Softul pentru medicina primară, construit cu 1 milion de euro, nu permite crearea Dosarului Electronic de Sănătate. Specialiștii instruiți de minister n-au habar ce e un dosar și ce permite sistemul
redactor
11 februarie, 2015, 15:38
Vizualizări: 2571
Odată cu implementarea sistemului informațional pentru medicina primară, responsabilii în sănătate au promis că fiecare pacient va avea o cartelă medicală digitală, altfel zis un dosar electronic de sănătate, unde să fie disponibil tot istoricul bolii. Promisiunile au rămas vorbe goale, fără acoperire, întrucât actualul sistem nu a fost dezvoltat ca să permită acest lucru.
Autor: Irina Papuc
Odată cu implementarea sistemului informațional pentru medicina primară, responsabilii în sănătate au promis că fiecare pacient va avea o cartelă medicală digitală, altfel zis un dosar electronic de sănătate, unde să fie disponibil tot istoricul bolii. Promisiunile au rămas vorbe goale, fără acoperire, întrucât actualul sistem nu a fost dezvoltat ca să permită acest lucru. Medicii pot introduce date personale despre pacient în actuala fișă electronică, dar informația nu poate fi consultată cu alți specialiști, iar alte informații decât cele introduse de medicul de familie nu pot fi adăugate. Mai mult, pacientul nu are acces la această fișă. Unii doctori și specialiști IT sunt și acum atât de încurcați încât n-au habar cum funcționează, de fapt, sistemul.
Compania European Software Company care s-a ocupat de elaborarea softului informațional pentru medicina primară urma să dezvolte un design al softului care să permită crearea dosarului electronic de sănătate. În caietul de sarcini, elaborat de către Ministerul Sănătății se precizează: „în cadrul prezentului proiect se pun bazele modelului de business în care serviciile medicale desfășurate prin intermediul medicilor de familie ajung să aibă obiectiv final sănătatea pacientului: fișa electronică este punctul de pornire al unui dosar, care să constituie cheia unui sistem sanitar unitar, iar existența acestuia este în concordanță cu obiectivele strategice existente la nivel național în domeniul medical”. Însuși Alexandru Roșioru, responsabil de e-Transformare la Ministerul Sănătății, a declarat recent că sistemul va asigura crearea dosarului electronic de sănătate.
„Primul moment, dumneavoastră este important să fiţi în această bază, adică medicul dumneavoastră de familie este obligat să vă creeze dosarul electronic al pacientului, dacă nu îl aveţi, nu vă puteţi programa”, declara Roșioru, la o lună după lansarea oficială a sistemului informațional pentru Radio Europa Liberă. Conform Strategiei de e-Sănătate de care tot el a fost responsabil, crearea dosarului electronic trebuia să fie gata în perioada 2013-2014. Pentru Adevărul Moldova însă acesta a declarat că dosarul va fi disponibil abia din 2018.
„Și cei de la Urgență au cont pe Sia.amp.md”
Se pare că implementarea dosarului a fost lăsată pentru următoarea tură de finanțare, întrucât acum softul care ne-a costat 1 milion de euro nu permite această funcționalitate.
„Noi putem introduce în fișa medicală a pacientului date personale de sănătate, cum ar fi masa corporală, frecvența respiratorie… Fișa nu se permite să adăugăm alte informații, precum date ale investigațiilor de laborator. În cazul în care pacientul ar genera o criză hipertensivă și s-ar afla la Urgență, medicii de-acolo n-ar avea acces la fișă. Noi putem doar discuta telefonic, iar eu având fișa medicală în față aș putea să comunic undele date de care specialistul are nevoie”, explică Marina Bodiștean, medic de familie în comunica Bubuieci. Specialistul mai atenționează că medicul de familie este singurul care are acces la fișă, nici chiar pacientul nu o poate vedea.
Unii specialiști IT însă s-au încurcat atât de mult în declarații încât ne-au asigurat, utilizând același exemplu cu pacientul ajuns la urgență, că doctorii de aici ar avea cu ușurință acces la fișa medicală a pacientului, având doar calculator și internet. „Toți medicii specialiști, inclusiv cei de la Urgență au cont pe SIA AMP, deci se pot loga și consulta, cu acordul pacientului, fișa acestuia”, susține specialista IT a AMT Ciocana, Ludmila Ostrovan. Ea este sigură și de faptul că medicul de familie poate adăuga în fișa pacientului rezultate ale investigațiilor de laborator sau alte diagnostice obținute de la alți specialiști prin „copierea” simplă a acestora de pe un stick sau disc.
Alți specialiști IT sunt mai rezervați în declarații însă explică ferm că informațiile din fișa electronică nu poate fi împărtășită cu specialiștii din alte instituții medicale. „Sistemul nu permite interacțiunea cu alte instituții medicale. Informația poate fi împărtășită între alți medici de familie”, spune Gheorghe Luchianov, specialist IT la Centrul Medicilor de Familie nr. 5. Deși a fost instruit la Ministerul Sănătății acesta s-a blocat la întrebarea ce este o fișă electronică a pacientului și ce este un dosar electronic.
Ce este un Dosar Electronic de Sănătate și prin ce se deosebește de o fișă electronică a pacientului
Dosarele Electronice de Sănătate (Electronical Health Records) conţin înregistrări clinice computerizate create în unităţile care livrează servicii de îngrijire, cum ar fi spitalele şi cabinetele medicilor de familie. Ele au capacitatea de a partaja cu uşurinţă informaţii medicale între părţile interesate şi trebuie să permită informaţiei să urmeze pacientul la diverse unităţi de asistenţă medicală la care acesta doreşte să meargă.
Scopul principal al unui Dosar Electronic de Sănătate este acela de a furniza înregistrări medicale documentate care să asigure suportul pentru îngrijirea actuală şi viitoare a pacientului de către acelaşi medic sau alţi medici. Această documentare asigură o modalitate de comunicare între medicii care participă la procesul de îngrijire a unui pacient.
Modelele de EHR pot fi implementate diferit, fiecare având caracteristici specifice, în funcție de serviciile medicale asigurate, nivel de asistență sau regiune geografică, numărul medicilor care au acces la informație și posibilitatea de integrare cu alte sisteme medicale.
Important este că pacientul are acces la Dosarul Electronic de Sănătate, ceea ce nu se întâmplă în cazul fișei electronice, în cazul căreia sistemul de circulație a datelor este închis.
Amintim că sistemul informațional pentru asistența medicală primară a costat 1 milion de euro, bani publici. Acum CNA și Procuratura Anticorupție verifică legalitatea utilizării banilor.
█ Articole relaționate:
CNA s-a autosesizat în cazul softului Ministerul Sănătății, „reparat” cu 1 milion de euro
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
27 decembrie, 2023, 18:32
27 decembrie, 2016, 13:05
27 decembrie, 2021, 10:22
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
