Persoanele HIV-pozitive din Moldova, îngrijorate că ar putea rămâne fără medicamentele antiretrovirale, vitale pentru sănătatea lor
redactor
10 februarie, 2015, 13:18
Vizualizări: 1779
Persoane HIV-pozitive din Moldova, care urmează tratament antiretroviral se arată îngrijorare de actuala situație privind lipsa mai multor medicamente în spitalele din Moldova. Acestea se tem că vor rămâne fără preparatele vital-necesare, dacă statul nu reușește să rezolve problema în următoarele luni.
Autor: Sorina Bujarov
Persoane HIV-pozitive din Moldova, care urmează tratament antiretroviral se arată îngrijorare de actuala situație privind lipsa mai multor medicamente în spitalele din Moldova. Acestea se tem că vor rămâne fără preparatele vital-necesare, dacă statul nu reușește să rezolve problema în următoarele luni. Deși în acest moment pacienții dispun de preparatele necesare, datorită rezervelor din anul trecut, moldovenii care trăiesc cu HIV se tem că autoritățile nu vor reuși să procure noul lot de antiretrovirale până în luna martie, cum este programat. Asta din cauză că Legea Fondurilor Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală pentru anul 2015 încă nu a fost adoptată, iar companiile farmaceutice care au câștigat licitațiile publice refuză să livreze medicamente instituțiilor medicale din cauza deprecierii leului față de dolar.
Este pentru a doua oară când statul are obligația să asigure o parte dintre HIV-pozitivi cu preparate antiretrovirale. Pentru 2015 autoritățile trebuie să cumpere din surse proprii medicamente pentru trei mii de moldoveni.
Comunitatea persoanelor seropozitive din Moldova este, astfel, îngrijorată că statul nu va fi în stare să-și îndeplinească obligațiile față de acest grup de oameni. Din acest motiv Liga persoanelor HIV-pozitive a trimis o solicitare la Ministerul Sănătății în care cer să fie informați despre planurile instituției de a asigura persoanele seropozitive cu tratamentul medicamentos corespunzător.
„Vă rugăm să ne informați despre planurile Ministerului de a asigura persoanele care trăiesc cu HIV cu preparate antiretrovirale. După regulă, preparatele ar trebui să fie în Moldova în luna martie, însă cunoaștem că Legea Fondurilor pentru 2015 încă nu a fost aprobată, iar din cauza deprecierii leului companiile farmaceutice care ar trebui să procure medicamentele mai degrabă o să achite amenzile pentru nerespectarea contractului, decât vor suporta pierderi financiare mari cauzate de diferența de valută”, se arată în solicitarea expediată Ministerului Sănătății.
Potrivit președintelui Ligii persoanelor care trăiesc cu HIV, Igor Chilcevschi, moldovenii cu HIV sunt îngrijorați că statul nu va reuși să-i asigure cu necesarul de medicamente nici până în luna martie, când în țară ar trebui să ajungă cel de al doilea lot de preparate.
„Și anul trecut medicamentele au ajuns la noi cu probleme, dar totuși au ajuns. Nu erau procurate toate preparatele, dar am avut noroc de ajutorul de la Fondul Global, care ne-a asigurat cu cele necesare. În acest an însă nu știm cum va fi, din moment ce anul trecut statul trebuia să asigure doar câteva persoane, iar în acest an tocmai trei mii”, a adăugat Chilcevschi.
Între timp, spune reprezentanții Ligii persoanelor cu HIV responsabilii de la Ministerul Sănătății ar refuza să le ofere informații privind acest subiect. „Am făcut nenumărate solicitări, dar nimeni nu a vrut să ne spună exact pentru cât timp ne ajung preparatele care mai sunt în stoc. Ne spun doar să nu ne facem griji, că totul e sub control. Dar cum să nu ne facem griji când e vorba despre viața noastră”, se întreabă Chilcevski.
De cealaltă parte, coordonatorul Programului naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală, Lucia Pârțănă, spune că situația privind asigurarea cu medicamente pentru persoanele HIV-pozitive este sub control.
„Nu văd de ce își fac griji. Avem medicamente în stoc. Este programat ca în luna martie să ajungă o nouă tranșă de medicamente. Până acum companiile farmaceutice nu ne-au contactat în legătură cu vreo problemă legată de lotul dat de medicamente. Nu aș putea spune cu siguranță că preparatele vor ajunge la timp, pentru că nu știu cum vor evolua lucrrile, dar în prezent nu sunt probleme. În luna iunie este programat să ajungă o altă tranșă de medicamente”,a precizat pentru Sănătate INFO, Lucia Pârțînă.
Potrivit statisticilor naționale, în Republica Moldova, până pe 1 ianuarie 2014 erau înregistrate 8.557 de persoane cu HIV. Dintre acestea 5.014 sunt bărbați, iar 3.543 –femei. În 2014 statul a asigurat tratamentul cu antiretrovirale persoanelor noi depistate cu HIV.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
27 decembrie, 2023, 18:32
27 decembrie, 2016, 13:05
27 decembrie, 2021, 10:22
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
