Georgeta Gavriliță, medic de familie: „Sănătatea elevilor moldoveni este șubredă din cauza condițiilor din școli, dar și din lipsă de educație de-acasă”
redactor
22 aprilie, 2014, 16:55
Vizualizări: 2552
Cele mai frecvente afecțiuni în rândul elevilor sunt infecțiile respiratorii. Toată lumea știe că ele sunt cauzate de viruși și aproape toată lumea știe cum să se protejeze. Însă în multe școli din sate nu sunt condiții elementare, unde copiii să meargă să se spele pe mâini, iar acasă situația nu cred că este mai bună. O altă problemă este lipsa lucrătorilor medicali
Georgeta Gavriliță, medic de familie
Cele mai frecvente afecțiuni în rândul elevilor sunt infecțiile respiratorii. Toată lumea știe că ele sunt cauzate de viruși și aproape toată lumea știe cum să se protejeze. Însă în multe școli din sate nu sunt condiții elementare, unde copiii să meargă să se spele pe mâini, iar acasă situația nu cred că este mai bună. O altă problemă este lipsa lucrătorilor medicali. Virozele se transmit foarte ușor în cadrul unui grup de persoane, pentru că este destul să strănuți și să molipsești colegul de alături. În aceste situații, este nevoie ca lucrătorul medical din școală să verifice copilul și să-l trimită acasă sau la medic, pentru a nu pune în pericol și sănătatea celorlalți elevi. La noi însă copii obișnuiesc să meargă la școală și așteptăm ca afecțiunea să treacă de la sine, ceea ce nu este corect. Virozele pot fi combătute și prin aerisirea încăperilor, însă la noi puține instituții își permit acest lux, deoarece în sălile de clasă și așa este frig.
Alimentația incorectă este un alt factor care se face vinovat de majoritatea afecțiunilor, atât în rândul elevilor, dar și adulților. La școală cât de cât copii se alimentează corect, cel puțin nu sunt hrăniți cu alimente bogate în adaosuri și altă chimie. Problema însă este că ei au acces la astfel de alimente. Copilul când vrea merge singur la magazin și își cumpără chipsuri, pesmeți cu foarte multe prafuri dăunătoare, bomboane colorate care mai de care, băuturi carbogazoase și dulci, iar consumul frecvent al acestor produse nu au cum să nu-și pună amprenta asupra sănătății stomacului, ficatului, chiar și a rinichilor. De aceea, în ultimul timp vin tot mai mulți copii cu probleme ale aparatului digestiv. Nu au o vârstă înaintată, dar vin cu gastrită. Uneori, din cauza complicațiilor elevii dezvoltă și ulcer. Anemiile devin și ele tot mai frecvente. Deși cunosc problema, mulți nu o tratează, crezând că e o simplă condiție fizică. Lumea nu este informată suficient, iar părinții nu educă copii să urmeze un regim alimentar echilibrat.
Afecțiunile aparatului genito-urinar sunt printre cele mai frectvente în rândul elevilor. Cel mai des copiii vin cu pielonefrită și cistită. Pentru tineri, moda este mai importantă decât sănătatea. Se îmbracă subțire și răcesc rinichii și organele genitale. O altă problemă este că vin copii la 13, 14 ani cu infecții genitale. Își încep viața sexuală prea devreme, iar organismul are numai de suferit, pentru că nu e suficient de pregătit pentru viața sexuală. Unele dintre aceste probleme ar putea fi rezolvate prin educația sanitară a copiilor. Doar medicul nu poate să educe elevii, pentru că aceștia ajung prea rar la el, prin urmare doctorul nu reușește să-i informeze despre tot. Ar fi bine dacă părinții i-ar învăța de mici pe copii ce înseamnă să ai grijă de sănătate. De asemenea, ar fi binevenite ore la școală, pentru că elevii mai mult ascultă de profesori, decât de medici.
Categoria: Opinii
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,19 %
