Controale la spitalele implicate în cazul morții bătrânei externate în papuci de casă și pijama
redactor
13 martie, 2015, 10:42
Vizualizări: 1552
Două cazuri grave semnalate în ultimele zile la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și la Spitalul Tractorul, cel privind moartea unei bătrâne de 82 de ani externată în papuci și halat, precum și transportul bolnavilor cu o ambulanță foarte veche, au provocat o serie de controale la cele două unități medicale.
Redactor: Elena Cioina
Două cazuri grave semnalate în ultimele zile la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și la Spitalul Tractorul, cel privind moartea unei bătrâne de 82 de ani externată în papuci și halat, precum și transportul bolnavilor cu o ambulanță foarte veche, au provocat o serie de controale la cele două unități medicale.
"Joi și vineri vom participa împreună cu reprezentanții Ministerului Sănătății la un control care va avea loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență și la spitalul Tractorul, iar de luni vom începe propria noastră anchetă împreună cu Direcția de Sănătate din Consiliul Județean, pentru a vedea răspunderea pe care o poartă cei care au luat aceste decizii. Din punct de vedere uman, ceea ce s-a întâmplat este absolut îngrozitor, inadmisibil", a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Claudiu Coman.
De asemenea, președintele Comisiei de Sănătate din Consiliul Județean, Mariana Câju, a declarat că răspunderea față de cele întâmplate trebuie să fie asumată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență și nu numai de angajații unității medicale, transmite Agerpres.
"Una dintre problemele grave care trebuie lămurite în urma anchetei este și cea privind parafa medicilor, care în multe cazuri este transmisă de la un medic la altul, ceea ce este complet ilegal. Avem sesizări în acest sens. Vrem să analizăm și să lămurim toate sesizările și să vedem dacă acest lucru este un fenomen, că medicii își dau parafa și că sunt înlocuiți, pentru că legea este foarte clară. În momentul în care nu poți să faci o gardă anunți superiorul, dar nu aduci medici din alte spitale, care nu au contract cu unitatea respectivă", a spus Câju.
Ea a precizat că nu știe cărui medic îi aparține ștampila de pe fișa de externare a bătrânei decedate. Mariana Câju a mai spus că se aștepta la unele demisii, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
"Există nereguli clare, iar managerii trebuie să-și asume ceea ce s-a întâmplat", a precizat Mariana Câju.
În legătură cu ambulanța foarte veche în care au fost transportați trei bolnavi de la o secție la alta a Spitalului Clinic Județean de Urgență, vicepreședintele CJ Claudiu Coman a explicat că ambulanța respectivă este de mai mulți ani în dotarea spitalului, dar că în acest an nu a primit nicio solicitare de la spitalul respectiv pentru achiziționarea unei ambulanțe pentru transportul bolnavilor între secțiile spitalului.
█ Un bărbat ar fi murit de hipotermie din vina medicilor care au refuzat să-i acorde ajutor medical
"Suma totală acordată de Consiliul Județean în anul 2015 pentru sănătate este de 18 milioane de lei, sumă care nu s-a mai dat în ultimii 4-5 ani. Dacă aveam solicitare pentru cumpărarea unei ambulanțe puteau achiziționa, dar probabil s-au gândit să-și cumpere mai întâi aparatura medicală de care au nevoie. După ce vom face controalele vom vedea clar, unde, cine a greșit", a susținut vicepreședintele Claudiu Coman.
Consiliul Județean Brașov are în subordine șase spitale, toate în municipiul reședință: Spitalul Clinic Județean de Urgență, Spitalul Clinic de Copii, Maternitatea, Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Neurologie și Spitalul de Pneumoftiziologie.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,00 %
