Chirurgii din Moldova au salvat viața unei fetițe, aflată în stare gravă, după ce a fost operată la Atena. Copila suferea de o malformație rară la inimă
redactor
19 februarie, 2015, 19:09
Vizualizări: 4148
Fetița pe nume Eirini, în vârstă de un an și nouă luni avea o malformație la inimă. Anterior ea a mai suportat o intervenție într-o clinică din Atena, Grecia, dar din cauza unor evenimente neprevăzute operația nu a fost dusă la bun sfârșit, iar copilul s-a aflat timp de câteva luni în comă.
Redactor: Irina Papuc
Fetița pe nume Eirini, în vârstă de un an și nouă luni avea o malformație la inimă. Anterior ea a mai suportat o intervenție într-o clinică din Atena, Grecia, dar din cauza unor evenimente neprevăzute operația nu a fost dusă la bun sfârșit, iar copilul s-a aflat timp de câteva luni în comă. Chirurgii cardiologi de la Spitalul Republican au reușit să efectueze două operații cu succes, iar acum viața ei este în afara oricărui pericol.
Eirini a ajuns în Moldova, la insistențele mamei ei, care este din Republica Moldova, dar care s-a căsătorit în Grecia, după ce a emigrat în această țară. Fetița s-a născut cu o problemă la inimă, având Tetralogia Fallot, un defect cardiac congenital care constă din patru anomalii anatomice.
Potrivit părinților copilei, aceasta a fost operată când avea nouă luni, însă din cauza unor evenimente neprevăzute intervenția nu a fost dusă la capăt, iar starea fetiței s-a agravat, aceasta ajungând în comă.
Chirurgul care s-a ocupat de cele două intervenții, Liviu Maniuc, spune că nu știe exact ce s-a întâmplat atunci la Atena, dar din spusele părinților ar fi fost vorba despre declanșarea unei hemoragii. „Din aceste motive intervenția nu a fost dusă până la sfârșit, astfel că acesta a fost rolul nostru acum”, spune Maniuc.
█ Abia au văzut lumina zilei, dar sunt nevoiți să-și dea inima sub bisturiu
Astfel, acum zece zile Eirini a suferit două intervenții. „S-a făcut o plastie de lărgire a tractului de ieșire a ventricolului drept, care să permită o circulație adecvată, fără cianoză și probleme de insuficiență cardiacă. Era vorba despre o stenoză de orificiu de câțiva milimetri. Dacă pentru vârsta ei trebuia să fie 15 milimetri, la ea era de 1-2 milimetri”, explică cardiochirurgul. A doua intervenție a constat în implantarea unui cardiostimulator, deoarece fetiţa se afla în blocadă postoperatorie cu 30-40 bătăi de inimă.
Doctorul spune rușinat că nu este vorba despre un act de eroism, deși recunoaște – înainte de operație se gândea doar la o minune. „Mă bucuram enorm să o aud de pe coridor cântând. A fost cu adevărat o intervenție complicată, dar nu imposibil de realizat. Am lucrat o echipă întreagă - zece oameni, care au învățat mult ca să putem face performanță”. Eirini a fost externată astăzi, iar intervenția a fost asigurată de către Compania Națională de Asigurări în Medicină. Pentru astfel de intervenții, CNAM rambursează suma de aproximativ 4 mii de euro, în timp ce în statele europene aceasta poate ajunge și la 25 de mii de euro.
Anual, în secția chirurgia malformaţiilor cardiace congenitale din cadrul Spitalului Clinic Republican sunt operați 15 pacienți cu Tetralogia Fallot. În total însă de fac aproximativ 320 de operații.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
27 decembrie, 2023, 18:32
27 decembrie, 2016, 13:05
27 decembrie, 2021, 10:22
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
