilate din ciuperci și boboase. Acestea sunt foarte bogate în Caliu, spun specialiștii.
Alimentația echilibrată din timpul postului are mai multe beneficii. Pe lângă detoxifiere, aceasta te ajută să slăbești, dar și reface organismul, asigurându-l cu mineralele și vitaminele necesare. În ajutorul celor care nu știu ce ar mai putea găti în timpul postului vine Târgul de Post „Vegan Show”, care va avea loc duminică, 22 martie la Centrul pentru copii și tineret „Artico”. La eveniment vor fi prezentate rețete de post și vor fi scoase în vânzare produse alimentare Eco de post autohtone.
„Acest eveniment are ca scop promovarea alimentației sănătoase şi diverse în perioada de post, a bucatelor tradiționale de post, precum şi a produselor alimentare autohtone. Suntem siguri că agricultorii şi prelucrătorii autohtoni au ce să prezinte publicului larg, celor care postesc şi nu numai. De la făină pănă la mirodenii, de la supă până la colțunași și coctailuri de post, lapte de migdale, vlăstare verzi, fructe în ciocolată, uleiuri și sucuri-fresh, toate vor fi la dispoziția vizitatorilor”, a afirmat Tamara Șchiopu, organizatoarea evenimentului. Potrivit acesteia, la eveniment își vor expune produsele 45 de producători autohtoni, cu 27 mai mulți decât anul trecut, astfel că și varietatea produselor va fi mai mare.
█ CAMPANIE//Carnea și ouăle ecologice produse în Moldova îmbunătățesc imunitatea și te scapă de chelie
Deși perioada de post este binevenită, pentru că datorită alimentației se curăță organismul de toxine, postul este contraindicat unor categorii de persoane. Este vorba despre gravide, copii, bătrânii și persoanele cu probleme gastrointestinale. Aceștia, spun mediciii, nu trebuie să țină post, deoarece organismul lor are nevoie atât de carne cât și de lapte. „Gravidele au nevoie de fier, care se găsește în cantități suficiente în carne. Femeile care alăptează au nevoie atât de carne cât și lapte, pentru că nutrieții ce se conțin în aceste produse trebuie să ajungă la făt. Copiii mici, de asemnea, nu trebuie să țină post pentru că ei se dezvoltă și au nevoie de toate sursele de vitamine și minerale. Maxim pot ține o săptămână, mai mult nu. Bătrânii de asemenea nu au voie, pentru că starea lor de sănătate și așa e șubredă”, a precizat nutriționistul Suveică.
█ Articole relaționate:
O substanţă chimică care afectează sistemul hormonal, descoperită în unele parfumuri
Unele tipuri de vopsele de păr ar putea conţine substanţe cancerigene
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
27 decembrie, 2023, 18:32
27 decembrie, 2016, 13:05
27 decembrie, 2021, 10:22
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
