Pacienții români vor putea fi tratați în statele Uniunii Europene doar în anumite condiții
redactor
16 decembrie, 2014, 12:05
Vizualizări: 1421
Pacienții români vor putea urma un tratament în afara țării atunci când nu li se va putea acorda ajutor medical în momentul respectiv de nicio unitate medicală din țară.
Redactor: Elena Cioina
Pacienții români vor putea urma un tratament în afara țării atunci când nu li se va putea acorda ajutor medical în momentul respectiv de nicio unitate medicală din țară. Declarația a fost făcută de președintele CNAS de la București, Vasile Ciurchea, într-o conferință de presă.
"Intenția este de a reduce aceste servicii acordate în statele Uniunii Europene și încercăm să convingem pacienții că lucrurile se pot rezolva și în țară. Avem specialiști foarte buni care nu trebuie ocoliți în niciun fel. Dacă reușim să convingem pacientul că și în România este la fel de bine ca în afară, înseamnă că o să reducem foarte mult din plățile externe. Nu vreau să se înțeleagă că mă opun celor care au nevoie să primească un tratament în afară, nu. Dacă acel tratament nu poate fi oferit în România niciodată nu o să mă opun la aprobarea acelui tratament. În directiva europeană se spune foarte clar: tratamentul se acordă în afara țării doar atunci când nu poate fi acordat persoanei respective, la acel moment și în nicio unitate sanitară din țară. Fără acest referat medical în care să se spună foarte clar, așa cum prevede directiva europeană, nicio cerere nu va fi aprobată", a explicat Ciurchea, care a precizat că solicitarea și aprobarea se vor face online.
Responsabilul a precizat că CNAS nu poate aproba un tratament în afara țării fără recomandare medicală, dacă nu este trecut locul unde se duce pacientul, clinica, țara și dacă nu există programare la acea unitatea medicală, scrie Agerpres.
"Au fost cazuri care s-au dus în afară și au existat voci din lumea medicală care spuneau că acele tratamente se puteau face și aici. Să existe un aviz al comisiei sau al societății de profil care să spună că acel tratament nu se poate face în România. Regulamentul spune clar că trebuie să existe un raport care să arate că nu se poate trata la acest moment în niciuna dintre unitățile sanitare. Medicul curant va elibera raportul în continuare, dar va colabora cu societatea de profil", a precizat șeful CNAS.
Ciurchea a dat drept exemplu în acest sens pentru plecarea în străinătate radioterapia, care în afară costă între 7.000-20.000 de euro o cură.
Referindu-se la anul 2015, Ciurchea a spus că CNAS ia în calcul să schimbe modelul de riscogramă care să fie astfel mai relevantă.
"Ne gândim ca anul viitor în medicina primară să schimbăm ceva, să facem un nou model de riscogramă. Riscograma să fie mai relevantă. Din acea riscogramă să poți să extragi date care să folosească pacientului în a pune un diagnostic mai repede sau în a intui că ceva se întâmplă la un anumit nivel. Pornind de la condiții de viață, de la regim, de la ce afecțiuni a avut pacientul până acum sau cum interpretează atunci când are un simptom sau altul. Este foarte important ca atunci când pacienții au o problemă să vină la medic", a mai arătat președintele CNAS.
În ceea ce privește aplicarea pachetului de servicii medicale de bază Ciurchea a spus că acesta a adus economii, dar nu la nivelul așteptat. Vasile Ciurchea a mai susținut că taxa clawback nu crește decât în cazul în care va exista un consum foarte mare de medicamente. "Dacă rămâne consumul la nivelul anului 2014, atunci nu va crește nici clawbackul", a punctat Ciurchea.
Șeful CNAS a subliniat că în anul 2014 au existat peste 3.200 de controale ale inspectorilor instituţiei la furnizorii de servicii medicale.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 martie, 2020, 09:13
18 martie, 2016, 10:55
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,00 %
