Percepțiile moldovenilor despre fumat și despre Legea antitutun
redactor
03 noiembrie, 2014, 12:10
Vizualizări: 1435
Ce cred tinerii moldoveni despre proiectul de lege privind controlul tutunului – acesta nu încalcă drepturile omului, dar, în același timp, nici nu-i motivează foarte mult să renunțe la fumat. Totuși, cei mai mulți dintre ei, atât fumători cât și nefumători, cred că scumpirea țigărilor ar reduce semnificativ numărul persoanelor care ar începe să fumeze.
Autor: Sorina David
Ce cred tinerii moldoveni despre proiectul de lege privind controlul tutunului – acesta nu încalcă drepturile omului, dar, în același timp, nici nu-i motivează foarte mult să renunțe la fumat. Totuși, cei mai mulți dintre ei, atât fumători cât și nefumători, cred că scumpirea țigărilor ar reduce semnificativ numărul persoanelor care ar începe să fumeze. Cel puțin așa reiese dintr-un studiu calitativ, realizat de către sociologii de la Bloguvern, care scoate în evidență percepțiile fumătorilor și nefumătorilor moldoveni în legătură cu acest viciu.
Potrivit acestuia, percepțiile fumătorilor, dar și nefumătorilor în ceea ce ține de fumat, dar și de prevederile legii anitutun sunt diferite. În timp ce unii asociază țigara doar cu probleme de sănătate și discomfort, fumătorii, dimpotrivă, văd fumatul ca pe o plăcere, distracție sau relaxare. La fel de diferit văd și prevederile proiectului de lege antititutun – în timp ce nefumătorii spun că sunt deranjați de faptul că țigările sunt accesibile pentru toți și că stau în văzul tuturor la vitrine, fumătorii au afirmat că, de fapt, acesta este un lucru bun.
„Absolut toți participanții, atât fumători cât și nefumători, au declarat că țigările sunt accesibile. Pentru nefumători însă accesibilitatea prezintă un lucru negativ, pe când fumătorii privesc acest lucru ca pe ceva, preponderent, pozitiv. Fumătorilor le este mai comod să cumpere țigări când acestea sunt accesibile la orice pas, chiar dacă acest lucru îi deranjează pe nefumători”, a precizat sociologul Artiom Maister, autorul studiului.
Majoritatea participanților la cercetare, atât tineri sub 30 de ani, cât și trecuți de 30 de ani, au afirmat că accesibilitatea pentru ei se asociază cu numărul de chioșcuri în care se vând țigări. Din moment ce în Moldova numărul acestora este destul de mare, reiese că țigările sunt foarte accesibile. Acest lucru, legitimează, într-un fel, fumatul.
„În viziunea oamenilor, numărul mare de chioșcuri cu țigări legitimează, într-un fel, fumatul. Adică, dacă copii văd că la tot pasul se vând țigări, iar oamenii la tot pasul le cumpără și fumează oriunde, asta înseamnă că e un lucru normal, acceptabil”, a precizat autorul studiului.
Deși, potrivit studiului, fumătorii s-au arătat deranjați de prevederile proiectului de lege privind controlul tutunului, se pare totuși că acesta va avea efectul dorit – reducerea numărului de fumători. Asta pentru că cei mai mulți fumători, atât tineri cât și adulți, au afirmat că din moment ce țigările se vor scumpi, ei vor începe să fumeze mai puțin.
De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Sănătății afirmă că, de fapt, legea antitutun nu vine să lupte cu fumătorii, dar cu viciul fumatului, iar prevederile acestui proiect de lege are drept scop protejarea sănătății populației.
„Nu e chiar corect să spunem legea antitutun. Această lege nu vine să lupte cu nimeni, ci să reglementeze o zonă de activitate, iar scopul ei este de a îmbunătăți sănătatea populației. Anual, în Republica Moldova decedează, din cauza maladiilor asociate cu fumatul, peste 4.500 de persoane. Potrivit datelor, 70 la sută dintre fumătorii moldoveni încep să fumeze până la vârsta de 18 ani, iar peste 90 la sută – până la vârsta de 25 de ani. În conformitate cu aceste date, statul intervine pentru a stagna acest proces”, a declarat Carolina Certiniuc, șefa Direcției Sănătate Publică a Ministerului Sănătății.
În cadrul studiului au fost organizate patru focus grupuri și șapte interviuri aprofundate. Amintim că după aproape jumătate de an de dezbateri în cadrul comisiilor parlamentare, pachetul de legi privind controlul tutunului a fost adoptat în primă lectură abia la sfârșitul luniii iulie. Documentul urma să fie discutat în cea de-a doua lectură în sesiunea curentă. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, pentru că mandatul Legislativului s-a încheiat, iar deputații au intrat campanie electorală pentru alegeri parlamentare.
█ Articole relaționate:
Legea anti-tutun, între interesele deputaților și asumarea răspunderii de către Guvern
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 decembrie, 2018, 15:31
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,25 %
