Irinel Popescu, Institutul Clinic Fundeni: Poziția socială a medicului ar trebui sa fie echivalentă celei din țările în care emigrează
redactor
02 iulie, 2014, 19:23
Vizualizări: 2039
Eu nu vorbesc de venituri în valoare absolută, vorbesc de poziția socială a medicului care trebuie să fie echivalentă celei din țările în care emigrează medici: din Franța, din Anglia, Germania, comparativ cu celelalte categorii sociale.
Irinel Popescu, șef al Clinicii de Chirurgie și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni
Poziția socială a medicului ar trebui sa fie echivalentă celei din țările în care emigrează, iar venitul să îi permită să își găsească același loc în societate din punct de vedere financiar.
Eu nu vorbesc de venituri în valoare absolută, vorbesc de poziția socială a medicului care trebuie să fie echivalentă celei din țările în care emigrează medici: din Franța, din Anglia, Germania, comparativ cu celelalte categorii sociale. Venitul unui medic trebuie să îi permită să își găsească același loc în societate din punct de vedere financiar pe care și-l găsesc echivalenții lor în țările respective. Dacă ne referim la eroziunea de imagine, ea pleacă de la faptul că România nu a găsit încă mijloacele să îi plătească cum trebuie, în mod legal.
De aici și veșnica discuție care nu se mai termină despre plățile tăcute, despre corupție în sistemul sanitar și se uită de fapt că salarizarea medicilor din Romania îi include automat într-o categorie inferioară care nu are practic decât foarte puțină motivație să practice o meserie atât de grea și cu atâta responsabilitate
Atâta vreme cât sistemul se va baza pe vot în promovarea cadrelor medicale vor fi selectați oameni populari. Mai ciudat este că unii dintre aceștia ajunși acolo, pe baza votului, încep să dea lecții științifice celorlalți și atunci sistemul începe să se clatine. Mie mi se pare cel puțin ciudată această manieră de promovare în care nu se ține cont de criterii valorice. Pe vremea comunistă pe care o denigrăm atât de mult asemenea manieră de promovare nu era posibilă. Oricât ar părea de ciudat, se ținea mult mai mult cont atunci de criteriul valoric decât acum. Introducerea votului ca sistem de promovare este una dintre cele mai contraproductive maniere, pentru că poate să ducă la dispariția motivației.
Dacă nu există motivație financiară să muncești ca medic, dacă dispare și motivația strict profesională pe baza căruia să poți să fii promovat, înseamnă că de fapt nu mai există nicio motivație să practici medicina în România.
După Pagina Medicală
Categoria: Opinii
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,19 %
